Ce rochie de mireasă a ales Gina Pistol: „Voi purta două”. Le-a arătat fanilor primele imagini

Data publicării:

 Gina Pistol a dezvăluit pe rețelele de socializare cum arată una dintre rochiile de mireasă pentru care a optat pentru nuntă.

Gina Pistol și Smiley urmează să se căsătorească vara aceasta, astfel încât cei doi îndrăgostiți se chinuie acum să pună totul la punct pe ultima sută de metri. În timp ce artistul are o carieră extrem de solicitantă în continuare, Gina Pistol, care a ales să se retragă o perioadă din televiziune, pare că se ocupă de majoritatea detaliilor. Blondina își ține fanii la curent pre rețelele de socializare cu toate noutățile și alegerile pe care le-a făcut pentru cel mai fericit eveniment din viața sa, astfel încât, de data aceasta, prezentatoarea a dezvăluit cum vor arăta rochiile de mireasă.

„E greu rău să organizezi o nuntă. Nu greu, e solicitant. Intru să probez rochia, nu de mireasă, cealaltă, vă povestesc eu. Ne auzim după… Doamne, cât de frumoasă este a doua rochie.

Voi purta două rochii, una de mireasă pe care o voi purta la cununia civilă, religioasă și la petrecere, în prima parte, după care o să am rochia de petrecere. Voiam ceva care să-mi fie confortabil, că mă încalț în ciocate, că nu rezist să stau în tocuri toată ziua.”, a povestit Gina Pistol pe rețelele de socializare. 

Te-ar putea interesa și: Lux de 300.000 de euro pentru două vedete din România. Despre camera copilului: „Noi ne tratăm copilul ca pe o persoană”

 

Cum vor arăta verighetele

După ce a terminat de probat rochia, Gina a plecat în fugă să ia verighetele, care și ele au o semnificație pentru cuplul celebru. Aceasta spune că cei doi nu au optat pentru ceva clasic, ci și-au dorit ca acestea să fie personalizate.

„O să vă arăt în ziua nunții, nu vă pot arăta până atunci. Acum am a doua rochie gata, prima rochie e comandată, o văzusem pe internet și am zis că asta e rochia mea. După care, când a venit cererea, am găsit rochia aceea.

Era dintr-o colecție mai veche și mi-a făcut-o, am dus-o la ajustare, vreau să atingă pământul, dar cât să nu o distrug. Mă duc acum să văd verghietele, pe care le-am făcut la comandă, vrem să le personalizăm. Au o semnificație pentru noi, sunt foarte frumoase.”, a continuat aceasta.

Pe aceeași temă: Motivul pentru care Smiley și Gina Pistol refuză să posteze poze cu fiica lor: „O să evităm să o mai postăm chiar și cu spatele”

Cum au dat cei doi vestea cea mare

În urmă cu câteva săptămâni, Smiley și Gina Pistol își anunțau fanii, prin intermediul unui videoclip, de faptul că vor ajunge, în sfârșit, în fața altarului. Cei doi au primit atât de des această întrebare, însă și-au dorit să țină totul secret, până cu câteva săptămâni înainte de nuntă. 

„Am zis să aflați asta de la noi. Am primit întrebarea asta de atât de multe ori încât mi s-a acrit de ea și am spus întotdeauna că o să vă anunț eu înainte, așa că vrem să vă anunțăm că ne căsătorim. Decizia am luat-o acum un an jumătate, atunci am verbalizat-o. Cred că mi-am dat seama de mult că Gina este aleasa. Suntem de șase ani tot împreună, tot acasă. Eu am realizat că de când sunt tată exersez treaba asta să spun „te iubesc” mai mult, chiar dacă simt asta.”, spune Smiley.

VEZI și: Cu ce se ocupă Gina Pistol, după ce s-a retras din televiziune: „Nu-s genul de femeie casnică”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel