Carmen Brumă dezvăluie DIETA ideală: „Rețeta minune există”

Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Carmen Brumă a dezvăluit „rețeta minune” pentru silueta perfectă. 

Ne apropiem de sezonul cald și multe femei visează să găsească o dietă rapidă care să le ajute să scape de kilogramele în plus.  Carmen Brumă, antrenor de fitness și nutriționist, recomandă, pentru început, o alimentație cât mai sănătoasă, îmbinată cu sport. Iar dacă timpul pentru mersul la sală nu vă ajută, vedeta are o soluție și pentru asta.

“Cel mai util, cel mai eficient și cel mai ieftin, la urma urmei, este sportul făcut acasă, antrenamentele făcute acasă. Combinația asta de regim alimentar cu antrenamente făcute acasă, mi se pare combinația ideală”, a declarat Carmen pentru Spectacola.

Alimentele care ajută la slăbit

Vedeta recomandă și câteva alimente care nu trebuie să lipsească de pe masa niciunui om.

“Este ideal în orice sezon să introduci alimente care se coc în mod natural, în sezonul respectiv. Și acum începem să avem tot felul de frunzoase, începe să se umple piața de tot ce înseamnă verdețuri de primăvară: ridichi, ceapă verde, salată, leurdă și, evident, că acestea ar trebui să însoțească orice masă sau aproape toate mesele, pentru că îți dau un grad de sațietate mare”, a mai adăugat vedeta.

Ce trebuie să eviți într-o dietă

Carmen Brumă a atras atenția și asupra unor alimente pe care trebuie să le scoatem din planul nostru nutritiv.

“Să mănânci foarte, foarte puțin, ocazional, din clasicele zahăr, alcool, alimente ultra-procesate, alimente care conțin într-o cantitate mare de grăsimi trans, fast-food”, a spus Carmen.

Rețeta minune există

Și pentru că toată lumea vrea să găsească rețeta minune, care să păstreze mereu corpul în formă, Carmen Brumă a dat răspunsul.

“Rețeta minune există, dar nu este rețeta la care se așteaptă oamenii. Rețeta minune înseamnă disciplină și a-ți înfrâna anumite porniri pe care le ai, despre a mânca după un anumit orar pe care ți-l dictează corpul tău”, a spus antrenoarea.

Carmen Brumă, spune că toate detaliile despre o dietă cât mai echilibrată le conține și noul ei program de slăbit.

“Este o combinație foarte bună între un plan alimentar foarte echilibrat, cu alimente de sezon, cu fructe, legume și tot felul de sfaturi care să te ajute să intri rapid în formă și antrenamente pentru acasă. Eu sunt fanul numărul unu al antrenamentelor făcute acasă“, a spus Carmen Brumă.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Diete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel