Au început pregătirile pentru sezonul de schi în Poiana Brașov. Care sunt tarifele

Data publicării:
Up, foto pixaby
Descriere foto: Up, foto pixaby

Primăria braşoveană a anunţat, duminică, începerea pregătirilor pentru sezonul de schi

Primăria braşoveană a anunţat, duminică, începerea pregătirilor pentru sezonul de schi, astfel încât, în cazul unei decizii favorabile din partea autorităţilor centrale, să poată amenaja pârtiile din Poiana Braşov.

Primarul Allen Coliban a informat că având în vedere condiţiile meteo din ultimele zile, cu temperaturi negative - în noaptea de sâmbătă spre duminică înregistrându-se -6 grade - s-a început producerea de zăpadă artificială şi în această primă etapă se vor face depozite.

"Din punctul meu de vedere, schiul este unul din sporturile sigure, în ceea ce priveşte răspândirea acestui virus (COVID-19-n.r.), mai ales că vom implementa şi măsurile pe care le-am discutat cu operatorul transportului pe cablu. Atât braşovenii, cât şi domeniul HoReCa din Braşov şi, mai ales, din Poiană, au nevoie de acest sezon de schi. Tocmai de aceea am şi menţinut tarifele la transportul pe cablu la nivelul de anul trecut. Sper ca evoluţia pandemiei, atât la nivel local, naţional, dar şi al UE (...) să ne permită să deschidem acest sezon încă de la sfârşitul lunii decembrie", a declarat Coliban, potrivit Agerpres

Conform reprezentanţilor hotelierilor din Poiana Braşov, peste jumătate din locurile de cazare din staţiune erau ocupate, la sfârşitul lunii trecute, pentru minivacanţa de 1 Decembrie, în condiţiile în care, spre deosebire de alţi ani, accesul la facilităţi, de genul spa-uri sau locuri de joacă pentru copii, este interzis, iar sezonul de schi încă nu a debutat.

De asemenea, conform surselor citate, un număr consistent de rezervări s-au făcut, deja, pentru Crăciun şi Anul Nou, potrivit Agerpres



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Florentina Arcu | Categorie: Calatorii


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel