Dieta prin care Alina Sorescu se menține în formă: „Cred că acesta este secretul”. Alimentele la care nu poate renunța / VIDEO

Data publicării:
EXCLUSIV

Alina Sorescu ne-a dezvăluit cum arată stilul ei de viață din prezent.

Alina Sorescu a fost recent invitata Georgianei Ioniță Toader în cadrul emisiunii „Oracolul Vedetelor”, difuzată la Spectacola și DC News, unde a făcut mai multe confesiuni de suflet, dar a oferit și câteva trucuri de frumusețe. Ajunsă la vârsta de 37 de ani și fiind mămică a două fetițe superbe, solista se menține într-o formă exemplară. Acest lucru nu-i este deloc ușor, întrucât viața de artist nu este deloc una simplă, fiind plină de deplasări și caracterizată de un program haotic. Chiar dacă pe plan alimentar, Alina Sorescu mărturisește că a reușit să-și găsească un echilibru, vedeta își dorește să se reîntoarcă cât de curând în sala de fitness. 

„Nu fac excese, cred că acesta este secretul. Dacă ai această regulă în minte, poți pe termen lung să ai grijă de silueta ta. O dietă nu înseamnă un răspuns pe termen lung, e o chestiune limitată în timp, după care dacă nu ai niște reguli clare, pui imediat la loc kilogramele pe care le-ai dat jos. Mi-ar plăcea să am mai mult timp pentru sport, cum obișnuiam înainte. Am avut în această perioadă un timp foarte aglomerat și nu am mai avut timp să ajung. Mie îmi place foarte mult pilatesul și mi-am propus ca în curând să revin la activitatea mea acolo.”, a declarat Alina Sorescu, în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor.

VEZI și: Cel mai mare regret al Alinei Sorescu: „Mi-ar fi plăcut să mai fi stat puțin între noi” / VIDEO

Mâncarea din copilărie la care nu poate renunța

Când vine vorba de alimentele la care nu ar putea să renunțe, vedeta a găsit repede câteva exemple pe care să ni le ofere. În primul rând, de când a devenit mamă, Alina spune că obișnuiește constant să savureze dimineața o ceașcă capuccino, acest lucru devenind o adevărată rutină în viața sa. Totuși, mâncarea copilăriei este și ea prezentă des în meniul cântăreței, care spune faptul că mama sa este cea care în continuare obișnuiește să o răsfețe cu astfel de delicatese. 

„Îmi place să beau cafea dimineața, nu am făcut-o dintotdeauna, dar mai ales după ce au apărut fetițele, simt nevoia să o am ca o constantă în viața mea. Beau capuccino, să fie mai light. Nu aș putea să renunț la mâncarea copilăriei mele cu care încă mă răsfață mama, salata de vinete, tocănița de cartofi pe care rar mi-o mai face, nu e tocmai de dietă.”, a continuat artista. 

Citește și: Alina Sorescu, despre cele mai penibile momente din viața sa. Cum trece artista peste momentele tensionate: „Asta m-a ajutat să fiu stăpână pe mine”/ EXCLUSIV

Încearcă să aibă un stil de viață cât mai echilibrat

Așadar, chiar dacă are parte zilnic de foarte multe provocări în carieră, vedeta spune că a reușit destul de mult să-și găsească un echilibru alimentar. În zilele în care aceasta știe că nu are timp să-și gătească corespunzător, solista spune că își comandă din magazinele de specialitate întregul meniu pe ziua respectivă, pentru a se ține, astfel, departe de micile tentații din benzinării.

„Încerc să-mi mențin o dietă echilibrată, când am perioade aglomerate și plec foarte mult, pentru că eu am o meserie care mă ține mereu în acțiune. Sunt foarte mult în mașină și atunci am zile în care dacă sunt foarte aglomerată apelez la niște caserole. Îți vine mâncarea cu o seară înainte acasă și ai calculat totul pe calorii, ai toate mesele cu tine. Nu simți senzația de foame, dar asta e doar când am perioade foarte aglomerate, cum e luna decembrie.”, mai spune ea în cadrul emisiunii.

Citește și: Alina Sorescu, sfat prețios pentru părinții care doresc să descopere talentul copilului lor: „Își arată înclinațiile încă de mic” /EXCLUSIV



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel