Anamaria Prodan, petrecere cu fast la împlinirea vârstei de 50 de ani. Tort cu șapte etaje și sute de invitați

Data publicării:

Anamaria Prodan și-a sărbătorit ziua de naștere printr-o petrecere spectaculoasă.

Anamaria Prodan își sărbătorește pe 17 decembrie a 50-a aniversare. Impresara nu putea să treacă cu vederea acest eveniment important, astfel încât a organizat o petrecere cu fast și cu sute de invitați. Toți prietenii divei au fost invitați, iar atmosfera a fost încinsă toată noaptea de Jean de la Craiova, dar și de alți lăutari. Și, după cu era de așteptat, sărbătorita și-a uimit invitații cu o ținută cel puțin spectaculoasă. Dacă inițial, aceasta se fotografiase pe rețelele de socializare într-un body superb de piele și dresuri negre, cu model, care i-a pus perfect în evidență silueta, la petrecerea propriu-zisă, Anamaria Prodan a optat pentru o rochie lungă, neagră și mulată pe corp. Se pare că fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf și-a dorit să le arate tuturor faptul că vârsta este, într-adevăr, doar o cifră, iar trecerea anilor nu și-a făcut deloc prezența asupra fizicului ei.

Te poate interesa și: Laurențiu Reghecampf pune capăt zvonurilor. Pleacă sau nu de la Neftchi Baku: „A fost o nouă întâlnire cu cei din club în care am vorbit despre...”

 

Tortul nu putea fi și el decât tot unul foarte spectaculos, care s-a întins pe șapte etaje și care a fost decorat în alb și auriu. De asemenea, de la petrecere nu au lipsit nici cele două fiice ale impresarei, dar și băiatul acesteia cu Laurențiu Reghecampf, Bebeto.

Ce își dorește Anamaria Proda, la 50 de ani

Invitată recent în cadrul unui podcast, Anamaria Prodan a dezvăluit dorința unică pe care o mai are la vârsta de 50 de ani. După cum era de așteptat, nu este vorba despre nimic material. Impresara își dorește, astfel, un bărbat alături de care să-și petreacă următorii ani din viață.

„Mi-aș dori… singurul lucru de pe pământul ăsta, să am alături de mine un bărbat! Dar un bărbat adevărat. Asta este ceea ce îmi doresc eu! În rest am de toate. Fac bani singură, am mașini, am case, am bani, am bijuterii. Am tot ce vreau! Vreau un bărbat adevărat! ”, a declarat Anamaria Prodan, în cadrul podcast-ului lui Viorel Grigoriu.

Citește și: De ce l-a bătut, de fapt, Anamaria Prodan pe Dan Alexa: „Aveam nervii ăștia și l-am plesnit. A fost un gest greșit”

Cum se menține în formă impresara

Când vine vorba de siluetă, Anamaria Prodan are o „rețetă” de succes după care se ghidează în fiecare zi. Vedeta se declara în trecut a fi o adevărată gurmandă, motiv pentru care face periodic sport. Chiar dacă recunoștea pe atunci faptul că uneori mai face excese alimentare, aceasta spune că, la fel de repede își regăsește echilibrul.

„Îmi plac dulciurile, dar când pun pe mine, mănânc salată de castraveți două săptămâni. Cred că fiecare trebuie să facă ce simte. Fac sport, am momente când o lună nu mai am chef să mă duc. Și se vede imediat. Eu care trăiesc pentru a mânca.

Am început foarte tare să am grijă de mine. Am început să slăbesc, am început să merg la sală. Mănânc normal, puțin, regulat. Mă apropii de 50 de ani, fetele sunt mari, băieții cresc și trebuie să fie mândri copiii mei de mine. Mănânc pește, salate, fructe de mare, câteodată carne, dar mănânc foarte puțin. Când sunt acasă, merg în fiecare zi la sală”, a mai declarat aceasta, în trecut, potrivit unica.

Anamaria Prodan, adevărul din spatele batăii cu Reghecampf. De la ce a pornit totul: „A venit la mine și am încercat să-i explic frumos că...”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel