Sore mărturisește greutățile sufletești cu care s-a confruntat după despărțirea de tatăl fetiței sale.
Sore este una dintre cântărețele care s-au remarcat de la o vârstă fragedă pe scenele din România. Ea a avut o relație de opt ani cu tatăl fetiței sale, iar în urma momentelor frumoase cei doi au ales de comun acord să-și despartă drumurile. Nu a fost o despărțire cu scandal, ci dimpotrivă, cei doi au discutat și au ales să își vadă fiecare de drum pe cale amiabilă. Cu toate acestea, după despărțire, cei doi, spre surprinderea artistei, aveau să fie mai uniți ca niciodată datorită fiicei lor, Erin.
Vezi și: În ce relații a rămas Sore cu tatăl fiicei sale: „E o relație veche, de 8 ani”
Cu ocazia apariției sale în mediul online, la podcastul lui Jorge, Sore a dezvăluit cum a evoluat relația dintre ea și fostul partener, dar și dintre fiica lor și cei doi părinți. Cu toate că despărțirile mereu sunt grele și dureroase, Sore admite că nu a fost la fel în cazul ei, mai ales că amândoi încetaseră să simtă unul pentru celălalt cu mult până să se ajungă la despărțire. Fiind mereu rezervată, artista a decis să arate fanilor săi cât mai multe detalii despre întregul proces.
„Nu voi da nici acum foarte multe detalii. A fost o separare foarte frumoasă, deși poate e exagerat spus. A fost în termeni ok. Vreau să spun că, practic, n-am mai avut ce să sufăr pentru că, dacă a fost ceva, fusese, se spălase, pierise deja. A fost o separare foarte ok pentru că am reușit să comunicăm foarte bine amândoi, iar de atunci până acum suntem foarte echilibrați în creșterea lui Erin. El este realmente un tată extraordinar. Chiar i-am zis de curând că Erin îl vede ca pe un erou pentru că el, pentru ea, este ireproșabil.”, a zis artista.
Cu toate că nu a putut fi neafectată de decizia părinților ei de a se despărți, Erin, spune Sore, s-a maturizat emoțional din această cauză. Deși își făcuse nenumărate griji în privința impactului pe care avea să îl aibă fiica ei, Sore a decis că trebuie să-și înfrunte fricile.
„Da, Erin s-a maturizat foarte tare emoțional, prin prisma divorțului. Este o decizie pe care o iei și te privește pe tine, îl privește pe copil și pe partener. Adică sunt trei oameni implicați în toată situația cu totul. De aceea nu m-a interesat dacă are cineva vreo părere, însă, apropo de ce spuneai, eu m-am gândit foarte mult la ce va înțelege Erin peste ani și ani când se va uita în urmă la situația asta. După despărțire, Erin petrece mult mai mult timp cu amândoi decât se întâmpla înainte. Are parte de mult mai multe activități, e mult mai dornică să facă lucruri când cu unul, când cu celălalt. Eu, ca părinte, simt că timpul pe care îl petrecem împreună este mult mai plin, are parte de mai multă însemnătate. Automat, fără să-ți dai seama, când nu ești alături de copilul tău, simți să compensezi lipsa. Îmi doresc ca atunci când va fi adult și se va uita în urmă să-și dea seama că ce te sperie nu este neapărat un lucru rău. E ok să faci și lucruri care te sperie. Mi-am pus o sută de întrebări, ce va înțelege Erin? O voi traumatiza? Îi voi crea sentiment de abandon, de anxietate? Cum voi fi privită? Mi-am pus toate aceste întrebări, dacă voi fi fericită, dacă va fi mai bine de atât. Și am ajuns la concluzia că toate aceste întrebări au ajuns să-mi mănânce din suflet. Și nu am nevoie de ele. Adică dacă eu simt că este o decizie bună, chiar dacă simt că mă sperie, mergem înainte. Noi astăzi suntem mai buni prieteni decât înainte, ne înțelegem mai bine ca înainte. Așa, din momentul acesta prin ochii mei lucrurile sunt mai bine.”, a încheiat artista.
Vezi și: Sore și tatăl copilului ei s-au despărțit: "De ceva timp, Mircea și cu mine nu mai formăm un cuplu"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News