Narcisa Suciu își plânge mama. Artista n-a apucat să o vadă pe patul de spital: „Îmi e greu să îi zic numele că mă bufnește plânsul”

Data actualizării: | Data publicării:

Narcisa Suciu și-a pierdut mama când avea doar 17 ani. Artista nu a reușit să treacă niciodată peste pierderea suferită și spune că încă o bufnește plânsul în momentul în care îi rostește numele.

Narcisa Suciu și-a pierdut mama când avea doar 17 ani. Femeia a fost bolnavă o lungă perioadă de timp, ceea ce a făcut să-i aducă mai multe traume artistei, care, în momentul în care mama ei a căzut la pat, viața ei s-a schimbat complet. 

La 30 de ani distanță de la moartea mamei sale, Narcisa Suciu se confesează despre durerea care încă o tulbură. Artista spune că încă mai plânge după cea care i-a dat viață și că dorul de ea nu a trecut deloc. 

"Dacă te referi la mine, practic depinde de zi. Am zile în care mă trezesc într-un fel, și zile în care mă trezesc în alt fel. În unele zile nici măcar nu îmi mai amintesc cum arăta sau ce vocea avea și zile în care îmi e greu să îi zic numele că mă bufnește plânsul. Am chiar și zile în care vorbesc zâmbind despre ea, de la zi la zi. Depinde în ce moment al vieții mă prinzi.", a declarat Narcisa Suciu, pentru Antena Stars.

Narcisa Suciu nu și-a mai văzut familia de două luni: „Medicii m-au sfătuit să rămân în România”. Artista a trecut printr-o operație foarte grea


Artista spune că boala mamei sale a venit ca un șoc pentru ea și tatăl ei. Cea care i-a dat viață era cea care avea grijă de casă și de ei. Când nu a mai putut face toate astea, artista s-a trezit, dintr-o dată, dintr-un adolescent fără griji, într-o tânără care trebuia să se descurce fără prea multe indicații. 


"Tatăl meu, săracul, cred ca s-a simțit vinovat de asta toată viața. În familia noastră toate responsabilitățile erau ale mamei mele, noi nu prea aveam responsabilități, cred că asta a fost unul dintre motivele care au făcut să o pierdem atât de devreme. Poate așa a fost ea crescută de părinții ei. Eu nu avem responsabilități, nu era treaba mea să duc gunoiul sau să cumpăr pâine, nu aveam nicio responsabilitate.", a mai spus vedeta, tot pentru Antena Stars.

Narcisa Suciu, despre relația cu fiica ei adolescentă. Cum se înțeleg cele două: „Eu am fost destul de strictă” /EXCLUSIV


Narcisa Suciu a rămas cu multe regrete

Vedeta a mărturisit că nu a apucat să-și vadă mama pe patul de spital, deoarece tatăl ei a convins-o că aceasta se va face bine și va reveni acasă. Astfel că, Narcisa Suciu nu și-a luat adio de la mama sa și nici nu a apucat să o vadă înainte să moară.

„Din păcate am pierdut-o pe mama când aveam 17 ani. Ea a fost o bună bucată de vreme bolnavă. (...) Am puţine amintiri cu mama, deşi nu eram chiar mică atunci când a plecat. Aveam 17 ani, greu îmi mai amintesc. Creierul nostru este făcut să nu ne lase să o luăm razna, să nu suferim prea tare. Blochează anumite amintiri. Îmi zicea Narcela dacă eram bună, iar când eram rea doar se uita într-un anumit fel. Atunci aş fi preferat să mă bată, să mă pedepsească, orice. Nu o făcea, noi nu am fost niciodată bătuţi. Când se uita aşa la mine, îi spuneam: hai, te rog eu, dă-mi o palmă! Fă-mi orice dar nu te mai uita aşa. (...) Cel mai rău mi-a părut că nu ne-am putut lua rămas bun. Chiar în săptămâna în care ea s-a dus, era la şcoală cerc profesoral. Ea era în Oradea, la spital. Pentru că vineri am avut liber, am vrut să mă urc în tren şi să merg să o văd. Taică-miu mi-a zis să nu mă duc, să ţin banii pentru că oricum luni se întoarce acasă. Duminică s-a dus. Tata s-a simţit foarte vinovat, practic el a stat în calea ultimei noastre întâlniri.”, declara artista, în urmă cu ceva timp, pentru Adevărul. 

Narcisa Suciu, despre cei 11 ani petrecuți în Finlanda și dragostea de România, la Interviurile Spectacola și DC News

A scris o carte în memoria mamei sale


Narcisa Suciu a rămas fără răspuns la multe întrebări. Tânjește după vocea mamei și după învățăturile pe care aceasta i le-ar fi putut dat, În memoria mamei sale, artista a scris  cartea „Mama, povestește-mi despre tine”

 


"Dragă mea cititoare,
 

Ziua în care copilul tău te va întreba senin: Cum ți-a ales mama ta numele? nu este departe. Pentru mine, momentul a fost extrem de sensibil. Daria aștepta răspunsul, iar eu abia atunci am realizat că, de fapt, nici nu știu. Iar Mama… Mama mea era plecată de multă vreme. Am reactivat atunci durerea ce rămâne imprimată în suflet… Absența Mamei înseamnă și capitole lipsa din viață noastră împreună. Timpul ce ni s-a dat a fost mult prea scurt.


Din durerea asta profundă a apărut acest proiect, din dorința mea de a ne face timpul prieten, atât cât îl avem. Eu nu mai pot primi răspunsuri de la Mama. Dar fiica mea va ști tot ceea ce vrea să știe despre ea, despre mine, despre noi două. Copiii ei vor deschide această carte și vor află întreagă poveste.
 

Te invit să mi te alături! Răspunde acestor întrebări și du povestea ta mai departe, în veșnicie!” , se arată în prefața cărții. 

 

Narcisa Suciu, poveste de dragoste ca în filme. Cum și-a cunoscut soțul: "Nu am mai avut nicio ezitare din acel moment"/ EXCLUSIV



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel