Liviu Vârciu, revoltat din cauza facturile uriașe: „Mi-au venit gazele 55 de milioane”. Ce decizie a luat prezentatotul TV pentru a economisi bani

Data publicării:

Liviu Vârciu a fost afectat de scumpirile utilităților, ce au avut loc în ultima vreme.

Liviu Vârciu s-a arătat a fi foarte revoltat pe rețelele de socializare, din cauza facturilor uriașe pe care le-a primit la gaze. Extrem de multe persoane publice s-au arătat a fi afectate în această perioadă de scumpirile utilităților, iar celebrul prezentator TV se pare că nu face o excepție. Acesta a ales să se plângă fanilor pe rețelele de socializare, unde le-a dezvăluit acestora și la ce schimbare a recurs, pentru a mai scăpa de costurile uriașe, dar și care este suma pe care trebuie să o achite acum furnizorului de gaze.

Într-un videoclip realizat pe Youtube, artistul le-a arătat urmăritorilor săi care este principiul de funcționare a acestor panouri la care a apelat pentru reducerea costurilor, dar și ce consum au.

“Mi-am pus panouri fotovoltaice pe casă, o să vedeți la final cât îmi venea curentul și cât îmi vine acum, mi-au venit gazele 55 de milioane.”, a povestit Liviu Vârciu pe Instastory.

Vedeta cu care Liviu Vârciu a fost la un pas de căsătorie: „Am aflat că m-a înșelat și nu am putut trece peste asta”

 

 

Ce vedete s-au mai plâns de facturile uriașe

În urmă cu ceva timp, Gheorghe Gheorghiu s-a arătat a fi foarte supărat pe statul român, după ce facturile pe care le-a primit pentru locuința pe care o deține în România au arătat sume enorme, nejustificate, explică acesta. Artistul trăiește o mare parte de timp în America, iar în țara natală se întoarce de regulă doar atunci când are programate evenimente.

„Marea mea supărare este legată de creșterea uluitoare a facturilor la curentul electric și la gaze. Am ajuns să plătesc în ultimele luni sume cuprinse între 5.000 și 8.000 de lei pentru gaze. Nu mi-aș fi imaginat vreodată că voi ajunge la asemenea sume. Nu mi-am ascuns niciodată preferința pentru țara mea natală, dar sumele astea m-au uluit, efectiv. Avem aceeași problemă de ani buni, după mine! Cei de la putere nu fac nimic acolo unde sunt pentru oamenii din popor. Pur și simplu, dacă fac ceva, mișcă doar pentru interesele lor”, a declarat Gheorghe Gheorghiu potrivit impact.

Soția lui Gheorghe Gheorghiu, detalii neștiute despre căsnicia celor doi: ”Aveam probleme din toate părțile”

 

„Nu am înțeles de unde mi-au calculat asemenea sume”

Chiar dacă acesta spunea atunci faptul că încă își permite să plătească așa sume mari, solistul se gândește, în același timp, la românii care nu au așa de multe posibilități si care sunt nevoiți să facă sacrificii enorme pentru a-și achita datoriile.

„Nu am înțeles de unde mi-au calculat asemenea sume. Eu încă reușesc, chiar și la aceste sume, să le fac față! Însă uneori stau și mă gândesc că va veni ziua în care românii, cei de rând în primul rând, își vor scoate casele la mezat din cauza acestor facturi foarte mari. Cu ce să le mai plătească, la valorile despre care discutăm?

Mă bucuram că anul acesta, primul după cei de pandemie, voi reuși poate să strâng niște bani. Când colo, voi fi nevoit să-i dau statului!”, mai spune acesta supărat.

Irinel Columbeanu a câștigat procesul cu furnizorul de energie electrică, care l-a dat în judecată. Compania trebuie să îi înapoieze bani bărbatului



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel