Cum a luat naștere prima carte a lui Igor Bergler. Scriitorul - fenomen, inspirație inedită: „Atunci s-a declanșat, am zis că trebuie să-mi schimb viața, că trebuie să mă reinventez” /EXCLUSIV

Data actualizării: | Data publicării:

Igor Bergler, scriitor român de renume internațional, a fost invitat în emisiunea „Întâlnire cu arta”, realizată de Georgiana Ioniță-Toader, la Spectacola și DC News,  acolo unde a povestit în premieră despre momentul în care a realizat că este făcut pentru  a scrie.

Igor Bergler este regizor, scenarist şi critic de film, doctor în management şi profesor de naratologie. Primul său român, "Biblia pierdută", apărut în 2015, a stabilit un record de 250.000 de exemplare vândute. A fost depăşit de "Testamentul lui Abraham", publicat în 2017. Acesta din urmă deţine în acest moment recordul în preferinţele cititorilor, cu peste 300.000 de exemplare vândute numai pe piaţa românească. Ambele române au primit votul publicului pentru „Cea mai râvnită carte“ la Târgul Internaţional Gaudeamus în anii 2015 şi 2017. Acelaşi premiu, care îl plasează pe primul loc în preferinţele publicului, l-a primit în 2018 şi volumul de povestiri "6 poveşti cu draci". "Minciuna lui Michelangelo - Catedrala în flăcări" este al treilea roman din seria "Charles Baker" şi va fi urmat de "Minciuna lui Michelangelo - Profeţi şi sibile". Cel mai bine vândut scriitor român din ultimii 32 de ani și singurului ale cărui cărți au fost publicate în peste 31 de tari, și-a obișnuit publicul cu romane de ficțiune ce aparțin genului thriller. Acum, scriitorul și-a uimit publicul cu o nouă propunere, de data aceasta una umoristică:  Moș Teacă Cel Nou. O carte pamflet.

Cum s-a decis să scrie o carte

Igor Bergler și-a început cariera de scriitor într-un mod neașteptat, după ce a lucrat ani de zile în marketing și în domeniul cinematografiei. Prima alegere a autorului a fost cinematografia. Cu toate acestea, din cauza curenților care băteau contrar lui, scriitorul a fost nevoit de împrejurări să facă o shimbare forțată în viața sa și, astfel, Igor Bergler s-a dedicat cu succes carierei în publicitate. Domeniul marketingului nu a fost finalul sforii, pentru că, în cele din urmă, lumea cărților a fost zguduită de operele sale.

„Eu fiind regizor de film, deci eu mi-am mai schimbat o dată viața, când am renunțat la film și am trecut la publicitate... acest fapt a fost forțat, am fost nevoit, bani de film pe acea vreme nu prea găseai... atât m-am milogit în stânga și-n dreapta până m-am săturat, inclsuiv la Berlin unde am făcut facultate de film (...) Mie îmi plac oamenii care-și schimbă viața la 40, 50, 60 de ani, îmi plac teribil, știu atâția în jurul meu care au făcut asta... am un prieten care face Facultatea de Drept la 50 și ceva de ani (...) Și foarte multă lume care schimbă fără regrete și cu pasiune...este excelent, de ce să consideri că ai murit la 40 de ani?”, a declarat Igor Bergler în emisiunea „Întânire cu arta” de la Spectacola.

VEZI ȘI: Întâlnire cu arta: Igor Bergler și aventurile lui Moș Teacă cel Nou / VIDEO

Promovarea cărții Biblia Pierdută - un succes răsunător

 

Întrebat de realizatorul emisiunii „Întâlnire cu arta”, Georgiana Ioniță-Toader, cum și-a dat seama că este momentul să înceapă a scrie, Igor Bergler a dat un răspuns neașteptat:

 „Pur și simplu eram ancorat în niște agenții de publicitate de-ale mele de care mă săturasem... ceva îngrozitor, dar care se bucurau de un oarecare succes, nu mare, dar nici foarte mic. Sunt câteva brand-uri în România, nu o să le spun acum să nu fac reclama, pe care le-am inventat eu și lumea nu știe, cu toate că acum au un succes teribil. Cu totul le-am inventat, de la nume până la poziționare pe piață și așa mai departe...., dar mă săturasem foarte tare și într-o noapte am fost la un chef unde era atât de mult zgomot si lumea în jurul meu se distra... iar eu, cum nu beau în general, am stat vreo șase ore și mi-am făcut un plan de marketing de la început până la sfârșit...Atunci s-a declanșat, am zis că trebuie să-mi schimb viața, că trebuie să mă reinventez. Nu o duceam rău neapărat, dar nu eram eu mulțumit de mine.”, a spus Igor Bergler în emisiunea „Întânire cu arta” de la Spectacola.

VEZI ȘI: Cea mai vândută carte din România, transformată în benzi desenate. Igor Bergler: „Va fi o premieră românească” / VIDEO

Despre Igor Bergler

Igor Bergler s-a născut la Reșița pe 21 septembrie 1970, dar și-a petrecut copilăria și prima tinerețe la Timișoara, unde a absolvit liceul de elită "C. D. Loga". A intrat la Politehnică în 1989, dar revoluția, după cum însuși mărturisește, i-a schimbat viața. A plecat la București, unde a studiat mai întâi Regie de film, apoi Scenaristică și filmologie la ATF (în prezent UNATC), după care a fost admis în urma unui examen la DFFB (Academia de Film și Televiziune din Berlin). 

 A realizat 12 filme (scurt și mediu metraje) și două lungmetraje, printre care primul film produs vreodată de o televiziune particulară din România, „Gambitul Damei” (1995) și ceea ce presa a numit primul thriller românesc, „Porțile” (1996). A fost redactor încă de la început la revista ProCinema, unde a scris sute de articole de întâmpinare și despre istoria cinematografului. Întors la Timișoara, a condus pentru o scurtă perioadă televiziunea Analog și radiourile Analog din Timișoara, Lugoj și Deva. A fost, alături de Robert Șerban, realizatorul emisiunii  "A cincea roata". E doctor in Naratologie si in Stiinte Economice. A plecat la București ca producător în publicitate, după care, la scurtă vreme, și-a făcut propria agenție. De numele lui se leagă câteva campanii și branduri românești care au devenit Celebre.

Puteți viziona integral emisiunea aici: 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: George Eduard Caramiciu | Categorie: Carte


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel