Oana Roman, adevărul despre relația cu Marius Elisei: „Nu sunt ușor de suportat, sunt conștientă”

Data publicării:
Sursa foto: Oana Roman, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Oana Roman și Marius Elisei au oferit noi informații despre relația lor.

Oana Roman și Marius Elisei au trecut prin mai multe cumpene în relația lor, în ultima perioadă, dezvăluind public recent faptul că lucrurile nu au luat cea mai bună întorsătură și că au existat foarte multe discuții în contradictoriu. Fiica lui Petre Roman a făcut însăși acest anunț public în cadrul unei emisiuni, întrucât aceasta simțea că trebuie să fie cinstită cu cei care o urmăresc și să nu pară că viața ei este roz, așa cum se arată de pe rețelele de socializare. Acum, la fix o lună de când Oana Roman anunța un posibil nou divorț, tot ea este cea care declară faptul că cei doi au ajuns la concluzia că le este mult mai bine împreună, decât separați. De asemenea, vedeta recunoaște faptul că și ea, la rândul ei, are diferite toane, care uneori pot fi greu de suportat de cealaltă persoană din cuplu.

Ce spune Oana Roman la o lună de când anunța o posibilă despărțire de Marius Elisei

"El a făcut niște pași de data asta. Cumva, ne dăm seama că separat ne mai rău decât ne e împreună. Nu doar el a greșit de-a lungul timpului, și eu le am pe ale mele. El nu vorbește ca mine, este mai introvertit. Eu vorbesc, eu mă descarc și peste 5 minute mi-a trecut.

El nu este așa. Uneori încercăm să vorbim și nu vrea să vorbească și atunci comunicarea e mai grea. Avem momente când reușim să comunicăm foarte bine, dar sunt momente în care vedem lucrurile diferit și poate nu reușim să ne ascultăm cum trebuie. Poate dacă am fi altfel, ne-am plictisi. Eu a trebuit să învăț să las de la mine, să nu mai fiu atât de impulsivă cum eram. Nu sunt ușor de suportat, sunt conștientă.", a povestit Oana Roman, în cadrul unei emisiuni TV, potrivit wowbiz.

Marius Elisie, surpriză de proporții pentru Oana Roman. ”Când am coborât la micul dejun...”. Vedetei nu i-a venit să creadă

Ce spune Marius Elisei despre relația cu Oana Roman

Marius Elisei confirmă faptul că are câteva minusuri pe care trebuie să le schimbe, însă, spune el, Oana Roman ar trebui să procedeze fix la fel. De asemenea, acesta confirmă faptul că el și partenera sa de viață sunt total diferiți, lucru confirmat de Oana Roman acum o lună, când anunța faptul că în relația lor lucrurile merg extrem de prost.

"Nu trebuie să mă schimb doar eu. Eu nu trebuie să îi spun ce să schimbe. Ea trebuie să vadă singură. Problema este că vedem diferit, realizăm diferit, dar rezultatul este la fel.", a declarat Marius Elisei, în cadrul aceleiași emisiuni TV.

Oana Roman, acuzată că trăiește din banii tatălui ei: „Du-te la muncă”. Care este reacția vedetei

Oana Roman și Marius Elisei au fost de curând la mare împreună

Chiar după ce a anunțat o posibilă despărțire, Oana Roman s-a afișat la diferite evenimente sau în diferite vacanțe însoțită doar de fiica ei. Acum însă, când vedeta era plecată într-un nou concediu la mare, se pare că Marius Elisei a vrut să o surprindă și i-a făcut o vizită neașteptată. 

„Mi-a făcut cea mai frumoasă surpriză. Aseară am vorbit la 12, când ne-am culcat, era acasă, la București și azi dimineață la 9, când am coborât la micul dejun, era pe terasă. Mă aștepta....", povestea Oana Roman pe contul ei personal de Instagram, acum câteva zile.

Oana Roman, legătură puternică cu divinitatea: „Am niște îngeri foarte șmecheri”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel