O femeie a suferit 9 atacuri cerebrale după naștere, într-o lună. Cazul i-a șocat pe medici: „Toată lumea a fost uimită că am supraviețuit”

Data publicării:
Raluca Constantinescu/ captură video Youtube, La Măruță
Descriere foto: Raluca Constantinescu/ captură video Youtube, La Măruță

Raluca Constantinescu a trecut printr-o situație extrem de gravă, imediat după ce a devenit mămică.

Raluca Constantinescu a fost prezentă în cadrul emisiunii La Măruță, de pe Pro TV, unde și-a spus propria poveste și unde a tras un semnal de alarmă cu privire la necesitatea efectuării analizelor de rutină. La puțin timp după ce a devenit mamă, aceasta a trecut printr-o experiență extrem de gravă, în urma căreia era pe punctul de a-și pierde viața. Femeia povestește cum a suferit 9 atacuri cerebrale, dezvăluind și care au fost primele simptome ce au făcut-o să tragă un semnal de alarmă. 

„Am avut 9 atacuri cerebrale, a fost o simptomatologie, pentru că altfel nu-mi dădeam seama că le-am avut, dar acum mă simt excelent. S-au văzut la RMN și când am văzut rezultatul am rămas puțin șocată, pentru că noi nu avem termenii aceia medicali, să înțelegem tot ce se întâmplă, însă când vorbești cu medicul și îți spune că trebuie să te urci în primul avion și să pleci, pentru că e posibil să nu mai prinzi a doua zi, îți dai seama că e o problemă foarte gravă.”, a declarat Raluca Constantinescu, în cadrul emisiunii La Măruță, de pe Pro TV.

Citește și: Victorie uriașă pentru Simona Halep. Sportiva a primit decizia definită, în procesul de dopaj

Care au fost primele simptome resimțite

Dacă la primele semne resimțite, Raluca punea aceste lucruri pe seama oboselii, pe măsură ce ele s-au accentuat, femeia și-a dat seama că este vorba despre ceva mult mai grav de atât. Soțul ei a fost cel care a simțit faptul că situația nu este deloc una bună și că trebuie să meargă de urgență la medic.

„Au început din senin. Pur și simplu eram cu copilul în casă și nu am mai putut să mai vorbesc. Am crezut că este din cauza oboselii, fiind proaspătă mămică. Nu am luat prea în serios în primă fază, apoi mi-a fost tot mai greu să pronunț anumite cuvinte, atunci s-a sesizat soțul meu și a zis că se întâmplă ceva cu mine. Din fericire, faptul că am avut aceste atacuri cerebrale pe partea stângă și mi-a afectat vorbitul, m-a făcut să realizez că le am și că se întâmplă ceva cu mine.”, a continuat aceasta.

VEZI și: Secvența filmată de Theo Rose în „Clanul”, care a pus-o în mare dificultate pe artistă: „Mi-a fost frică de ea. Nu știu cum am făcut”

Cazul i-a speriat foarte tare pe medici

Astfel, norocul Ralucăi a fost acela de a ajunge la timp la specialiști, care au știut exact ce să-i recomande și unde să o trimită mai departe. Mai mult, toți au spus că este un miracol pentru că femeia a reușit să supraviețuiască și să depășească această etapă fără sechele.

„Când au văzut medicii s-au speriat foarte tare. Era ceva foarte grav și toată lumea a fost uimită că am supraviețuit. Eu simțeam că nu mai pot vorbi. M-a sunat medicul neurolog și mi-a spus că am avion acum, pentru că până mâine pot să nu mai supraviețuiesc, nu aveam altă șansă, am stat cam o săptămână în Turcia. Un cheag de sânge s-a dus la creier și de asta am pățit cele 9 atacuri cerebrale. Nu am avut astfel de sechele.”, a mai spus ea.

VEZI și: Medicul Monica Pop a desființat o dietă. A urmat și ea ceva similar: După 9 zile eram în prag de accident vascular



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Stiri


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel