Laptele provoacă inflamație. Motivul pentru care trebuie evitat. Anca Alungulesei: „Dă dependență, are efect asemenea drogurilor”

Data publicării:
Anca Alungulesei, captură video Youtube
Descriere foto: Anca Alungulesei, captură video Youtube

Anca Alungulesei a vorbit despre efectele negative pe care produsele lactate le au asupra corpului uman. 

Anca Alungulesei a fost invitată în cadrul emisiunii la Măruță, de pe Pro TV, unde a făcut un nou experiment ce ține de sănătate. De data aceasta, alimentul „vedetă” a fost laptele, dar și toate derivatele sale, precum brânza sau iaurtul. Acesta este, fără îndoială, unul dintre cele mai consumate produse de către mulți români, însă cât de sănătos este și pentru organismul nostru? 

„Lactatele, ca și categorie alimentară sunt o categorie reactivă. Corpul are o reacție în momentul în care noi consumăm aceste alimente, contează însă cantitatea zilnică, frecvența, dar ele produc reacția care apare în organism și este inflamatorie. Scopul este să scădem inflamațiile. Trebuie să ne uităm să vedem ce reacție are organismul nostru atunci când consumăm aceste alimente. Eu invit pe toată lumea să facă proba acasă.”, spune Anca Alungulesei în cadrul emisiunii La Măruță, de pe Pro TV. 

Pe aceeași temă: Alimentele pline de zahăr pe care le consumăm zilnic. Anca Alungulesei avertizează: „Corpul nostru poate să susțină zilnic 6 lingurițe pe zi”

Experimentul pe care trebuie să-l faci, înainte să consumi lactate

Pentru a face oamenii să conștientizeze pericolul ce stă în spatele acestor produse, nutriționistul a propus și un experiment, pe care fiecare persoană ar trebui să-l încerce acasă.

„Vă recomand ca atnuci când consumați aceste alimente să vă legați o ață în jurul taliei, în jurul abdomenului, să fie strânsă ața, iar apoi consumă aceste alimente. Vei vedea astfel cât de rapidă este reacția. Pe măsură ce mănânci aceste alimente (n.r. lapte, iaurt, înghețată, brânză) abdomenul se va umfla, în funcție de cât de reactiv este corpul tău la aceste aliment.”, continuă ea. 

VEZI și: Chipsurile, dăunătoare pentru organism. Avertismentul nutriționiștilor: „Nici măcar nu conțin cartofi. Au substanțe dăunătoare organismului”

Laptele de capră, mai bun decât cel de vacă

Dacă totuși obișnuiești să consumi produse lactate, Anca Alungulesei recomandă să te axezi pe cele provenite de la capre și, dacă se poate, recoltate din surse naturale.

„Laptele de la țară este diferit de laptele industrial, care e produs industrial. Nu trebuie să spun eu cum se face această producție, pentru că aceste lucruri sunt deja știute, are acești hormoni de creștere vor produce supradimensionarea organismului tău. Trebuie să vezi dacă acest produs îți face bine, brânza dă dependență, are efect asemenea drogurilor. Recomandarea mea se duce mereu către lactatele de capră, decât spre cele de vacă. Capra, ca și animal, nu poate fi obligată să producă mai mult lapte. Majoritatea persoanelor care consumă lactate zilnic, dacă își fac analizele, s-ar putea să observe cu surprindere că sunt în deficit de calciu, pentru că corpul îl elimină, atunci când acesta devine prea mult. Laptele este mult mai concentrat în calciu, decât corpul nostru are nevoie.

Nu zice nimeni să le excludem, dar e important să știm aceste informații și să nu le consumăm zilnic, sunt persoane care nu pot trăi fără lactate și asta nu e în regulă.”, a mai spus Anca Alungulesei în cadrul emisiunii.

Te-ar putea interesa și: Pericolul la care te supui dacă mănânci ouă în exces. Cinci efecte pe care trebuie neapărat să le știi



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel