Amalia Năstase, apel disperat către Protecția Consumatorului: „Te uiți la tine și te umfli. Nu știu ce băgați în mâncare în România”

Data actualizării: | Data publicării:

Amalia Năstase trage un semnal de alarmă asupra mâncărurilor care sunt preparate în restaurantele românești.

Amalia Năstase trage un semnal de alarmă, cu privire la mâncarea care se vinde în restaurantele și magazinele din România. Mai mult, aceasta lansează și un apel disperat către Protecția Consumatorului, roagând insistent să testeze mâncarea din mai multe restaurante din Capitală, întrucât ea este convinsă de faptul că sunt extrem de multe nereguli, care nu ar trebui să mai fie trecute cu vederea. Totul a pornit când fosta soție a lui Ilia Năstase a observat faptul că se balonează extrem de tare de la orice alimente ar consuma în România, în timp ce în Franța, chiar dacă consumă aceleași mâncare, nu are nicio problemă. 

„Am fost la Paris, n-am mai ținut nici o dietă! Am mâncat de m-am spart. E ceva ciudat că de câte ori plec în străinătate. Nu știu ce băgați în mâncare în România, dar nu mai băgați! De câte ori merg și la Paris și în L.A. mănânc mult mai mult decât mănânc în România, și dulciuri foarte multe și nu mă îngraș.

Cantitatea de antibiotice pe care o bagă aici în carne este necontrolată! Nimic nu este controlat! De exemplu, pe la restaurante sunt doar câteva unde știi că nu mănânci cu aditivi din ăia. Până și mâncarea reîncălzită e ok, am mâncat la mine în Rahova ani de zile. Nu este, însă, ok să mănânci cu niște prafuri de astea de gust.

Aș face apel la Protecția Consumatorului să se ducă și să facă niște analize din diverse restaurante din București. Adică în București sunt maxim trei-patru restaurante unde poți să mănânci!  Orice mănânci, te uiți la tine și te umfli! Și dacă te umfli înseamnă că ăștia sunt aditivi. Sunt unii care metabolizează repede și nici nu bagi de seamă. Dar eu știu cum sunt eu.” a declarat Amalia Năstase, potrivit viva.

Amalia Năstase le învață pe fete cum să fie „prințese”: „Ai băgat niște bani în tine, poate și amărâtul ăla să plătească o masă”

 

Cum se menține în formă Amalia Năstase, după ce a slăbit 30 de kilograme

Faptul că Amalia Năstase este atât de atentă la alimentație nu este întâmplător. În urmă cu câțiva ani, fosta soție a lui Ilie Năstase a reușit să dea jos aproximativ 30 de kilograme, după ce a urmat o dietă strictă.

„Cel mai mult îmi place să fiu slabă. Nu-mi place să fiu grasă. Nu știu ce vă zic vouă… dar eu nu mă simt bine în pielea mea când sunt grasă. Dar mă simt bine în pielea mea când fac ce trebuie să fac. O să și slăbesc”, a spus atunci vedeta pe rețelele de socializare. 

 

Totuși, aceasta a pus rapid înapoi 15 kilograme, pe care a reușit din nou, ulterior, să le elimine. 

 

„M-am îngrășat ca fiecare, na, nu m-am îngrășat 15 kilograme în două săptămâni. M-am îngrășat că am mâncat mult de mai mult timp.

S-au pus niște kilograme pentru că am mâncat. Toată lumea are perioade stresante și am mai mâncat lucruri care nu au fost dintre cele mai sănătoase și s-au acumulat niște kilograme. Eu în trecut am reușit să slăbesc 30 de kilograme, fapt care mi-a dat sentimentul că pot.

Așa că m-am gândit că pot să mă mai îngraș, că slăbesc repede. Și asta, cumva, așa e. Pentru că am început de nicio săptămână și am dat deja jos 3 kilograme. Deci, se poate”, a spus Amalia Năstase, în urmă cu ceva timp, la Antena Stars.

VEZI și: Birgitte Pastramă, dezvăluiri cutremurătoare despre mariajul cu Ilie Năstase: „Am fost diagnosticată cu trei tumori la sânul drept”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel