Tortul DIPLOMAT, cel mai popular desert de Revelion. Mihaela Bilic: „Gelatina are zero calorii, zahărul e minoritar iar sosul de ciocolată exclus”

Data publicării:
Mihaela Bilic, foto Facebook
Descriere foto: Mihaela Bilic, foto Facebook

Dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist, amintește de desertul care făcea furori de Revelion în urmă cu mai mulți ani. 


Dr Mihaela Bilic vine cu o recomandare delicioasă pentru masa de Revelion. Nu este vorba de vreun desert sofisticat, ci despre celebrul tort Diplomat, dulcele care era vedeta meselor de sărbătoare în urmă cu mai mulți ani. 


„Vă mai amintiți de tortul Diplomat?
Când eram mai săraci, mai izolați, mai lipsiți de perspective, aveam mai puține surse de plăcere dar ne bucuram de ele din plin. Așteptam Crăciunul pentru cozonac și Anul Nou pentru tortul Diplomat. Nici că se putea o variantă de desert mai potrivită după tot meniul greu de digerat și încărcat de la mesele de sărbători. 

Îmi amintesc și acum că nu era un lucru ușor să ai tort diplomat de Anul Nou: conserva de ananas era un lux greu accesibil, pișcoturile se luau pe pile de la vreo cofetărie mai pricopsită iar frișca era bătută în casă după ce strângeai smântână de la toate neamurile de la țară. Se spune că prăjitura a fost inventată pentru un diplomat rus, mare amator de deserturi, cert este că în secolul 19 tortul delicios cucerise deja Rusia, Franța și Imperiul austro ungar. 

Nu știu dacă la origini rețeta era cu gelatină, însă ea este secretul pentru structura aerată și răcoritoare ce-i conferă tortului caracter dietetic. Ingredientul de bază este frișca, adică o spumă de lapte cu consistență cremoasă, o garanție pentru plăcere. În rest avem pișcoturi, pandișpan și fructe, deci ușor și aromat. 

La cât sunt de iubitoare de înghețată, recunosc că tortul Diplomat e mai “moțat”: gelatina are zero calorii, zahărul e minoritar iar sosul de ciocolată exclus. 
Tradiția tortului Diplomat în meniul de Anul Nou a cam dispărut. Și cred că e păcat, chiar era un dulce nevinovat și parfumat!”, a scris medicul nutrișionist pe rețelele de socializare. 

 

Rețetă pentru masa de Revelion: Tort diplomat

 

Mihaela Bilic, rețetă de ciocolată caldă. Cum te poți bucura de gustul delicios al acestui desert, fără să te îngrași

 

Mihaela Bilic a dezvăluit care sunt beneficiile aduse de consumul de ciocolată, dar și modalitatea simplă prin care te poți bucura de acest desert fără să te îngrași. Ideea nutriționistului este ideală pentru serile reci de iarnă. 


„Dacă tot am reputația de medic nutriționist care nu interzice nimic, profit de acest lucru și vă propun un desert de sezon: ciocolată caldă. De unde ideea de a topi ciocolata și a o transforma într-o băutură? Nu e nimic nou în asta, dacă ținem cont că la origini ciocolata se consuma doar sub formă lichidă. Inițial era o băutură amară, preparată după un ritual complex care presupunea măcinarea și fierberea boabelor de cacao. Mult mai târziu, după ce a traversat oceanul și a ajuns în Spania, rețeta ciocolatei a fost îmbunătățită prin adaos de zahăr. Meritul transformării ei într-un produs solid- tableta de ciocolată pe care o știm astăzi- este în continuare un motiv de dispută între Franța și Elveția.  


Ce e de fapt ciocolata? Extractul rezultat din miraculosul fruct de cacao, adică un amestec de unt de cacao, masă de cacao și zahăr. Aztecii considerau bobul de cacao hrana zeilor, un tonic cu proprietății revigorante și energizante. 


Ciocolata este produsul premium din categoria dulciuri și, spre deosebire de zahăr care are doar calorii goale, în ciocolată găsim o mulțime de nutrienti valoroși: amine care dau stare de bine, alcaloizi cu efect stimulant, antioxidanți, minerale și multe fibre.  Este mai degrabă un produs gras decât unul dulce, mai ales atunci când vorbim de ciocolata neagră.  100g ciocolată neagră are 550cal, 35% grăsime (niciun strop de colesterol) și 7,5g fibre. Puterea antioxidantă ieșită din comun se datorează polifenolilor ce pot reprezenta 12-48% din greutatea bobului de cacao. 


Ciocolata este un aliment funcțional cu beneficii reale pentru sănătate și indice glicemic scăzut(IG=25). Cat despre calorii nu merită numărate, atâta timp cat porția corectă înseamnă 30g (2-3 pătrățele). Ciocolata are densitate calorică mare (calorii multe concentrate într-un volum mic), asemănător cu oleaginoasele de tip măsline, migdale, nuci, semințe. 


Cum facem să mai reducem din această densitate calorică?  Ei bine, ați ghicit: o diluăm cu apă. Cele câteva bucățele de ciocolată pe care de obicei le înghițim rapid, nemestecate, se pot transforma într-o ceașcă de lichid ce poate fi savurat pe îndelete, timp de câteva minute. Consumând ciocolată caldă, adică ciocolată transformată într-un lichid, reduceți la un sfert conținutul de calorii. 


Ca variante de rețete în loc de apă puteți dilua ciocolata cu lapte- laptele înseamnă 87% apă. Ciocolata neagră se topește fie la microunde, fie în bain-marie . Atenție la cuptorul cu microunde, setați puterea la maxim 500 W și mestecați des, din minut în minut. Pentru 25g ciocolată folosiți 100 ml lichid. 


În funcție de preferințele personale, fiecare este liber să adauge suplimentar ingrediente care să aducă un plus de aromă: vanilie, scorțișoară, rom, coniac, frișcă, caramel- orice combinație vă face plăcere, totul e permis! Nu mai spun că puteți înmuia în ciocolata caldă bucățele de fructe sau biscuiți, bezea, turtă dulce sau cozonac… S-a deschis sezonul sărbătorilor de iarnă, răsfățați-vă cu o ceașcă de ciocolată fierbinte și parfumată- plăcere diluată, nevinovată și garantată”, a scris Mihaela Bilic pe pagina ei de Facebook. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Retete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel