Pantofi murdari și cu design uzat, vânduți la 1000 de lei. Dan Negru a răbufnit: „Urâțenia e noul frumos. Și eu sunt vechi!”

Data publicării:

Dan Negru și-a exprimat uimirea în fața trendurilor actuale.

Un nou trend a acaparat atenția tuturor zilele acestea, dar nu neapărat în sensul bun, ci mai degrabă din cauza uimirii și întrebărilor pe care oamenii și le pun cu privire la acest produs. Mai exact, este vorba despre adidașii cu design uzat și murdar, care, însă, se vând la un preț ireal. Este vorba de suma de 1000 de lei pe care trebuie să o pui în joc, în cazul în care vrei să devii și tu proprietarul acestor sneakersi. Acest trend a ajuns și la urechile lui Dan Negru, care și-a exprimat nedumerirea pe rețelele de socializare. 

„Pantofii ăștia costă 1000 de lei. Sunt noi dar par vechi și murdari. Pantofii ăștia mi-au arătat că sunt retrograd: nu pricep nefirescul devenit firesc și nici urâtul devenit frumos! Politicieni murdari care vor să pară curați,idei vechi care vor să fie moderne.Lumea e ca pantofii ăștia: second hand-ul a ajuns nou și se vinde scump!
Urâțenia e noul frumos. Și eu sunt vechi!”, a scris Dan Negru pe rețelele de socializare.

VEZI și: „Hai, mamaie, că te caută moartea”. Daniel Buzdugan, șocat de atitudinea unui tânăr. Conversația pe care a auzit-o în autobuz

Dan Negru, șocat și de prețurile de la Peleș

Nu doar adidașii în trend i se par ireal de scumpi prezentatorului, ci și biletul de intrare de la Castelul Peleș, care este de două ori mai scump decât la alte puncte turistice din străinătate. 

„Ăsta e Castelul Peleș din Sinaia și dacă vrei să-l vizitezi trebuie să plătești 150 de lei, dacă ești adult și 37 de lei, dacă ești copil. Dacă vrei să intri la Versailles, palatul regilor Franței, de lângă Paris, plătești mai puțin, 21 de euro, adică vreo 104 lei. E mai ieftin să vezi Versailles decât Peleșul, deși despre regii Franței, despre istoria Franței învață toți copiii de pe planeta asta, despre istoria regilor României învățăm doar noi.”, a spus Dan Negru pe rețelele de socializare.

Citește și: Cele două trucuri care o ajută pe Teo Trandafir să se mențină în formă: „Acesta e secretul”

Ce spune despre propunerea închiderii supermarketurilor în weekend

Un alt subiect amplu dezbătut în România în ultima vreme este și închiderea supermarketurilor în zilele de weekend, micii producători dorindu-și, în acest fel, să aibă șanse egale în fața marilor lanțuri de magazine și să le crească și lor vânzările în acest fel, oamenii fiind, astfel, „obligați” să-și facă cumpărăturile de aici. Dan Negru a dezbătut și el acest subiect atât de controversat, exprimându-și și el propria dorință, în cazul în care proiectul de lege ar fi fost acceptat și pus în practică. Este vorba despre concurența în televiziuni, care scoate extrem de bine în evidență și concurența dintre producătorii mari și mici. 

„Dacă dă guvernu’ legea cu închiderea supermarketurilor în weekend îl rog să mai dea și-o lege care să-i interzică lui Bartoș să aibă “Românii au talent” în zilele în care eu am “Jocul Cuvintelor”. Și nu-mi mai dați exemplu Elveția. La salarii și economie, acolo unde noi punem punct ei pun virgulă.”, a scris Dan Negru pe rețelele de socializare. 

VEZI și: Carmen Harra, previziuni sumbre pentru relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril: „El nu este sufletul ei pereche”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel