Iulia Albu, rețeta siluetei perfecte, la 41 de ani: „Nu sunt adepta regimurilor”

Data publicării:

Iulia Albu a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă, la 41 de ani.

Iulia Albu se menține într-o formă fizică de invidiat, la vârsta de 41 de ani. Silueta vedetei poate fi definită, fără îndoială, prin „perfecțiune”, aceasta măsurând formele ideale. Cu toate acestea, celebrul critic de modă spune că niciodată nu a fost adepta dietelor, iar nici acum nu este pasionată să-și numere caloriile pe care le consumă sau să se uite constant la kilogramele de pe cântar. Vedeta are totuși grijă, cu privire la stilul de viață pe care-l trăiește. Aceasta se antrenează din greu în sala de fitness, iar când are timp liber, iubitul, respectiv fiica sa, îi amintesc întotdeauna să facă activitate fizică.

„Nu am fost niciodată un fan al cifrelor. Nu mă măsor, nu mă cântăresc, nu număr caloriile, nu mă uit în buletin. Sunt atât de multe lucruri care trebuie trăite, încât nu consider relevante aceste preocupări.

Poate și pentru că cea mai mare parte a vieții mele am fost frustrată de faptul că era mult prea slabă, am renunțat la a mai contoriza foarte strict câte kilograme am sau câte calorii mănânc. Am antrenor cu care merg la sală, am antrenor cu care merg să alerg, respectiv iubitul meu, și am cel mai bun antrenor – pe fiica mea, care are grijă mereu să mă alerge suficient pentru a pierde caloriile în plus.”, a declarat Iulia Albu, potrivit viva

Iulia Albu, despre planurile de viitor. Ce spune criticul de modă despre nuntă și copii: “Suntem într-un consens absolut”

 

Ce sfat are Iulia Albu pentru femei

Iulia Albu le-a dat și un sfat femeilor care nu  dețin formele ideale, dar care însă râvnesc la o siluetă precum au modele din reviste. În acest sens, vedeta spune că nu există un tipar anume, după care să ne ghidăm, iar toată lumea ar trebui să se accepte fix așa cum este. De asemenea, aceasta nu este deloc de acord cu dietele.

„Mi se pare nociv ca fetele să citească în revistă și să vadă la televizor că trebuie să aibă o anumită greutate sau să arate într-un anumit fel pentru a fi în linie cu celelalte persoane sau pentru a obține lucrurile mai ușor în viață. De asemenea, nu sunt adepta regimurilor, deoarece, cu excepția situației în care sănătatea îți dictează asta, mi se pare total contraproductiv să vrei să fii mereu altcineva sau altfel decât ești.”, a continuat aceasta.

„Este jenant și penibil”. Iulia Albu le desființează pe vedetele care încearcă să pară perfecte: „Dacă am urât ceva vreodată, aceasta a fost ipocrizia”

 

Mai multe, aceasta susține ideea că orice femeie este frumoasă, iar formele trebuie arătate, oricum ar fi ele.

„În primul rând că nimic nu arată mai rău decât un cearșaf într-o culoare incertă. Niciodată nu veți arăta mai bine dacă vă ascundeți formele sau dacă vă camuflați într-o nuanță nefericită și nici nu înțeleg de ce ar face cineva asta. Corpul femeii trebuie sărbătorit în toate formele lui, iar orice femeie care este înarmată, cu ghilimelele de rigoare, cu un zâmbet poate fura câte inimi dorește ea. Ar fi plictisitor să arătăm toți la fel și ar fi îngrozitor să purtăm aceleași haine.”, a mai spus criticul de modă, pentru sursa citată.

Citește și: Cristi Brancu: „În spatele fiecărui bărbat se află o femeie deșteaptă”. Ce spune prezentatorul TV despre relația cu soția sa / EXCLUSIV



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel