Cum reușește Mălina Avasiloaie să se mențină în formă în timpul sarcinii: ”Nu m-am temut să gust din orice”. Câte kilograme în plus a luat artista / EXCLUSIV

Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Mălina Avasiloaie, aflată în ultimul trimestru de sarcină, a vorbit în exclusivitate pentru Spectacola, despre dieta pe care a adoptat-o în această perioadă, dar și despre schimbările care au apărut în viața ei, de când este gravidă.

Mălina Avasiloaie este din ce în ce mai aproape de momentul în care își va ține în brațe copilul. Tânăra mămică mai are doar câteva săptămâni până va aduce pe lume un băiețel. În exclusivitate pentru Spectacola, artista a vorbit cu emoție despre ultimul trimestru de sarcină, dar și despre stilul de viață pe care l-a adoptat în toată această perioadă.

„Încă din prima clipă când am aflat că sunt însărcinată am încercat să abordez o gândire pozitivă în orice, am fost conștientă că asta va influența starea mea pe tot parcursul sarcinii. Am încercat pe cât posibil să-mi păstrez obiceiurile pe care le aveam și înainte. Eu eram o fire care nu avea vicii sau care nu făcea excese, în ceea ce privește alimentația. Nu pot să spun nici că eram întru totul adepta unui stil de viață sănătos, dar, spre exemplu, mâncarea de tip fast food nu făcea parte nici înainte din meniul meu.

Într-adevăr, pe timpul sarcinii sunt niște alimente care nu sunt recomandate, precum creveții, însă și în acest sens am considerat că e vorba despre un echilibru, nu m-am temut să gust din orice a fost pe masă, doar că nu trebuie să faci un exces. Același lucru m-a sfătuit și medicul meu, care mi-a spus să continui să am o viață normală, să fiu conștientă că în pântecul meu ia naștere un copil, și nu o creatură străină. Dacă mie îmi place ceva, atunci cu siguranță și lui îi place. Conexiunea dintre mamă și copil ia naștere din pântec. În schimb, am încercat să mă hidratez foarte bine, mai ales că ultimul trimestru m-a prins chiar în toiul verii și am evitat pe cât posibil să mă expun la soare, la recomandarea medicului, iar atunci când am ieșit să mă relaxez la o piscină am avut grijă să folosesc crema de protecție.”, a declarat Mălina Avasiloaie în exclusivitate pentru Spectacola.

Mălina și Alin Gabor, poveste de dragoste ca în filme. Cum s-au cunoscut cei doi: "A fost totul foarte spontan"

„Mă consider o graviduță norocoasă”

Mai mult, artista ne-a spus faptul că în cazul ei, poftele au fost doar un  mit, pentru că nu s-a confruntat cu astfel de stări pe parcursul sarcinii. Mălina Avasiloaie îi este, de asemenea, extrem e recunoscătoare și soțului ei, care a ajutat-o să traverseze această perioadă cât mai bine posibil.

„Eu n-am avut pofte, ba chiar în primele luni slăbisem puțin, pentru că nu aveam poftă de mâncare, așa s-a manifestat sarcina la început. Dacă s-ar fi putut în primul trimestru să dorm toată ziua era perfect, simțeam nevoia de odihnă continuă. În rest, mă consider o graviduță norocoasă, pentru că nu am știut ce sunt grețurile specifice sarcinii, nu am știut ce înseamnă poftă, insomnie și alte stări cu care se confruntă din păcate alte mămici. Bineînțeles că și implicarea soțului (n.r. Alin Gabor) a contribuit mult la starea mea de bine, pentru că am simțit în permanență că am un sprijin emoțional și că parcurgem împreună acest drum către necunoscut, pentru că da, trebuie să recunosc, nici în acest moment nu mă simt 100% pregătită de venirea bebelușului pe lume.”, a continuat artista. 

Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Mălina Avasiloaie / EXCLUSIV

Mălina Avasiloaie nu este speriată de schimbările fizice

Frumoasa artistă este extrem de nerăbdătoare să își țină micuțul în brațe, dar, în același timp, se gândește cu melancolie la zilele în care nu-i va mai simți mișcările copilului în pântec. Când vine vorba despre siluetă, vedeta spune că nu este speriată de aceste schimbări fizice, pentru că bebelușul merită orice sacrificiu.

„Deși mă mai despart doar câteva zile până îmi voi ține copilul în brațe, am încercat să îmbrățișez până și schimbările fizice și să mă bucur de toată această perioadă și sincer mă cuprinde un gând de melancolie când mă gândesc că n-o să mai simt mișcările lui în burtică, de care m-am atașat atât de mult. Până în momentul de față am luat 14 kilograme în greutate, dar nu mă sperie asta, pentru că sunt sigură că o să-mi revin rapid la forma inițială.”, a mai spus Mălina.

Alin Gabor dezvăluie care este CHEIA unei cariere de succes, în medicină: Medicina e o meserie pentru care trebuie să depui un efort continuu de a învăța

Sportul, nelipsit din perioada sarcinii

Chiar dacă recunoaște că nu este cea mai activă persoană, soția doctorului Alin Gabor spune că a încercat să meargă la sală destul de des, în această perioadă. Și aici, tot partenerul de viață a fost cel care a susținut-o.

„Cei apropiați știu că eu nu sunt cea mai activă persoană, când vine vorba de sport, dar în sarcină chiar am încercat pe cât posibil să mai ajung din când în când la sală, pentru că simțeam nevoia să fac mișcare. Aici recunosc, tot datorită lui Alin, care ajunge zilnic la sală, oricât ar fi de obosit. M-a motivat foarte mult pe acest plan și mi-a promis că și după venirea copilului pe lume va încerca să mă susțină în a aborda un stil de viață cât mai sănătos.”, a conchis viitoarea mămică.

Albirea dinților cu bicarbonat de sodiu, lămâie sau sare. Ce părere au medicii stomatologi. Dr. Alin Gabor: ”Se distruge smalțul”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel