„Iaurtul expirat nu mai trebuie aruncat”. Mihaela Bilic, adevărul despre termenul de valabilitate al alimentelor

Data publicării:
Mihaela Bilic, captura video PRO TV
Descriere foto: Mihaela Bilic, captura video PRO TV

Dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist, afirmă că unele alimente pot fi consumate si după ce a trecut termenul de valabilitate. 

„Iaurtul expirat nu mai trebuie aruncat

Retailerul britanic COOP renunță la termenul de garanție prezent pe iaurturile marcă proprie, în încercarea de a reduce risipa alimentară. 42.000 tone de iaurt în valoare de 100 milioane de lire (127,6 milioane dolari) sunt aruncate anual în gospodariile din Marea Britanie datorită expirării termenului tipărit  pe ambalaj.


În prima fază firma britanică va înlocui formularea „expiră la…” cu recomandarea “a se consuma înainte de…” Compania a afirmat că 6 milioane de oameni din Marea Britanie consumă un iaurt în fiecare zi, iar cercetările de la WRAP au arătat că 50% dintre iaurturi sunt aruncate cu ambalajul intact, motivul fiind, în 70% din cazuri, eticheta cu dată limită depășită. 
Nick Cornwell, șeful departamentului tehnic alimentar la COOP, a declarat: “Iaurtul poate fi consumat în siguranță dacă este păstrat nedeschis în frigider, așa că am făcut trecerea de la „data limită de consum” la „recomandat a se consuma înainte de” pentru a ajuta la reducerea risipei de alimente. Aciditatea iaurtului asigură o conservare naturală și vrem să încurajăm cumpărătorii să-și folosească simțurile cu privire la calitatea iaurtului lor, chiar dacă acesta a depășit termenul maxim. ”

Mihaela Bilic, adevărul despre produsele expirate: Nu sunt lucruri care să ne pună viața în pericol


Testele arată că iaurtul este sigur pentru consum încă 3 săptămâni după data de expirare, principala modificare care apare ține de gust(va fi mai acrișor). Se obține și un efect probiotic accentuat, un iaurt fermentat conține mai multe colonii de lactobacili benefice pentru sănătate. 
COOP va introduce data recomandată pentru iaurturi marcă proprie din mai și va avea întreaga gamă modificată până în octombrie 2022. „Încurajăm toate întreprinderile din sectorul alimentar să urmeze cele mai bune practici WRAP/FSA/DEFRA și să identifice locurile în care produsele, în special produsele lactate, pot avea o dată limită de consum majorată și să facă această schimbare ori de câte ori este posibil. Această inițiativă arată ce oportunitate fantastică avem pentru a opri risipa inutilă de alimente.”, a transmis Mihaela Bilic pe rețelele de socializare. 

Vezi aici care sunt alimentele care pot fi consumate și după ce au expirat.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Diete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel