Beneficiile uimitoare ale roșiilor. Ce se întâmplă în organismul tău, când le consumi

Data publicării:
Sursa foto: freepik.com
Descriere foto: Sursa foto: freepik.com

Roșiile nu sunt doar gustoase, ci au și nenumărate beneficii pentru organismul uman.

Roșiile sunt unele dintre cele mai versatile alimente pe care orice persoană le introduce în alimentația sa, într-o formă sau alta. Fie că le folosești ca sos pentru paste, îți faci un pahar de suc proaspăt dimineața sau le consumi ca atare, roșiile nu numai că sunt delicioase, răcoritoare și pline de savoare, dar lista beneficiilor lor este nesfârșită.

Cu toate acestea, roșiile nu pot fi consumate chiar de toată lumea, întrucât pot provoca în anumite cazuri unele simptome digestive neplăcute la persoanele cu probleme gastrointestinale. Totuși, roșiile dețin, de asemenea, niște puteri antioxidante uimitoare și sunt pline de multe alte vitamine și nutrienți esențiali, astfel încât nu ar trebui să le excluzi din alimentația ta, notează EatThis

Citește și: Beneficiile pepenelui roșu. Cinci efecte umitoare pentru care merită să-l consumi

Șase motive pentru care trebuie să consumi roșii

1. Vei avea parte de un plus de antioxidanți

Roșiile conțin o abundență de compuși vegetali, care sunt antioxidanți naturali ce se găsesc numai în fructe și legume. Este important să ai o mulțime de antioxidanți de acest gen în dieta ta, deoarece aceștia pot ajuta la combaterea radicalilor liberi din organism, care sunt molecule care pot accelera procesul de îmbătrânire și pot contribui la lucruri precum cancerul și bolile de inimă.

Antioxidantul pe care roșiile îl au în cea mai mare cantitate se numește licopen, care este responsabil pentru culorarea roșie strălucitoare a acestui fruct. Cu toate acestea, va trebui să te asiguri și că mănânci coaja roșiei, pentru a obține toți antioxidanții, deoarece acolo se află cea mai mare concentrație. De asemenea, consumul unei surse de grăsimi alături de roșii va ajuta organismul tău să absoarbă mai bine licopenul.

2. Vei consuma mai mult potasiu

Mai mult, acest fruct versatil îți poate ajuta inima în mai multe feluri. Nu numai că conține antioxidanți care pot ajuta la prevenirea bolilor de inimă, dar roșiile sunt o sursă bună de potasiu, despre care se știe că ajută la scăderea tensiunii arteriale. Și, potrivit American Journal of the College of Cardiology, consumul de potasiu este, de asemenea, legat de un risc mai mic de accident vascular cerebral, boli cardiovasculare și boli coronariene. Indiferent de modul în care alegi să consumi roșia, te vei putea bucura de aceste beneficii.

3. Pot ajuta pielea împotriva expunerii la soare

Potrivit studiilor, roșiile sunt pline de carotenoizi, un tip special de antioxidanți care-ți protejează pielea de daunele provocate de soare. De fapt, un studiu din 2017 din Scientific Reports a constatat că un consum regulat de roșii te poate ține departe de arsurile solare, reducând astfel riscul de tumori cutanate.

VEZI și: Rețeta preferată de omletă a lui Carmen Brumă, la cuptor: „E delicioasă, sănătoasă și sățioasă”

4. Starea de spirit se poate îmbunătăți

Roșiile nu sporesc doar gustul mesei tale, ci pot, de asemenea, să îți îmbunătățească starea de spirit pe termen lung. Un studiu realizat în 2013 a constatat că participanții cu vârsta de peste 70 de ani care au mâncat roșii de două, până la șase ori pe săptămână au avut cu 46% mai puține șanse să raporteze simptome ușoare sau severe de depresie, în comparație cu cei care au mâncat roșii mai puțin de o dată pe săptămână. 

"Cercetătorii nu sunt siguri ce nutrienți provoacă acest efect, dar cred că ar putea fi vorba de antioxidanți - inclusiv licopenul", spun specialiștii.

5. Pot ajuta organismul să absoarbă mai repede fier

Știai că unele alimente ajută organismul să absoarbă mai bine alți nutrienți? Roșiile sunt un astfel de aliment și pot ajuta corpul uman să absoarbă mai repede fierul, un mineral care joacă un rol cheie în producerea hemoglobinei și a mioglobinei, proteine care ajută la transportul oxigenului către mușchi și organe din tot corpul.

6. Rănile se pot vindeca mai repede

Vitamina C, pe care roșiile o au din belșug, este necesară pentru a ajuta la stimularea sintezei colagenului în piele. Acest lucru face ca roșiile să fie un adaos excelent pentru o piele sănătoasă în dieta ta.

"Vitamina C este necesară pentru a produce colagen, o proteină care se găsește în țesuturile conjunctive și care ajută la vindecarea rănilor", spun specialiștii. "A avea un aport constant de vitamina C poate ajuta organismul să se vindece mai repede atunci când vă tăiați, vă recuperați după o intervenție chirurgicală sau aveți o rană de presiune din cauza faptului că sunteți imobilizat la pat."

Te-ar putea interesa și: Topul alimentelor care ne îmbunătățesc memoria. Mario Popescu: „Este secretul longevitățiii memoriei”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel