Alimentele pe care nu trebuie să le mai consumi la micul dejun. Creează balonare și alte probleme digestive

Data publicării:

Specialiștii au identificat două alimente importante pe care nu ar mai trebui să le consumi la prima masă din zi.

Micul dejun este adesea considerat cea mai importantă masă a zilei, oferindu-ne nutrienții necesari pentru a ne începe dimineața. Acesta dă tonul zilei, influențând nivelul de energie, concentrarea și bunăstarea generală. Cu toate acestea, alegerile alimentare rapide, precum ar fi cerealele, produsele de patiserie și băuturile îndulcite, au devenit o variantă obișnuită pentru foarte multe persoane, care sunt mai mereu pe grabă și se hrănesc cu cele mai la îndemână soluții. În timp ce aceste opțiuni pot oferi un impuls rapid de energie, ele vin adesea și cu un mare dezavantaj. Este vorba despre o senzație extrem de neplăcută de balonare și de probleme digestive.

Astfel, specialiștii au dezvăluit faptul că sunt două tipuri de alimente, în mod special, pe care trebuie să le evităm, dacă nu ne dorim să ne confruntăm cu astfel de probleme încă de la prima oră a dimineții, potrivit shefinds.

Citește și: Persoanele care nu trebuie sub nicio formă să consume alcool. Dr. Mihail, avertisment dur: „Absolut interzis. Următorul pas este ciroza”

Iaurtul îndulcit, interzis la micul dejun

Iaurtul îndulcit, deși este adesea perceput ca o opțiune sănătoasă pentru micul dejun sau gustare, poate contribui la balonare și probleme digestive din cauza conținutului său ridicat de zahăr. Multe produse de acest gen disponibile în comerț sunt pline de zaharuri adăugate, care nu numai că ridică nivelul de zahăr din sânge, dar perturbă și echilibrul bacteriilor intestinale. În plus, aportul excesiv de zahăr poate duce la inflamații în tractul digestiv și poate contribui la un dezechilibru în microbiom.

"Iaurtul pe care îl vedeți în magazine cu fructe sau cu diferite arome pot fi extrem de delicioase. Cu toate acestea, ele au potențialul de a provoca unele probleme digestive. Lactatele din iaurt, combinate cu zahărul, pot cauza unele probleme majore asupra sănătății tale intestinale. În primul rând, o mare parte din populație are probleme cu digerarea lactozei, iar iaurtul simplu tinde să aibă mai multe zaharuri decât iaurtul grecesc, care este mai bogat în proteine. Atunci când această lactoză este prost absorbită, poate provoca balonare și suferință intestinală", spune Moody, specialist.

VEZI și: Cafeaua crește tensiunea arterială, mit sau adevăr? Dr. Diana Mihalcea: „Sunt studii recente, cam de 2-3 ani publicate” / Video

Alimentele rafinate nu sunt recomandate la micul dejun

De asemenea, alimentele foarte rafinate, cum ar fi produsele de patiserie și prăjiturile, consumate în mod obișnuit în timpul micului dejun, pot contribui la balonare și la crearea mai multor probleme digestive. Acestea sunt adesea bogate în carbohidrați rafinați și zaharuri, în timp ce sunt lipsite de nutrienți esențiali, precum ar fi fibrele. Mai mult, lipsa fibrelor din aceste alimente poate îngreuna procesul digestiv, contribuind, astfel, la balonare și disconfort.

"Dacă ar fi să ne concentrăm doar pe dietă, singurul aliment pe care l-aș recomanda oricărei persoane care suferă de balonare cronică să nu-l mai mănânce ar fi alimentele foarte rafinate, cum ar fi produsele de patiserie. Multe dintre aceste alimente nu conțin nutrienții necesari pentru a susține o digestie sănătoasă, ceea ce duce la un dezechilibru în microbiom, care poate duce la gaze și balonare. Atunci când microbiomul devine dezechilibrat din cauza tipurilor de alimente cu care îl hrănim, în intestin se produc gaze și alte neplăceri", spune Lippert, nutriționist.

Citește și: Alimentul perfect pentru cei care respectă postul Crăciunului. Mihaela Bilic: „Dau savoare și consistență”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel