Rică Răducanu, răpus de problemele de sănătate: „Nu mai am ce să fac, am umblat peste tot”

Data publicării:
 Rică Răducanu, captură video PRO TV
Descriere foto: Rică Răducanu, captură video PRO TV

Rică Răducanu a dezvăluit noi informații cu privire la evoluția problemelor sale de sănătate din prezent. 

Problemele de sănătate par să nu-i mai dea loc pace lui Rică Răducanu, care s-a resemnat deja cu această situație și care pare că nu mai găsește nicio soluție salvatoare. Acesta a avut nenumărate probleme la nivelul genunchilor, spune că se deplasează tot mai greu de la o zi, la alta și că durerile sunt și ele la ordinea zilei. Astfel, fostul fotbalist român mărturisește că a ajuns la capătul puterilor, însă nici în această situație grea nu a lăsat deoparte simțul umorului, care pare că a rămas la fel de activ ca în trecut.

„Adevărat că nu mai pot. Trag de mine. Când eram mai tineri, țin minte, vorbele mamei. „Bă, Ricuță unde te duci, bă? Mă duc la una! Bă, te prinde bărbac’su”. Dar eu îi răspundeam: „Mamă, stă la etajul 3. Eu de la 3 îmi dau drumul pe balcon și am ușchit-o. Îmi zicea: „Ai grijă, Ricuță, că orice cal de rasă ajunge gloabă!”, a declarat Rică Răducanu, potrivit click.

Te-ar putea interesa și: Catinca Roman, ușurată după moartea Mioarei Roman: „Știu că o să șochez pe multă lume”. Ce spune despre ultimele zile ale mamei sale

Nu mai are nicio șansă spre vindecare

Așadar, chiar dacă a încercat cu fel de fel de tratamente și a apelat la diferiți specialiști, Rică Răducanu spune că nu mai există nicio cale de ieșire și de salvare, iar acest lucru i-a fost confirmat și de prieteni, care, mai în glumă, mai în serios, îi spun că acestea sunt problemele cu care vine înaintarea în vârstă. Mai mult, dacă pe vremuri acesta spune că era extrem de motivat și cu privire la adoptarea unui stil de viață cât mai activ și sănătos, acum, Rică Răducanu spune că nu mai are de ce s-o dea înainte din acest punct de vedere. 

„Nu mai am ce să fac, am umblat peste tot. Mi-a zis, un prieten de-al meu, „Nea Rică, la morgă îți mai trece! Nu prea mai sunt pe treabă, așa. Adică eram burtos, frumos și trăgeam. Acum nici nu prea mai am poftă să trag. Dacă nu mai fac mișcare, când făceam mișcare, făceam o saună, ceva, transpirai, „hai să bem ceva”. Dar nu mai merge.”, a continuat să spună fostul sportiv, pentru sursa citată.

VEZI și: Alex Bodi a dat-o în judecată pe Bianca Drăgușanu. De unde a pornit scandalul cu fosta soție: „Imaginea mea a fost stricată”

Cu ce probleme de sănătate se confruntă soția sa

Problemele de sănătate nu l-au acaparat doar pe el, ci și pe soția sa, care a avut parte de un accident recent, care a trimis-o pe aceasta de urgență la spital și care o obligă să-și petreacă cât mai mult timp în pat.

„Nu, toată lumea e plecată. Nevastă-mea a avut probleme de sănătate. A căzut în curte și i-a pus un aparat la inimă. E acasă, trebuie să stea liniștită, dar e învățată să stea toată ziua prin curte, în grădină, face mâncare. Nu stă!”, a mai spus ea. 

Te-ar putea interesa și: Replica legendară pe care Ilie Năstase i-a dat-o lui Ceaușescu: „Am zis că am încurcat-o, nu mi-a făcut nimic niciodată”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel