Dieta rapidă. Câte kilograme poți slăbi într-o lună, de fapt. Dr. Șerban Damian: Există o singură metodă

Data publicării:
Foto Unsplash
EXCLUSIV
Descriere foto: Foto Unsplash

Dr. Șerban Damian, medic nutriționist, explică ce avem de făcut dacă ne dorim să scăpăm „rapid” de kilogramele în plus. 

Intrăm, cu pași rapizi, în sezonul estival. Odată cu bucuria vacanței, vine și teama că nu vom reuși să scăpăm de kilogramele acumulate în perioada sărbătorilor. 

Am stat de vorbă cu dr. Șerban Damian, medic nutriționist, pentru a afla care este cea mai eficientă metodă de a scăpa rapid de kilogramele în plus. 


„Să definim ce înseamnă rapid. Nu poți să scapi de 10 kg într-o lună, decât dacă te înfometezi. Ideea este să scazi sustenabil. Grăsimea se metabolizează într-un numit ritm, așa că, realist undeva la 2- 4 kg pe lună, în medie. Cam despre asta vorbim, acesta poate fi considerat un ritm rapid și eficient”, a explicat dr. Șerban Damian pentru Spectacola. 

Când vine vorba de diete „minune”, medicul spune că există o singură variantă eficientă și sigură: aceea de a reduce caloriile ingerate. De asemenea, el a oferit și câteva exemple de alimente care ar trebui consumate cu prudență. 

„Nu există o metodă anume și singura metodă este, de fapt, restricția calorică, respectiv să mănânci mai puțin decât ai nevoie, reducând proporțional din toate alimentele, în mod particular din cele cu carbohidrați simpli, zaharuri sub orice formă, adică dulciuri, sucuri, dar și pâine, paste din făină albă, eventual și orez. Nu neapărat evitate, cât reduse cantitativ. De asemenea, alimentele cu compoziție mare de grăsime fie că este vorba de grăsime ca atare: unt smântână maioneză margarină, sau carne grasă, pește gras, brânzeturi grase, alune semințe, nuci, toate acestea trebuie reduse cantitativ, nu neapărat eliminate complet”, a mai spus medicul. 

Cum ar trebui să ne transformăm alimentația și stilul de viață pentru a slăbi și pentru a ne menține în formă?

„În primul rând trebuie făcută o analiză a stilului de viață, ca să vedem unde sunt greșelile pentru că oamenii fac diverse greșeli: mănâncă concentrat într-o singură parte a zilei, mănâncă doar seara, fie fac exces din anumite alimente consistente, așa cum sunt cele pe care le-am enumerat mai devreme. În sensul acesta trebuie să facem modificări, să distribuim alimentația în mai multe mese sau să o reducem cantitativ, sau să o gândim calitativ altfel. De exemplu, dacă mâncăm multă carne, foarte multă grăsime, să reducem cantitatea de aceste alimente și să creștem cantitatea de legume, de exemplu de verdețuri care au raportul caloric mai redus.

Menținerea în formă se face, pe de-o parte, prin ajustarea alimentației, pe de altă parte, prin creșterea nivelului de activitate fizică, pentru că foarte mulți oameni, chiar dacă nu mănâncă neapărat prost, sunt complet sedentari și atunci, puținul acela care depășește nevoile lor, pentru a reprezintă suficient cât să ia în greutate, ori asta poate fi contracarat prin activitate fizică. Activitate fizică nu înseamnă neapărat să te apuci de un sport. Ci înseamnă să te miști mai mult, să mergi pe jos, să urci scări, să faci diverse tipuri de mișcare casnică sau profesională, de exemplu dacă ai muncă de birou, să te ridici de pe scaun, să faci pași, să mergi când vorbești la telefon, să crești un pic consumul caloric”, a mai spus dr. Șerban Damian.

Cum calculezi câtă apă ar trebui să bei zilnic. Dr. Serban Damian explică: „Oamenii își imaginează că trebuie să stea neapărat cu sticla de 2 L”


Abdomenul se face în sala de sport sau în bucătărie? 

Dr. Șerban Damian afirmă că pătrățelele de pe abdomen pot fi vizibile doar cu ajutorul alimentației și că sportul doar întărește musculatura și nu poate topi grăsimea depusă. 

„Asta se întâmplă în bucătărie. Adică trebuie să acționezi pe partea de alimentație. Sportul, respectiv să faci abdomene, să faci diverse exerciții care îți influențează dezvoltarea mușchiului drept abdominal, nu te ajută să arzi grăsimea de deasupra. Deci tu poți să ai un abdomen puternic, un abdomen bine dezvoltat, dar dacă este acoperit de un strat de grăsime, nu se va vedea absolut nimic așa că, în principiu, pe partea de alimentație trebuie umblat și asta înseamnă, așa cum spuneam și mai devreme, restricție calorică, respectiv un regim hipocaloric, care să determine organismul să își folosească rezervele, inclusiv cele de pe abdomen.

Trebuie menționat că puțini oameni sunt construiți în așa fel încât să aibă un strat subțire pe abdomen și să li se reliefeze  frumos mușchiul drept abdominal. Asta este în general apanajul sportivilor sau al persoanelor foarte slabe. Persoanele obișnuite, normale, au un strat normal pe abdomen care, în principiu, nu deranjează cu nimic, nu este periculos și dacă vor neapărat să li se vadă mușchii abdominali, trebuie să facă un efort în privința alimentației și să își reducă aportul caloric pe o perioadă de timp, în așa fel încât să se consume acea grăsime de pe abdomen.  Nu există o dietă anume pentru treaba asta, nu există niște alegeri alimentare anume, ci global trebuie făcută restricție calorică”, a mai spus dr. Șerban Damian.  

Beneficiile și riscurile postului intermitent. Sfaturile medicului Șerban Damian: "Nu este pentru toată lumea"/

Care sunt cei mai mari dușmani ai „pătrățelelor de pe abdomen”? 

„Cei mai mari dușmani ai pătrățelelor de pe abdomen sunt  zaharurile de tot felul, dulciurile, sucurile, alimentele grase, pâinea și în general excesul de orice fel, care se depozitează sub formă de grăsime în mod particular la bărbați, pe abdomen”, a mai explicat medicul. 

Alimentele care te scapă de balonare. Sfaturile medicului Șerban Damian: "Trebuie să ne acordăm timp pentru mese"



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Diete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel