Scandalul dintre Marius Elisei și Oana Roman continuă. Bărbatul îi dă replica vedetei, după ce a fost acuzat că nu se implică în creșterea fetiței: „Mă bufnește și râsul”

Data publicării:
Sursa foto: Oana Roman, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Marius Elisei a reacționat, după ce a fost acuzat că nu se implică în creșterea Isabelei. 

Se pare că scandalul dintre Marius Elisei și Oana Roman este departe de a se încheia. După ce au anunțat oficial despărțirea, după multe șanse pe care au încercat să și le dea unul altuia, cei doi și-au adus diferite acuzații publice. Vedeta a fost însă cea care l-a pus „la colț” pe tatăl fetei sale, care i-ar fi spus faptul că nu vrea să se implice momentan în creșterea ei, dar nu are nici posibilitatea de a petrece timp cu Isa, motiv pentru care aceasta a răbufnit și a făcut întreaga conversație publică, pe rețelele de socializare. 

“Totul bine! Marius mi-a spus că va avea grijă și timp să se vadă cu Isa când se va stabiliza. Deocamdată nu are timp și nici posibilitate să o vadă, nici să contribuie cu nimic la creșterea ei. Din punctul meu de vedere orice comunicare s-a încheiat.”, a spus Oana Roman pe pagina sa de Instagram.

Te poate interesa și: Catinca Roman a răbufnit, după ce Oana Roman a spus că nu a mai mers de luni bune la mama lor: “Am fost foarte afectată”

 

Cum a reacționat Marius Elisei, în urma acuzațiilor aduse

Marius Elisei spune că nu este la curent cu acuzațiile pe care fosta soție i le aduce public, însă acesta mărturisește că încearcă să se țină cât mai departe de rețelele de socializare. Mai mult, bărbatul spune că nu știe motivul pentru care Oana Roman ar fi încercat să-l denigreze în acest fel.

”Nu am observat ce a scris pe Instagram. Nu am stat să citesc că nu vreau să mă mai încarc cu nimic. Mă bufnește și râsul, mă rog, e treaba ei, să spună ce vrea, să scrie ce vrea, ea scrie, ea răspunde. Ea știe de ce a scris chestia asta!”, a spus Marius Elisei, în exclusivitate pentru Spynews.ro.

Citește și: Oana Roman, decizie radicală, după despărțirea de Marius Elisei: „De foarte mult timp încerc. Cum fac cerere să...?”

 

Bărbatul susține că vorbește cu fiica sa

Mai mult, Marius Elisei susține că păstrează legătura cu fiica sa, în ciuda spuselor vedetei. Acesta nu înțelege atitudinea Oanei Roman de a posta toate aceste detalii personale pe Instagram.

”Așteptați jihadul atunci. Ea ar trebui să răspundă, să zică exact ce a vrut să spună. Nu am ce să zic! Vorbesc la telefon cu ea, normal (n.r. cu fiica). Întrebați-o pe ea de ce scrie chestiile astea. De ce să stai să scrii totul pe rețelele de socializare?”, a mai zis Marius Elisei.

VEZI și: Oana Roman, detalii despre starea de sănătate a mamei sale. Ce decizie neașteptată a luat vedeta: „Pentru ea ar fi o traumă”

 

Oana Roman, acuzații dure către sora sa

Marius Elisei nu este sigurul prins la mijlocul acestui scandal. Oana Roman a dezvăluit faptul că și sora sa, Catinca, îi îngreunează situația în această perioadă. Vedeta susține că femeia refuză să meargă să-și mai viziteze mama, de care aceasta are grijă exclusiv și o vizitează cel puțin la două zile, după cum spunea chiar ea recent. 

“Azi, sora mea mi-a spus că nu se duce să o vadă pe mama (pe care nu a văzut-o de peste 6 luni) pentru că nu consideră că mai are vreun motiv să o vadă. Va urma jihad după aceste spuse ale mele, dar nu-mi pasă. Adevărul este ăsta și eu nu-l mai ascund.”, a scris Oana Roman pe Instagram.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel