Elena Merișoreanu, dietă extremă. Ce nu mai are voie să mănânce artista: „Măcar de 3-4 ori pe săptămână...”

Data publicării:
Sursa foto: Facebook
Descriere foto: Sursa foto: Facebook

Elena Merișoreanu a slăbit mai multe kilograme, după ce a adoptat o dietă strictă.

Elena Merișoreanu și-a dedicat toată viața scenei, unde stătea ore în șir pe tocuri, fără de care artista nu s-ar vedea vreodată în fața publicului. Acest lucru i-a dăunat însă solistei, care are acum câteva probleme de sănătate la picioare, motiv pentru care trebuie să ajungă curând pe masa de operație. Până să facă însă acel pas, solista a fost sfătuită de medic să slăbească câteva kilograme. Interpreta de muzică populară nu a stat pe gânduri nicio clipă și s-a apucat de o dietă serioasă, cu ajutorul căreia a reușit deja să cântărească mai puține kilograme. Ca să atingă aceste rezultate, Elena Merișoreanu a renunțat la mai multe alimente.

”Am mai slăbit vreo 5 kilograme. Eu nu eram obeză, Doamne iartă-mă, aveam 80 de kilograme, acum am 75, sunt bine. Mai trebuie să slăbesc, dar de la o vârstă e foarte greu. La 75 de ani nu prea mai poți să slăbești. Mănânc rațional, am exclus pâinea, făinoasele, eu trebuie să mănânc măcar de 3-4 ori pe săptămână carne, mănânc pește foarte mult”, a spus Elena Merișoreanu, pentru Spynews.ro.

 

Elena Merișoreanu, jignită de un cântăreț celebru. Reacția artistei: „Sunt obraznici”

De ce și-a amânat Elena Merișoreanu operația la picior

Chiar dacă trebuia să facă această operație de mai mult timp, artista amână de fiecare dată acest lucru. Acest lucru este datorat evenimentelor, pe care aceasta nu vrea să le amâne, după cum declara recent într-un interviu pentru Spectacola. 

„Sunt bine, mă rog, urmează să mă operez la picior, dar în rest sunt sănătoasă tun, la vârsta mea nu mă pot plânge. Uite că am evenimente și nu pot să le amân. Pe cuvânt, nu pentru că duc lipsă de bani, noi ne rezumăm la ce avem și îi mulțumim lui Dumnezeu că avem, dar mi-e rușine să-i refuz, sunt oameni cu care lucrez de atâția ani și trebuie să merg. Să mai treacă un pic și o să mă operez. Și cu căldurile astea.. eu am noroc că am o curte cu pomi mulți și mă plimb pe acolo, e așa de bine, ca la țară.”, a dezvăluit Elena Merișoreanu în exclusivitate pentru Spectacola.

 

Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Elena Merișoreanu EXCLUSIV

”Nu mai am cartilagiu deloc la picior”

Tot atunci, artista ne declara faptul că a rămas fără cartilagiu la piciorul cu pricina, motiv pentru care operația trebuie neapărat să se realizeze până la finalul acestui an. Aceasta ne-a dezvăluit, de asemenea, și cum s-a întâlnit cu medicul care urmează să o vindece. 

”Eu am evenimente până se lasă secul de Crăciun, dar vreau să mă operez la picior și cu ocazia asta stau și eu puțin. Trebuia de mult timp să mă operez, dar acum chiar sunt hotărâtă, pentru că chiar nu mai am cartilagiu deloc la picior. Este o operație ușoară, avem medici atât de buni, nu are rost să mergem în străinătate. Eu am fost la San Diego și acolo am întâlnit un medic de la Cluj și mi-a spus: ”Ești româncă? Păi ce cauți aici, măi fată, când la noi în țară.. du-te acolo că e cel mai mare ortoped.” Așa că mă duc la dânsul, mă operează și mă mai relaxez și eu, eu nu duc lipsă de nimic la ora actuală.”, a mai spus Elena Merișoreanu pentru Spectacola.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel