Irina Fodor nu s-a vopsit niciodată. Masca simplă cu ajutorul căreia își îngrijește părul: „O prepar eu în casă”

Data publicării:

Irina Fodor a vorbit despre principalele trucuri de frumusețe la care apelează frecvent.

Irina Fodor este una dintre imaginile emblematice ale Antenei 1, prezentând unele dintre cele mai celebre show-uri, precum „America Express” și „Chefi la cuțite”. Chiar dacă foarte multe persoane publice recurg la fel de fel de schimbări fizice, atunci când ajung în lumina reflectoarelor, pentru a ține pasul cu moda, dar și pentru a deveni cea mai bună versiune a lor, soția lui Răzvan Fodor și-a păstrat naturalețea, odată cu trecerea timpului. Mai mult, vedeta spune că nu s-a vopsit niciodată până acum, iar singurul truc la care apelează, când vine vorba de podoaba capilară, este aplicarea unei măști făcute în casă. 

„Sunt norocoasă, până la vârsta asta nu au apărut încă firele albe, așa că nu am fost nevoită să îl vopsesc. Cu toate astea, îl hrănesc din când în când cu o mască naturală, pe care o prepar eu în casă din miere de albine, ulei de măsline, banană și ou crud”, a precizat Irina Fodor, pentru unica.

Citește și: Dieta prin care Alina Sorescu se menține în formă: „Cred că acesta este secretul”. Alimentele la care nu poate renunța / VIDEO

Are o rutină de îngrijire extrem de simplă

Nici rutina de îngrijire a tenului nu este una foarte complicată, după cum dezvăluie chiar Irina Fodor. Vedeta de la Antena 1 spune că cel mai important pas este demachierea tenului, peste care nu trece niciodată, după care urmează aplicarea unei creme hidratante și a unui ser, din când în când. Cu toate acestea, deși rutina nu este una prea amănunțită, se pare că aceste mici „trucuri” îi priesc perfect Irinei, întrucât fața sa nu are niciun fel de imperfecțiune, până acum.

„Nimic complicat: demachiere obligatorie, cremă hidratantă, câte o cură cu serum, din când în când și zâmbet în fiecare zi”, a mărturisit Irina Fodor.

VEZI și: Dieta simplă care o ajută pe Lora să se mențină în formă. A tăiat din meniu mai multe alimente pe care nu le consumă niciodată

Cum se menține în formă

Într-un interviu acordat în trecut pentru Spectacola, Irina Fodor ne dezvăluia și cum reușește să se mențină la aceeași greutate constantă de atât de mult timp. În acest sens, vedeta spune că secretul nu stă neapărat în ceea ce mănâncă, cât în programul său haotic, care nu-i permite să aibă un stil de viață prea organizat și niște mese punse la punct. Irina Fodor și-ar dori, în schimb, să se îngrașe câteva kilograme.

"Eu nu țin nicio dietă, doar că programul meu este foarte, foarte aglomerat. Uneori fac lucruri pentru care m-ar certa orice medic: uit să mănânc, mă trezesc că este 16-18:00 și că am uitat să mănânc în ziua respectivă. Toată lumea îmi spune să mă mai îngraș și încerc din răsputeri să fac lucrul acesta, iar în ultima vreme chiar simt că am pierdut 2-3 kilograme, pe care nu ar fi trebuit să le pierd. Nu am fost niciodată grăsuță, deci probabil că acesta este motivul pentru care atunci când slăbesc din cauza stresului se și vede foarte repede. Cred că îmi trebuie o perioadă lungă de relaxare ca să mă întremez. De obicei, reușesc să mă îngraș în vacanțe, dar n-am mai reușit să plec nicăieri, în ultima vreme. Este totuși un lucru pe care nu-l mănânc și, anume, dulce. Nu prea mănânc zahăr. Poate ăsta e un secret.", a mai spus ea.

Te-ar putea interesa și: Anca Țurcașiu, idee de prânz rapid pentru dietă: „Am improvizat o salată”. Ingredientele simple de care ai nevoie



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel