Simona Gherghe s-a fotografiat în costum de baie. Vedeta se mândrește cu o siluetă impecabilă la 44 de ani

Data actualizării: | Data publicării:

 Simona Gherghe a scăpat de orice inhibiție și s-a fotografiat în costum de baie.

Simona Gherghe nici nu s-a întors bine din Grecia, că a plecat într-o nouă vacanță de vis cu familia ei tot la malul mării. Prezentatoarea TV profită din plin de concediu și de puținul timp care a mai rămas din luna aceasta de vară. După cum și-a obișnuit deja comunitatea, aceasta postează foarte des pe rețelele de socializare, unde împărtășește fotografii cu cei mici, dar și cu momentele speciale pe care le experimentează în noua locație aleasă. De data aceasta, un lucru care i-a uimit însă pe fani a fost faptul că celebra prezentatoare s-a afișat în spațiul public îmbrăcată doar în costumul de baie, lucru destul de rar întâlnit la aceasta. Simona Gherghe a scăpat de orice inhibiție și are și toate motivele pentru care să facă asta, întrucât arată cu adevărat spectaculos, la vârsta de 44 de ani. Dincolo de aspectul fizic, vedeta pare extrem de fericită, semn că îi priesc din plin zilele libere petrecute alături de cei dragi.

 

 

Cum se menține în  formă Simona Gherghe

În cadrul unui interviu recent, Simona Gherghe spunea că nu are un secret anume, prin care reușește să se mențină în formă, dar, în principiu, o ajută extrem de mult programul încărcat, care nu-i permite să mănânce toate mesele necesare unei zile.

„Mie mi s-a părut că nu am arătat grozav.  De fapt, am remarcat o chestie. Tenul meu s-a dezobişnuit de machiajul de televiziune şi a fost nevoie de vreo săptămână şi ceva să reuşim să facem cumva să arăt cât de cât OK. Între timp, am mai şi slăbit puțin, acum sunt mulțumită.

Nu prea am timp să mănânc. Acasă am de hrănit cel puțin un copil, la platou nu prea am timp. Şi, uite aşa, secretul cred că e să mănânci puțin.”, spunea în urmă cu ceva timp Simona Gherghe potrivit viva.

 

Suma uriașă pe care Simona Gherghe a plătit-o pentru controlul medical al fiicei ei, în Grecia: „Un consult banal a costat...”

 

Ce ritualuri de frumusețe are prezentatoarea TV

Mai mult, aceasta spune că nu este nici adepta ritualurilor de frumusețe, iar singurul lucru pe care îl face regulat este demachierea corectă a tenului.

„Of,  nu  prea  am  timp  de  ritualuri!  Nu vreau să pară că mă plâng, dar sunt fericită că apuc să mă demachiez şi să-mi aplic cremele şi sărurile.”, a mai spus ea.

 

Ce obiceiuri alimentare are Simona Gherghe

"Fac supă de sparanghel, de broccoli, creveți cu sos de usturoi și ulei de măsline, îmi plac foarte mult varza călită, mazăre, ciuperci. Lucruri simple care să nu-mi ia mai mult de trei sferturi de oră cu totul. Am observat că, dacă îmi gătesc eu, știu exact ce trebuie să folosesc. Mă feresc de condimentele astea cu multe E-uri, știu calitatea uleiului și ce trebuie să folosesc. De asemenea, am început să nu mai consum carne. Nu sunt vegetariană, dar mă simt mult mai bine dacă mănânc mai rar carne. Iar dacă vreau ceva natural, prefer să merg la bunica mea și să mă aprovizionez de acolo.”, a dezvăluit Simona Gherghe în urmă cu mai mult timp, potrivit spynews.

De la ce pornesc certurile dintre Simona Gherghe și soțul ei: ”Cele mai frecvente discuții sunt cele legate de...”

 

Cât timp petrece în bucătărie vedeta

De asemenea, datorită faptului că a adoptat un stil de viață mai sănătos, Simona Gherghe spunea faptul că este nevoită acum să petreacă mai mult timp în bucătărie, pentru că rezultatele sunt pe măsura sacrificiilor.

"Dacă mă întreba cineva cât timp petrec în bucătărie, îi ziceam că extrem, extrem de puțin. Între timp, lucrurile s-au schimbat deoarece am ținut o dietă care a avut și rezultate. Am slăbit cinci kilograme și mă simt foarte bine. Acum intru în bucătărie și gătesc mai des. Îmi place să ciugulesc puțin câte puțin și sunt la faza în care mă mențin. Mi-am dat seama că se poate și așa… gătind eu!", a mai spus aceasta.

Papanași moldovenești cu brânză de vacă. Rețeta Simonei Gherghe



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel