Andreea Marin, secretul unei siluete de vis: „Nu faptul că ții frigiderul gol te ajută”. Trucurile care au ajutat-o să slăbească 14 kilograme

Data publicării:

Andreea Marin a oferit noi detalii despre cum a reușit să slăbească într-un timp atât de scurt.

Andreea Marin este mai mândră ca niciodată după ce a reușit să dea jos aproximativ 15 kilograme. Vedeta este și mai fericită cu cât transformarea a venit în mai puțin de jumătate de an, chiar dacă nu și-ar fi putut imagina niciodată că ambiția și perseverența te pot aduce atât de aproape în fața visului tău. Aceasta nu-și dorește să se oprească aici, astfel încât face eforturi mari pentru a ajunge la greutatea pe care o avea în adolescență. Întregul proces i-a adus doar beneficii în viață, după cum lasă Zâna Surprizelor de înțeles, întrucât nu a ajutat-o doar să slăbească, ci a ajutat-o să-și schimbe complet percepția asupra stilului său de viață, dar mai mult decât atât, și-a recăpătat și propria încredere în sine.

„Sărbătoresc pe cântar minus 14 kg , după mai puțin de 4 luni de schimbare a stilului de viață! Muncă fără odihnă pe măsură era scuza în spatele căreia mă ascundeam mereu, dar m-am trezit la realitate: sănătate, că-i mai bună decât toate, înainte de orice, altfel planurile ambițioase nu ajung departe. Și nu faptul că ții frigiderul gol te ajută când vrei să revii la echilibru. Dimpotrivă, eu mă îndrept încet, dar sigur, către silueta și starea bună de acum un deceniu, cu moderație și disciplină e posibil, așadar, să dăm timpul înapoi, iar combina mea frigorifică depozitează acum la fel de multe alimente ca odinioară. (...) Ai rezultate și te bucuri deplin de ele atunci când îți faci ordine în viață (și în bucătărie) și ai aproape ajutoare de nădejde. Tu când faci o schimbare?”, a scris Andreea Marin, pe rețelele de socializare.

Citește și: Ștefan Bănică și fiul lui s-au întâlnit accidental pe platourile de filmare. Aceștia s-au pozat în cabina regretatului Ștefan Bănică Senior

A învățat să mănânce responsabil

Chiar dacă spune că dieta nu este una foarte restrictivă, Andreea Marin a renunțat totuși la câteva alimente care nu fac decât să îngreuneze procesul de slăbire. Cu toate acestea, vedeta spune că a învățat o regulă de aur: este esențial ca mâncarea din farfurie să aibă gust, iar fix acest lucru și-l propune și ea ori de câte ori se așează la masă. Un alt truc important dezvăluit de aceasta este faptul că Andreea Marin nu mai adaugă deloc în farfurie combinații „periculoase” pentru siluetă, ci se axează, în principiu, pe preparatele ușoare, care să-i ofere atât sațietate, cât și un număr redus de calorii, precum ar fi preparatele de pește sau supele. 

„Evit prăjelile, combinațiile complicate, mă axez pe legume, pește, supă. Aș face o mențiune, trebuie să dai gust mâncării, atâta vreme cât pui doar puțin parmezan deasupra, nu e nicio dramă, iar dovada e că am slăbit. Pe de altă parte, am senzația că stomacul s-a micșorat, nu mai simt nevoia să mănânc mai mult de un fel la masă, când mănânc un fel, e doar acel fel. Mănânc curat, fără combinații grele, aveam burtică, recunosc, acum e plat stomacul. În ultima lună, am adăugat și sportul, dar nu el m-a slăbit, mișcarea mă ajută să mă mențin flexibilă, îmi dă o stare de bine. 

Dar dacă ai multe kilograme de dat jos, începe cu dietele, care te ajută să slăbești armonios. Contează și cum slăbești, fața mi s-a modificat foarte mult, aveam gușă. Nu vreau să mai aud nicio femeie care spune că are 50 de ani și nu poate slăbi, ne mințim, nu există nu se poate. Fără restricții exagerate. Vine Crăciunul, voi lua o felie de cozonac, sunt moldoveancă.”, a mai dezvăluit Andreea Marin, în cadrul emisiunii Vorbește lumea, de pe Pro TV.

VEZI și: Andreea Marin, adevărul despre relația fiicei sale cu fratele vitreg cel mic, fiul Laviniei Pârva: „Nu știm ce soartă vom avea”

Ajunsese să aibă probleme de sănătate din cauza kilogramelor

Vedeta povestește cum nu numai aspectul fizic avea de suferit din cauza kilogramelor în plus, ci și propria greutate. Așadar, aceasta a fost inclusiv sfătuită de medic să slăbească, întrucât în acest mod se va simți mult mai bine, lucru care s-a și întâmplat ulterior. 

„Respiram foarte greu, seara când mă așezam, simțeam că nu am aer. Am o istorie de probleme cardiace în familie, tatăl meu e ultimul care s-a stins din această problemă. Am fost la control și am ajuns la un medic care îmi spune că m-a văzut acum 20 de ani la emisiunea mea și mi-a spus că m-am schimbat cu 20 de kilograme în plus. Avem doua numere și jumătate în plus, față de azi. Doctorul mi-a spus că trebuie să dau kilogramele jos. Mi-a spus că voi respira ca prin minune, după ce slăbesc. Mi-a spus și care vor fi urmările, dacă merg în ritmul acesta.”, mai spune Andreea Marin.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel