Dr Mihaela Bilic, adevărul despre masa de Paște. Cum ar trebui să arate meniul de sărbătoare

Data actualizării: | Data publicării:
Dr Mihaela Bilic foto Facebook
Descriere foto: Dr Mihaela Bilic foto Facebook

Dr Mihaela Bilic, medic nutriționist, vine cu sfaturi importante pentru masa de Paște. Iată cum ar trebui să arate meniul.

Dr Mihaela Bilic recomandă anumite combinații de alimente pentru masa de Paște și spune care sunt mâncărurile pe care ar trebui să le evităm.


La masa de Paște să nu fie prezente sarmalele și salata de boeuf. Acestea sunt preparate tipice pentru masa de Crăciun. La masa de Paște avem ou fiert cu verdețuri și crudități, să umplem masa de culoare și de prospețime, adică ridichi, salată, castraveți tot ce este colorat.

În momentul în care mâncăm cu legume ca și ciorba, umplem stomacul cu apă și cu fibră și ni se pare că mâncăm mult, dar, în realitate, caloriile sunt neglijabile.

Avem drobul care este un preparat extrem de dietetic și de sănătos. Organele sunt fierte, acolo avem depozitul de fier al oricărui animal. Drobul este un element antianemic și îmi pare rău că nu putem găsi drob și în alte perioade a anului în afară de Paște, pentru că este un aliment extrem de sănătos. Este omologul pateului de ficat pe care îl întinzi pe pâine.

Avem borșul de miel și stufatul, din nou două produse care sunt dietetice. Atenție, ciorba are marele avantaj că grăsimea se ridică la suprafață, degresați. Şi dacă mâncați ciorbă dimineață la prânz şi seara nu am să vă spun că greșiți, pentru că ciorba umple stomacul într-un fel și astfel la felul doi putem să fim mai ponderați. 

Dacă vorbim de friptură este miel, este o pulpa băgată la cuptor. Puțină lume știe că și peștele afumat și peștele fript și carnea care este băgată la cuptor sau pusă la grătar, în momentul în care se încălzește, grăsimea se topește și părăsește fibrele. Niciodată grăsimea nu va pătrunde printre fibrele cărnii.

Dacă punem lângă ea (n.r carne) un castron mare de salată și de frunze este o masă de slăbit. Până aici, am avut doar alimente de slăbit. Fără maioneza pe ou pentru că atunci facem colică biliară. Dacă nu ai mâncat garnitură la friptură, felia de cozonac sau pasca îți compensează rația de carbohidrați.

Încercați să procesați cât mai puțin mâncarea. Încercați să gătiți din ingrediente simple și cu tehnici simple", a recomandat dr. Mihaela Bilic la Antena 3.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Diete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel