Pâine de secară și grâu integral. Rețeta mănăstirească plină de antioxidanți, vitamine și fibre. O poți prepara pentru masa de Paște

Data publicării:
Pâine cu secară, captură video Youtube, Trinitas
Descriere foto: Pâine cu secară, captură video Youtube, Trinitas

Maica Ecaterina a dezvăluit o rețetă inedită de pâine.

Chiar dacă masa de Paște este plină de bunătăți tradiționale, nu trebuie să-ți lipsească din această perioadă nici pâinea, care va merge de minune cu diferite preparate, cum ar fi cu aperitivele, ori cu ciorba de miel. Astfel, avem pentru tine o variantă de-a dreptul specială, care nu doar că este foarte gustoasă, dar are proprietăți importante și pentru sănătate. Rețeta este una mănăstirească, preparată chiar de către măicuțe

Ingrediente:
- 2 căni făină de secară
- 2 căni făină de grâu integral
- 1 lingură melasă
- 2 lingurițe cacao
- 2 lingurițe semințe de coriandru
- 2 lingurițe semințe de chimen
- 1 1/2 linguriță sare
- 2 lingurițe drojdie uscată
- 2 lingurițe ulei vegetal
- 1 cană. apă caldă

Citește și: Teo Trandafir, rețetă delicioasă de pască cu brânză dulce fără aluat: „Pentru cei ce nu au apucat să o testeze”. Cum se menține în formă de sărbători

Mod de preparare:

Prima dată, se amestecă făina de secară, integrală, plus celelalte ingrediente uscate, precum ar fi coriandrul, sarea, chimenul și cantitatea de cacao.

„Dacă vă plac și alte condimente sau alt semințe, puteți să le adăugați. Cacao se pune în pâine pentru că menține umiditatea și elasticitatea produsului și mai ales pentru că conține antioxidanți, vitamine, multe fibre și ajută la digestie. Adăugăm și drojdia și amestecăm bine toate ingredientele. Dacă rămân cocoloașe de cacao, acestea trebuiesc sparte.

Când ne asigurăm că s-au amestecat toate ingredientele uscate, trecem la partea lichidă și anume apa, uleiu și meleasa.”, a dezvăluit Maica Ecaterina în cadrul unui videoclip realizat pe Youtube.

Citește și: Sorin Bontea, rețetă de drob de miel pentru masa de Paște. Evită această greșeală dacă nu vrei ca preparatul să se sfărâme

Aluatul trebuie să stea la dospit 12 ore

Pâinea trebuie pregătită din timp, întrucât aluatul trebuie să stea la dospit timp de 12 ore, explică măicuță. După acest timp, te vei putea bucura de un preparat bogat din punct de vedere nutrițional, ideal pentru sărbătorile Pascale.

„Această pâine este foarte ușor de făcut, dar va trebui să așteptăm ca aluatul să se prelucreze timp de 12 de ore. Am găsit această rețetă într-o mănăstire din Basarabia, mi-a plăcut că avea un gust deosebit și am considerat-o a fi o mâncare extrem de sănătoasă, pentru că e plină de fibre, de minerale și de vitamine. Toate ingredientele care sunt folosite aici sunt pline de minerale. Spre exemplu, făina conține multe fibre, vitamine, iar cacao menține umiditatea ei și nu o lasă să se sfărâme.”, mai spune aceasta.

VEZI și: Rețetă de ciorbă de miel. Ștefan Popescu de la Chefi la Cuțite: „Va fi mult mai gustoasă dacă faci asta”. Secretele pe care nu le știai

Poți personaliza rețeta după bunul plac

„Melasa se pune în apa călduță, împreună cu uleiul și le vom dizolva în făină. Dacă nu vă plac condimentele recomandate de noi, puteți folosi altele, precum ar fi rozmarin, oregano. Se pune cu o folie la temperatura camerei la dospit, timp de 12 ore.”, a completat aceasta.

Când aluatul este gata, se întinde pe blatul de lucru care este presărat cu făină, după care se pune într-o tavă specială pentru copt. Pâinea se ține la copt 30 de minute, la temperatura de 230 de grade, cu un capac. După acest timp, se scoate capacul recipientului și pâinea se mai lasă la copt timp de 20 de minute. Poftă bună!



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Retete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel