Dieta din „deplasare”. Ce mâncăm când suntem pe drum. Recomandările nutriționistului: În mașină, la birou, la școală sau în călătorii…

Data publicării:
Foto Freepik
Descriere foto: Foto Freepik

Dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist, dezvăluie spre ce alimente ne putem orienta, atunci când avem drumuri de făcut și mâncăm pe fugă. 

„Ce mâncăm în “deplasare”?

În mașină, la birou, la școală sau în călătorii… ce mâncăm dacă ni se face foame? Trebuie să plecăm cu o caserolă la pachet sau putem găsi preparate echilibrate și la colțul străzii? Cum facem alegeri sănătoase la fast-food, la cantină sau la supermarket? 
Iată elementele de care trebuie să țineți cont atunci când mâncați produse ambalate, semipreparate sau gătite de alții:

 La sendvișuri gata preparate alegeți varianta cu cat mai puține sosuri sau maioneze, fără tocături, prăjeli și pane uri. Mergeți pe ingrediente simple de tipul friptură rece, jambon, șuncă, cașcaval, pește afumat. Îndepărtați una dintre feliile de pâine și completați cu legume proaspete (ardei gras, castravete, roșii cherry)

„Nu toată grăsimea e la fel”. Mihaela Bilic explică diferența dintre grăsimea albă și grăsimea brună: Chiar ajută la slăbit!

 La produse tip fast-food evitați meniurile cu dublul hamburger și cartofi prăjiți, alegeți un burger simplu și o salată. În caz de sendviș tip șaorma, mergeți pe varianta cu multe legume, fără sosuri. Mai bine castraveți murați decât cartofi prăjiți și muștar în loc de maioneză. De băut sucuri în varianta light sau apă, iar ca desert un fruct. 

Ce sunt nitriții, ce rol au și care sunt efectele asupra sănătății. Mihaela Bilic: „Au stricat reputația mezelurilor”


 La cantină sau delivery optați pentru ciorbă și felul doi, e mai sigur decât felul doi și desert. Carnea sau peștele la grătar sau la cuptor cu legume gătite sau în salată satisfac și apetitul și silueta. Decât pâine, mai bine 2-3 linguri de orez, piure de cartofi sau mămăligă. Atenție la paste și pizza, sunt preparate care conțin multe calorii. Evitați sosurile și prăjelile, iar ciorba degresați-o!

Zacusca, „bombă calorică”. Mihaela Bilic, avertizează: „Nu e un aliment de bază”

 De la colț de stradă sau din automatul de mâncare cel mai sigur și mai simplu e un covrig și un lapte bătut. Mai bine un snack sărat de tipul covrigei sau pufuleți, decât ceva dulce, adică biscuiți sau napolitane. 
Nu e nicio tragedie dacă mâncăm din când în când produse așa-zis nesănătoase. Cu condiția să le consumăm fără grabă și să nu exagerăm la capitolul cantitate. Chiar dacă e vorba de fast-food, se consumă “slow”. Indiferent că sunteți la școală, la birou sau în călătorie, acordați-vă câteva minute pentru pauza de masă. Și mâncați cu toată atenția în farfurie!”, a explicat Mihaela Bilic, pe rețelele de socializare. 

Cele mai nocive alimente pentru sănătate: „Sunt dezastru. După ce le scoți pe astea, slăbești 30 de kilograme”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel