Deea Maxer este într-o nouă relație! Artista a confirmat tot: „Da, este iubitul meu”. Cum arată bărbatul misterios

Data publicării:

Deea Maxer a publicat prima fotografie cu iubitul ei, pe rețelele de socializare. 

Dinu și Deea Maxer formau familia ideală, cel puțin în ochii fanilor, până în urmă cu câteva săptămâni. Cei doi erau peste tot împreună, au doi copii minunați, motiv pentru care nimic nu le-a dat internauților de gândit faptul că ceva ar putea merge rău în cuplul celor doi. Si, cum aparențele sunt înșelătoare uneori, cei doi aveau să-și anunțe recent divorțul, veste care a venit ca un șoc pentru toată comunitatea care le este alături de 18 ani, adică din ziua în care cei doi s-au decis să formeze o relație. În ciuda speranțelor tuturor că cei doi s-ar putea reîmpăca, Dinu a fost cel care s-a afișat la scurt timp cu o domnișoară misterioasă, acesta confirmând ulterior că Ada îi era și iubită. Se pare că ce e frumos chiar trece repede, întrucât cei doi și-au spus ulterior, după câteva zile, „adio”.

Acum, în timp ce artistul este în continuare în căutarea unei partenere de viață, se pare că fosta sa soție și-a oficializat noua relație. Deea nu s-a mai ascuns de nimeni și a publicat în mediul online o fotografie cu bărbatul care îi umple acum viața. Mai mult, bruneta a confirmat faptul că acum se iubește cu Robert, căci acesta este numele bărbatului.

„Da, este iubitul meu. Altfel nu aș fi pus acea fotografie”, a mărturisit artista, potrivit cancan.

Te-ar putea interesa și: Dinu Maxer, ajuns în pragul disperării. Pierde bani după divorțul de Deea: „Au început să anuleze contractele”

 

Motivul pentru care Dinu Maxer s-a despărțit de noua iubită

Chiar dacă spunea tuturor cât este de fericit alături de noua sa iubită, Dinu Maxer anunța acum câteva zile faptul că povestea de dragoste cu Ada a luat sfârșit. Deși acesta nu și-a dorit să-și facă publică această nouă idilă, circumstanțele l-au obligat, motiv pentru care Dinu Maxer a dezvăluit de ce este din nou singur. 

"Oamenii, când intră din exterior în lumea noastră și ajung prima știre într-o zi, sunt copleșiți.

Nu neapărat de știre și de titlurile care se pun și de cuvintele scoase din context, ci de comentariile care vin. Așadar, prea mult a fost pentru ea. Deea și Ada s-au cunoscut înaintea divorțului, fals. Comentariile sunt sute. Ea a citit și comentariile, a început să răspundă, a fost foarte dezamăgită, afectată. Este greu. Despre ea au apărut mai multe știri false. S-a spus despre ea că a fost căsătorită, nu a fost căsătorită. A fost implicat și fostul ei prieten în acest circ mediatic. De ce?! Ce rost? cu multe date despre el, nu avea niciun sens. Acest lucru a afectat-o și pe ea, cât și pe el. Lucrurile astea au afectat-o, a afectat relația dintre noi.", a spus Dinu Maxer, în cadrul emisiunii Exclusiv VIP de pe Prima TV.

Citește și: Dinu Maxer, dezvăluiri neaşteptate din relaţia cu Nicoleta Luciu. De ce s-au despărțit, de fapt, cei doi: „Acesta este unul dintre motive”

Și-a dat seama că nu este compatibil cu Ada

Totuși, chiar dacă Ada l-a atras fizic din prima zi când a văzut-o, Dinu recunoaște totuși că nu era compatibil 100% cu femeia. Unul dintre tabieturile sale nu-i convenea deloc artistului, motiv pentru care el crede că relația nu ar fi funcționat oricum pe termen lung. 

„De Paște, copiii au fost la Deaa, iar noi am stat împreună și atunci ne-am dat seama că compatibilitatea nu este 100%. Așa ne-am retras amândoi, a fost o chestie reciprocă. Ea chiar nu vrea popularitate. Știu exact cu ce va apărea(n.r declarații). E o situație foarte ciudată, cineva a venit să sape în grădina mea, nu avea niciun sens, eu nu pot să mint. Ei îi plac copiii, s-a comportat foarte frumos cu ei. Vă dau un exemplu, eu nu pot să accept ca femeia de lângă mine să fumeze, mama m-a făcut să detest asta. Ada fuma, iar pentru mine este o mare piedică în a continua o relație”, a completat el.

Vezi AICI ce spune Ada despre despărțirea de Dinu Maxer



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel