Murăturile în saramură, mai benefice decât cele în oțet: „Sunt net superioare. Reglează toate procesele de digestie, susțin sistemul imunitar”

Data actualizării: | Data publicării:
Murături, captură video Youtube
Descriere foto: Murături, captură video Youtube

Murăturile în saramură au nenumărate beneficii asupra sănătății. 

Murăturile sunt nelipsite de pe masa românilor, mai ales în sezonul rece. Partea cea mai bună este că avem toate motivele pentru care să le consumăm alături de un preparat din carne sau alături de alte legume. Pe lângă gustul bun pe care îl au, murăturile au și nenumărate beneficii asupra sănătății. Totuși, medicii nutriționiști spun că cele în saramură sunt mult mai sănătoase decât cele în oțet. 

„Cele în oțet nu ne fac neapărat rău, însă pot irita mucoasa gastrică. Sunt persoane mai sensibile, însă cele puse în saramură, obținute prim fermentație lactică, sunt net superioare, datorită aportului crescut de probiotice, de microorganisme, despre care spuneam că au rolul de a susține o floră intestinală sănătoasă, despre care se tot vorbește în ultimul timp, care reglează toate procesele de digestie, susține sistemul imunitar și chiar ne poate influența comportamentul.”, a declarat Ramona Dună, în cadrul emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani.  

Te-ar putea interesa și: Carmen Brumă, rețeta perfectă de mic dejun: „Bogată în proteine, calciu și vitamina D”. Fanii au rămas uimiți

Ce nu trebuie să lipsească din rețeta de murături

Chiar dacă fiecare gospodină are propria rețetă după care se ghidează, există câteva ingrediente importante pe care nu trebuie să le omiți, atunci când pui murături, pentru că, în caz contrar, riști să piezi din beneficii.

„Fiecare gospodină și-a ajustat oarecum rețeta de murături, însă eu aș puncta alte elemente mult mai importante, pe lângă rețetă, și, anume, calitatea produselor, a fructelor și legumelor, plantelor aromatice. Este foarte important să fie de sezon, de la producători locali, să mi fie tratate, pentru că acele tratamente pot interfera cu procesele de fermentație, să se folosească boabe, semințe, pentru că au un rol antibalonare. De asemenea, trebuie să se folosească plante aromatice, de exemplu, chiar și bețele de mărar sunt bogate quercetina, care s-a demonstrat că are un rol important în scăderea colesterolului și are un puternic efect antioxidant.”, a continuat nutriționistul.

Citește și: „Tot ce e gras e sănătos”. Adevărul despre stilul de viață sănătos. Mihaela Bilic demontează mitul: „Creștem din grăsime, nu din apă si frunze”

Murăturile, perfecte într-o dietă

Nu în ultimul rând, nutriționistul spune să nu uităm de hrean, care va menține murăturile crocante, ce pot fi oricând consumate și într-o dietă. 

„Este foarte importantă combinația și cred că în cele mai reușite murături sunt cele în care se pun mixate, adică și fructe, și legume, și plantele acestea aromatice, chiar și hreanul care are rolul de a le menține crocante. Putem să ne gândim la beneficiile pe care murăturile le aduc în general. Nu este suficient doar să consumăm murături ca să ne asigurăm acest aport de probiotice, este nevoie să le păstrăm viabilitatea, adică să le hrănim. Hrana preferată a acestor microorganisme sunt fibrele sau amidonul rezistent. Dacă ar fi să ne uităm la legumele bogate în fibre ce pot fi puse la murat, vorbim despre varză și conopidă. 

Având atâtea beneficii, oamenii se gândesc la o dietă cu murături, pentru că fibrele aduc sațietate. Mănânci puțin și te saturi cu puțin. Dar nu e suficient să mănânci doar murături, nu trebuie să exagerăm, dar se pot integra într-o dietă echilibrată.”, a continuat aceasta. 

VEZI și: Florin Dumitrescu, rețetă de paste de casă umplute cu scoici și creveți: „Aluatul de paste nu necesită dospire, relaxare sau odihnă”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel