Petra Pintelei, o tânără nevăzătoare pe care toți românii ar trebui să o cunoască! Știe șase limbi străine, se machiază singură și muncește pe calculator / video

Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Captură video Youtube „Graurii"
Descriere foto: Sursă foto: Captură video Youtube „Graurii"

Petra Pintelei este o tânără pe care toți românii ar trebui să o cunoască.

Petra Pintelei nu poate vedea, dar cu simțurile ei vede, de fapt, mai mult decât vedem noi oamenii care nu avem probleme cu ochii. Vede doar 5%. Petra Pintelei cucerește inimile tuturor. Tânăra este un exemplu extraordinar de voință și putere.

 

Știe șase limbi străine - engleză, spaniolă, rusă, turcă, portugheză și franceză

 

 

„De mică m-au fascinat sunetele. Eu sunt nevăzătoare din naștere. Simțul auditiv a preluat foarte mult din ce văzul trebuia să-mi ofere. Și atunci sunetele diferite, mai ales cele ale limbilor străine și muzica, au fost lumea mea de imaginație, de joacă, de împlinirea dorințelor. Și am făcut cursuri de limbi străine. Mama mea a văzut că am acest potențial de a învăța și m-a expus limbilor străine. Am învățat să mă exprim mai ușor pentru că le-am învățat de copil”, a zis Petra Pintelei.

 

Unde lucrează Petra Pintelei

 

„Eu am dorit să fiu o persoană independentă. Acest lucru nu înseamnă, ca nevăzător, să mergi pe stradă cu un baston alb. A fi independent înseamnă a-ți trăi viața cu toate provocările și încercările. O zi tipică din viața mea arată așa: mă trezesc, îmi fac rutina și mă pregătesc pentru muncă. Eu sunt angajată, lucrez în Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități din cadrul Ministerului Muncii. Sunt funcționar public. Pe scurt asta înseamnă că fac hârtii, pe larg înseamnă că mă ocup de tot ceea ce înseamnă informații în domeniul persoanelor cu dizabilități, proiecte sociale, informații despre lege, drepturi etc. Lucrez pe calculator. Mă duc cu metroul la muncă. Merg cu un baston alb care și vibrează. Am și un GPS și mă mai orientez așa. De asemenea, am colegi cu care îmi coordonez drumul și ne găsim pe la metrou și mergem împreună. Merg și la sală. Iubesc mișcarea”, a mai spus Petra Pintelei.

 

VEZI ȘI: Ce salariu are Petra Pintelei, tânăra nevăzătoare care a uimit toată România

 

Viciul Petrei Pintelei

 

„Gătitul pentru mine este ca o joacă. Nu gătesc serios. Nu sunt talentată la acest lucru. Nici nu mi-am dat silința. Dar sunt o persoană gurmandă. Îmi place să gust din toate bucătăriile lumii. Sunt o mare fană a dulciurilor. Eu nu pot să mănânc alimente care conțin gluten. Încerc să mănânc cât mai sănătos. Viciul meu este zahărul. Nu prea mă abțin”, a mai zis tânăra.

 

Petra Pintelei se machiază singură

 

„Astăzi eu m-am machiat. Eu am vrut întotdeauna să mă machiez auzind despre machiaj. Am vrut să învăț să mă machiez. Nu pot însă să fac machiaj elaborat. Când aleg culorile pentru machiaj, cer ajutorul mamei”, a mai spus Petra Pintelei.

 

Petra Pintelei, zeci de mii de like-uri de la cititorii Spectacola. Mesajele transmise pentru tânăra care a uimit România: O minune lăsată de Dumnezeu pe acest pământ!


https://www.spectacola.ro/petra-pintelei-zeci-de-mii-de-like-uri-de-la-cititorii-spectacola-mesajele-transmise-pentru-tanara-care-a-uimit-romania-o-minune-lasata-de-dumnezeu-pe-acest-pamant_37713.html

 

 

 

Cum este mama ei

 

„Mama este cea mai frumoasă doamnă pe care am văzut-o vreodată. Și spun că am văzut-o pentru că eu pe mama o văd într-un anume fel. Este o persoană foarte elegantă și prezentabilă. Are finețe. Și are o voce superbă. Când eram mică, îmi citea tot. Întotdeauna mi-a descris lucrurile. Vocea ei mă călăuzește”, a mai zis tânăra în cadrul podcastului Graurii.

 

„Mama m-a pus să mă duc în excursii - cu ai mei colegi și profesori - când eram mică. Mi-a zis să mă descurc, să învăț, să întreb. Și astăzi, datorită acestor pași pe care mama m-a pus să-i fac, sunt o persoană independentă și fericită”, a mai spus tânăra.

 

Petra Pintelei nu este supărată pe Dumnezeu. Vorbește atât de frumos despre El, după cum veți putea asculta în videoul de mai jos!

 

CITEȘTE ȘI PARTEA A DOUA A INTERVIULUI: Ce și-ar fi dorit Petra Pintelei să devină dacă era văzătoare. Cum și-a ales viitorul soț. Ce mesaj are pentru cei care nu mai au motivație să trăiască / video:

https://www.spectacola.ro/ce-si-ar-fi-dorit-petra-pintelei-sa-devina-daca-era-vazatoare-cum-si-a-ales-viitorul-sot-ce-mesaj-are-pentru-cei-care-nu-mai-au-motivatie-sa-traiasca-video_37709.html

 

 

 

Vedeți mai multe aici:

 

 

VEZI ȘI: Cât de tare! 4 artiști români născuți în aceeași zi. Curiozitatea zilei / video:

https://www.spectacola.ro/cat-de-tare-4-artisti-romani-nascuti-in-aceeasi-zi-curiozitatea-zilei-video_37545.html

 

 

VEZI ȘI: Românii au talent: Karlos Tănăsescu recită din Eminescu și face calcule cu sute de numere, în același timp. Andra: Mi s-a făcut pielea de găină!:

https://www.spectacola.ro/romanii-au-talent-carlos-tanasescu-recita-din-eminescu-si-face-calcule-cu-sute-de-numere-in-acelasi-timp-andra-mi-s-a-facut-pielea-de-gaina_37615.html

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Anca Murgoci | Categorie: Stiri


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel