TM2023. Lucrările a 70 de artişti relevanţi, prezentate în cadrul proiectului cultural ''după Sculptură / Sculptură după''

Data publicării:
TM2023. Palatul Culturii din Timisoara/ foto Agerpres
Descriere foto: TM2023. Palatul Culturii din Timisoara/ foto Agerpres

O incursiune prin evoluţia sculpturii româneşti din ultima jumătate de secol va fi ilustrată de 70 de artişti relevanţi, în cadrul proiectului cultural "după Sculptură / Sculptură după", care se va desfăşura în perioada 4 mai - 30 noiembrie la Cazarma U din Timişoara.

Preşedinta Fundaţiei Interart Triade, Sorina Iecza, organizator ale evenimentului, afirmă că dacă arta sculptează lumea, sculptura îi materializează evoluţia. Lumină, mişcare, forme, transformare - scoase din galerii şi aduse spre atingere într-un spaţiu care nu se supune regulilor oraşului - se vor oferi publicului timişorean şi nu numai, într-unul dintre cele mai ample proiecte culturale ale acestui an.

Demersul poartă amprenta Fundaţiei Triade şi Attila Kim &Architects şi aduce în Timişoara - Capitală Culturală Europeană - peste 70 de artişti relevanţi pentru toate formele sculpturii, patru expoziţii de artă contemporană permanente şi altele patru invitate şi va cuprinde întâlniri, dezbateri şi programe educative care propun răspunsuri la întrebarea: "în câte feluri mai trăieşte încă Sculptura?".

Producţiile artistice au la bază obiectul sculptural, dar urmăresc o extensie temporală, spaţială sau meta-spaţială a acestuia şi se referă la sculptura-obiect, precum şi la interferenţa sculpturii cu forme de expresie precum intervenţia asupra spaţiului ambiental, instalaţia de tip sit-specific, intervenţiile de tip Land Art, obiectul augmentat prin tehnologii computerizate, performance-ul sau arta relaţională, potrivit producătorilor proiectului.

Această prezentare caleidoscopică a evoluţiei sculpturii româneşti va fi realizată prin selecţia curatorială a patru personalităţi: istoricul de artă Ioana Vlasiu, curatoarea Alina Şerban, artistul Ciprian Mureşan şi curatorii Nathalie Hoyos şi Rainald Schumacher.

"Sculptura este vie. Are un proteism care o face să se adecveze timpului său, lărgindu-şi aria sensului. De aici mişcarea după ... după... are dinamism şi puterea de a se restructura", spune Sorina Jecza, notează Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Timisoara 2023


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel