Angelina Jolie îl acuză pe Brad Pitt că și-a agresat copiii, în timpul unei dispute

Data publicării:
Captură video Youtube/ Celebrity WotNot
Descriere foto: Captură video Youtube/ Celebrity WotNot

Agelina Jolie îi aduce noi acuzații fostului ei partener de viață.

Actriţa Angelina Jolie îl acuză pe fostul său soţ Brad Pitt că i-a agresat pe doi dintre copiii lor în timpul unei certe a cuplului, în 2016, pe când se aflau la bordul unui avion privat, conform documentelor judiciare dezvăluite marţi în Statele Unite, informează miercuri AFP.

Cele două vedete de la Hollywood s-au separat în acel an, iar procedurile de divorţ au rămas blocate de atunci în îndelungate bătălii juridice, inclusiv pentru custodia copiilor lor şi vânzarea unei podgorii din sudul Franţei.

În documentele depuse marţi, Angelina Jolie detaliază o altercaţie violentă cu fostul său soţ în timpul unui zbor din California către Franţa, în septembrie 2016.

Brad Pitt "l-a sufocat pe unul dintre copii şi l-a lovit pe altul" şi "a apucat-o pe Jolie de cap şi a scuturat-o" înainte de ''a o împinge în peretele toaletei" unde începuse cearta, potrivit documentelor citate de mai multe media americane, inclusiv The New York Times şi Variety.

În timpul acestei confruntări, actorul, care a criticat-o pe Jolie că este "prea slugarnică" cu copiii lor, "a turnat bere" pe fosta sa soţie şi "bere şi vin roşu pe copii".

Când actorul din "Fight Club" a început să-şi folosească pumnii "unul dintre copii şi-a apărat verbal" mama. Brad Pitt "s-a repezit apoi spre propriul copil", conform documentelor, iar actriţa "l-a apucat de la spate pentru a-l opri".

"Copiii au intervenit", conform documentului. Apoi, actorul "l-a sufocat pe unul dintre copii şi l-a lovit pe altul în faţă". Unii îi "cereau să se oprească", alţii "plângeau".

În urma acestei dispute, ancheta efectuată de autorităţile federale nu a condus la o urmărire penală. Angelina Jolie a solicitat divorţul la câteva zile după acea călătorie cu avionul.

Citește și: Actriţa Angelina Jolie a sosit în Pakistan, în sprijinul victimelor inundaţiilor devastatoare

Contactaţi de AFP, reprezentanţii lui Brad Pitt nu au răspuns până marţi după-amiază.

Potrivit acestor noi documente depuse în instanţă, altercaţia a influenţat la acea vreme vânzarea domeniului viticol unde cuplul s-a căsătorit.

Conform apărării actriţei, Angelina Jolie a vândut unui oligarh rus acţiunile sale la Château Miraval, o proprietate din regiunea Var în cazul căreia cuplul s-a asociat din 2011 cu o familie de viticultori francezi pentru a produce un vin rose, însă ar fi făcut acest lucru după negocierile eşuate cu fostul său soţ.

Motivul: Brad Pitt a insistat ca ea să semneze un acord "care ar fi împiedicat-o contractual să vorbească (...) despre violenţa fizică şi emoţională" comisă asupra ei şi asupra copiilor lor.

În iunie, actorul şi-a acuzat fosta soţie că are "intenţii răuvoitoare" faţă de el după ce ea şi-a vândut partea din domeniu lui Yuri Shefler. Avocaţii lui au invocat presupuse legături între acest magnat rus şi anturajul preşedintelui Vladimir Putin, ceea ce ar dăuna imaginii actorului.

Miliardarul este însă un critic de multă vreme al regimului lui Putin şi s-a confruntat în justiţie în 2002 cu statul rus, notează Agerpres.

Brad Pitt, atac dur la adresa Angelinei Jolie. Ce acuzații îi aduce fostei sale soții



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel