Theo Rose vorbește despre despărțirea de Alex Leonte: „A fost greu să mă obișnuiesc cu ideea”. Ce schimbări a produs sarcina, în viața artistei

Data publicării:
Sursa foto: Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Instagram

Theo Rose a vorbit despre despărțirea de Alex Leonte, dar și despre schimbările pe care sarcina le-a produs în viața ei.

Theo Rose a trecut prin foarte multe schimbări, în ultima perioadă. Dacă pe plan profesional, artista a fost implicată în foarte multe proiecte, care au propulsat-o direct în topul celor mai cunoscuți și în vogă artiști ai momentului, planul personal a început să îi surâdă și el solistei, de mai bine de câteva luni. Concret, în urmă cu aproximativ jumătate de an, Theo Rose a anunțat faptul că formează un cuplu cu regizorul Anghel Damian. Tot atunci avea să se afle și de despărțirea de fostul iubit, Alex Leonte. Acum, cei doi îndrăgostiți se pregătesc să devină părinți, întrucât artista este însărcinată. 

Theo Rose a fost invitata lui Radu Țibulcă în cadrul podcastului de pe Youtube, unde a discutat extrem de multe detalii din viața personală și a dezvăluit sentimentele unice care o încearcă în această perioadă. Mai mult, aceasta nu s-a ferit să deschidă subiectul cu privire la fosta relație, care a durat mai bine de cinci ani de zile. 

„De când sunt însărcinată, mi-am mai pus viața la punct și am făcut și alți oameni să se gândească la sănătatea mea și mă menajează, dar până aici a fost... Prezența unui copil mă va așeza pe mine în viața mea, exact așa cum trebuie. (…) Dai un search pe Google și ai găsit totul despre noi. Noi nu mai putem, acum, să ne ascundem, să facem ceva. Eu, multe lucruri despre viața mea, le aflu din presă. A fost greu să mă obișnuiesc cu ideea, a fost grea separarea de Alex, căci despre asta vorbim, în cazul în care cred oamenii că ne ferim', a susținut Theo Rose, în cadrul podcastului „Vin de-o poveste'.

Poate te interesează și: Ce se întâmplă între Theo Rose și Anghel Damian, după ce artista a rămas însărcinată: „Săracul, nu știe ce să mai facă”

 

Cum a arătat primul trimestru de sarcină, pentru vedetă

Această perioadă fericită i-a fost umbrită artistei de stările de rău pe care primul trimestru de sarcină le-a adus. Vedeta a avut o săptămână în care a stat, predominant, în casă, apelând chiar și la serviciile specialiștilor.

„După o săptămână, nu vreți să știți de care, mi-a fost rău. Am avut grețuri. Am fost pe perfuzii. Amărâtă. După o săptămână am reușit să mă pun pe picioare și am auzit că au mai trecut și altele prin așa ceva și că nu se moare, că este normal.

Sper să nu-mi mai revină stările alea, sper să se fi terminat perioada cea mai grea și să înceapă să-mi fie bine și să pot să mănânc și eu ca oamenii. Foame îmi este, dar mi-e și greață în același timp. Astăzi mă simt bine.”, a declarat Theo Rose pe rețelele de socializare.

VEZI și: „Eu nu știu cine este Theo Rose”. Carmen Harra o pune la punct pe artistă, după ce aceasta s-a arătat deranjată de previziunile făcute

 

Anghel Damian este în culmea fericirii

Faptul că solista îl va face tată pentru prima dată, în câteva luni, îl bucură extrem de tare pe Anghel Damina, care nu-și poate exprima în cuvinte sentimentele care-l încearcă la ora actuală.

„Este o perioadă din viața noastră în care suntem copleșiți de fericire și emoții. Vestea venirii unui copil este o bucurie inexprimabilă. Ne-am fi dorit să putem da noi vestea, să împărtășim bucuria noastră atunci când am fi simțit că trebuie făcut acest lucru. Dar tot ce contează acum este că suntem bine și le mulțumim tuturor celor care ne-au transmis gânduri bune', a declarat regizorul serialului Clanul pentru protv.ro.

Citește și: Carmen Harra tună și fulgeră, după declarațiile făcute de mama lui Theo Rose: „Eu nu vorbesc fără să știu. Vor fi probleme în această relație”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel