Cu ce se ocupă copiii lui Dan Bittman. Unul dintre ei colaborează cu un mare compozitor român

Data publicării:

Dan Bittman a dat lovitura cu copiii săi. Cu ce se ocupă fiecare.

Dan Bittman este foarte cunoscut mai ales pentru cariera sa muzicală de zeci de ani. Cu toate acestea, nu multă lume știe despre copiii săi sau cu ce se ocupă aceștia.

Fiind căsătorit „cât de cât” timp de 29 de ani, Dan Bittman a recunoscut că a făcut copii de dragul fostei sale soții, cu care a împărțit destinul până în 2017. Chiar și după despărțire, ei au rămas împreună de dragul copiilor. Numele ei este Liliana, iar femeia este mama celor trei băieți pe care îi au împreună.

Vezi și: Dieta prin care se menține Dan Bittman în formă, la 61 de ani: „Am văzut că la mine a dat rezultate”

”Liliana, mama copiilor mei. Ea a fost femeia pentru care am și făcut copiii. Am stat de vorbă și ne-am sfătuit. Am zis să facem un copil și uite, am făcut trei.”, a spus artistul, în cadrul podcastului Fain și Simplu, notează Ego.

El mai precizează că Liliana a fost cea care a reprezentat echilibrul familiei lor, motiv pentru care a și ales să facă cel puțin un copil cu aceasta:

„Până să ne despărțim, am stat vreo 29 de ani cât de cât împreună. Am făcut multe împreună. Ea a fost echilibrul. Dacă nu ai o femeie de genul ei, nu poți să duci o lucrare atât de mare”, a declarat artistul, potrivit surselor citate.

În ceea ce privește educația pe care au primit-o, Dan Bittman spune că a mizat pe echilibru. Alegerea a fost făcută și în baza educației pe care a primit-o acesta de mic copil de la părinții săi.

„Am încercat într-un fel cât se poate de civilizat să îmi fac o viață corectă atât mie, cât și familiei, să îi învăț și pe copii și ce înseamnă puțină muncă, puțină școală, m-am ocupat de chestia asta pentru că mi-am dat seama că și mie mi-a folosit educația asta pe care mi-au dat-o părinții mei”, spunea Dan Bittman, în emisiunea Xtra Night Show, notează Ego.

Vezi și: Denise Rifai dă cărțile pe față. Ce relație are, de fapt, cu Dan Bittman: „Este parte din viața mea!”

Cu atât mai mult, cei trei băieți prezintă mult interes pentru publicul artistului. Cel mai mare dintre ei, Alexandru, în vârstă de 24 de ani, pare să fie pe val, mai ales că urmează cariera muzicală. Ba mai mult, el a semnat un contract cu Marius Moga:

„Alexandru a semnat un contract cu Marius Moga. El produce muzică, lucrează mult pe calculator”, a mai spus artistul, pentru Impact.ro, potrivit Ego.

Patrick este fiul mijlociu ca vârstă, având 19 ani. El este student în Olanda la o facultate de management:

„Patrick (n.r. mijlociul) e student în Olanda, la o facultate de bussiness și management.”

Dacă vine vorba despre fiul cel mic, Mark, care are doar 16 ani, acesta prezintă mult interes față de sport, practicând intens volei. Culmea, fiul cel mic l-a întrecut în înălțime pe tatăl său: „Cel mic face volei și e mai înalt decât mine”.

Acestea fiind spuse, oricine ar putea crede că celebrul artist se bucură de o viață împlinită, atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Oferindu-le o educație cât mai echilibrată, Dan Bittman vorbește mereu cu mândrie despre cei trei băieți ai săi.

Vezi și: Denise Rifai și Dan Bittman, surprinși la mare împreună. Prezentatoarea de la Kanal D radiază de fericire



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: George Eduard Caramiciu | Categorie: Showbiz


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel