Irisha, primele declarații după ce a fost eliminată de la Survivor România: „A fost o strategie categoric”

Data publicării:
Irisha, sursa foto Instagram
Descriere foto: Irisha, sursa foto Instagram

Irisha de la Survivor a ajuns în România. Ce spune bruneta despre experiența în Republica Dominicană?

Irisha a fost eliminată de la Survivor România. Aceasta a primit cele mai puține voturi din partea publicului. După un zvor cu peripeții, frumoasa brunetă a oferit primele declarații despre experiența în Republica Dominicană, chiar imediat ce a ajuns în aeroport. Aceasta susține că nu poate da vina pe o singură persoană în ceea ce privește eliminarea ei din competiție, dar spune că au existat strategii. 


„Greu. De acasă se vede mai ușor. În momentul în care am plecat am zis că dacă-i așa cum se vede la televizor sigur o să fie nu neapărat ușor, dar mediocru ca si tot...când am ajuns acolo, mi-am dat seama că traseele sunt de 10 ori mai grele, că trebuie să depui mult mai mult efort fizic decât se vede la televizor.

 

Cătălin Moroșanu, despre problemele de sănătate cu care se confruntă după competiția Survivor: „Nu mă așteptam să fie așa de grave”


Pe eliminarea mea nu pot să dau vina pe cineva în persoană, dar a fost o strategie categoric, drept urmare s-a votat..am fost propusă spre eliminare și am ieșit. Nu vreau să învinuiesc pe nimeni, eu am dat tot ce-am putut, s-a văzut pe trasee...dar dacă săptămâna asta sau cea care urmează, fetele nu vor aduce puncte, o să taxez băieții care m-au votat”,  a mărturisit Irisha, potrivit WOWbiz.ro. 

 

Jador are coșmaruri din cauza competiție Survivor: „Nu mă aşteptam la aşa ceva, la un asemenea vis urât”


Chiar dacă spune că a fost foarte dificil, Irisha susține că această experiență a fost unică și una dintre cele mai frumoase din viața ei. 


„Mi s-a părut complicat...căldura aia toridă, sunt 33 de grade dar se simțeau ca 43..noi trebuia să dăm randament, dar nu aveam energie pentru că nu mâncam. Tot pachetul mi s-a părut complicat, dar pe altă parte, cea mai tare experiență din viața mea”,  a mai spus bruneta. 

 

Mellina, probleme grave de sănătate după Survivor România 2021: ”M-am umflat toată”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel