Cum poți călători în siguranță pe timp de pandemie. Opt sfaturi de la doi bloggeri de travel

EXCLUSIV

2020 ne-a luat pe toți prin surprindere iar călătoritul a devenit un obictiv care pare aproape de neatins. Roxana și Costin, bloggeri de travel, au explicat, pentru Spectacola, cum putem să călătorim în siguranță pe timp de pandemie. 

Roxana și Costin sunt pasionați de călătorii și își împărtășesc experiențele pe blogul lor. 

Cum pandemia a schimbat regulile jocului, anul acesta au fost nevoiți să se adapteze și să își modifice planurile de vacanță. Cu toate astea, nu au renunțat la pasiunea lor și au reușit să exploreze lumea, în siguranță. 

Cei doi au împărtășit câteva sfaturi despre cum putem călători în siguranță în vreme de pandemie. 

 

"Acum ne confruntăm cu o criză globală de sănătate, care s-a transformat repede și într-o criză economică și socială. După o perioadă în care am fost greu încercați, deși suntem încă în plină criză sanitară poate chiar mai gravă decât în primăvară, este normal să vrem să evadăm.

 


Mai jos îți dăm câteva sfaturi despre cum să călătorești în siguranță:

 

Informează-te

Este primul si cel mai important lucru pe care-l poți face.
Harta restricțiilor este actualizată de la o zi la alta. Este crucial să fii la curent cu toate informațiile oficiale despre destinație inainte de a pleca. 


Respectă măsurile de prevenție stabilite în fiecare loc în parte.

Află și respectă măsurile de prevenție în locurile pe care le vizitezi. Precauția este importantă, în special în zonele pe care nu le cunoști. In caz ca mergi in afara tării, fiecare loc are propriile reguli și proceduri de călătorie pe care trebuie sa le urmezi (spre exemplu, dacă este sau nu nevoie de test covid sau de carantinare).


Călătorești local sau în afara țării?

Să călătorești în România, în special în zone mai izolate, este, poate, cea mai sigură variantă în acest moment.
Suntem norocoși cu o țară bogată în natură și locuri idilice care se pot transforma ușor în locuri perfecte de vacanță.
Călătoriile în afara țării implică riscul modificării condițiilor de călătorie și riscul de a rămane în izolare într-o țară străină, o țară în care nu ești rezident.


Cum călătorim?

Cu mașina proprie

Călătoria cu mașina proprie permite păstrarea distanțării sociale într-un mod în care să te simți în siguranță. În același timp îți permite și o libertate deplină de mișcare.

 

Cu avionul

Deși companiile aeriene iau măsuri pentru a face călătoria cu avionul o variantă cât mai sigură, încă există o foarte mare incertitudine în ceea ce privește operarea și interdicțiile de zbor. 

Ce cazare alegem?

 

Cu cortul sau rulota

Camparea în natură ar fi una dintre cele mai sigure cazări în această perioadă. Iar dacă ești pasionat de natură și campare în aer liber, aceasta poate fi alegerea perfectă.
Iar dacă vorbim de rulotă, aceasta este o opțiune care poate acoperi atât drumul, cazarea dar și gătitul, într-un mod confortabil.

 

Cazare la vilă/apartament

Dacă alegi să călătorești alături de familie sau prieteni, una dintre variantele cele mai bune este să închiriezi o vilă sau un apartament întreg. Va fi locul pe care să-l folosești doar tu și familia ta. 
Mulți proprietari s-au adaptat noilor condiții, astfel încât cazarea și decazarea se face fără contact.

Hotel

Dacă dorești o experiență completă, cu toate facilitățile, stai la un hotel. Însă asigură-te că acest hotel a luat toate măsurile, ca tu să fii în siguranță.

Acestea sunt doar câteva dintre sfaturile pe care le recomandăm.
Important este să cântărești foarte bine destinația și modul de a călători, în această perioadă, pentru a fi sigur că vei călători în siguranță"

 

Autorul articolului: Spectacola | Dată: 17 oct, 18:00 | Categorie: Calatorii
Get it on App Store Get it on Google Play