Care sunt vitaminele ce ne cresc imunitatea în sezonul rece. Hâncu: Curăță pereții arteriali și grăsimea

Data publicării:
Sursa foto: pexels.com
Descriere foto: Sursa foto: pexels.com

Care sunt vitaminele ce ne cresc imunitatea și la ce trebuie să fie atenți vegetarienii/veganii, dar și cei care vor ține post.

În sezonul rece aportul de vitamine trebuie să fie unul mai mare, pentru a ne crește imunitate și a ne putea lupta, cu succes, cu infecțiile.

Dr. Anca Hâncu, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, a adus în discuție câteva dintre vitaminele pe care le consideră ”de sezon” care se referă la imunitate și la lipsa luminii, odată cu schimbarea orei.

Vitamina D, prevenirea inflamației

”Vitamina D o găsim în surse animale, destul de puține, gălbenuș de ou, pește gras și ficat de cod, dar vitamina D se numește și hormon pentru că poate fi sintetizată și de corpul nostru sub influența razelor solare. Vine perioada de iarnă și poate plecăm dimineață, stăm într-un birou închis și ajungem seara, la 7, când este deja întuneric, și de unde ne mai luăm atunci sursa de prin propria secreție de vitamina D? Și atunci, poate chiar o suplimentare va fi utilă pentru unele persoane”,  a declarat dr. Anca Hâncu, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena1.

De asemenea, medicul subliniază că deși nu există contraindicații privind administrarea suplimentară de vitamina D, intoxicația cu această vitamină poate duce la acumularea de calciu, la calcifieri sau la creșterea tensiunii arteriale.

Mai mult decât atât, valabil pentru toate vitaminele, dacă luăm suplimente putem avea probleme de sănătate, în timp ce vitaminele aduse în exces din alimentație nu vor determina probleme prea mari, cel mult un surplus caloric.

Vitamina D menține echilibrul calciului în corp, dar are și efect de prevenire a inflamației.

Vitamina A, antioxidant foarte puternic

Această vitamină se găsește în beta-caroten, care este un precursor, cu surse de origine animală și de origine vegetală.

Este o vitamină importantă pentru sănătatea vederii, pentru diviziunea celulară, și este, de asemenea, un antioxidant foarte puternic.

”Un deficit de vitamina A se vede pe piele. Aceasta este foarte frumoasă la cei care au suficientă vitamina A”, a spus medicul.

Citește continuarea pe DC Medical.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel