Zilele Teatrului pentru Copii la Opera Comică pentru Copii

Pe 20 martie este Ziua Mondială a Teatrului pentru Copii, eveniment care la Opera Comică se transformă în Zilele Teatrului pentru Copii. 

Astfel, în weekend-ul 17-19 martie 2023, publicul OCC este invitat în Sala Mare la cinci reprezentații de gală ale baletului „Pinocchio”, un spectacol emoționant și apreciat de copii și părinți deopotrivă. În Salonul Mozart are loc spectacolul „Aventurile lui Peer Gynt”, iar în Sala UnderGrant se joacă cea mai recentă premieră din repertoriu, musicalul „Heidi”.

 

 Biletele la toate reprezentațiile sunt disponibile pe platforma bilete.ro.

 

„Ziua de 20 martie este o zi însemnată în calendarul oamenilor de știință, al artiștilor, al tuturor ființelor de pe pământ. Căci ea marchează Echinocțiul de Primăvară, Ziua Mondială a Teatrului pentru Copii, precum și Ziua Internațională a Fericirii. Așa că având cel puțin trei motive de sărbătoare, am alocat tot atâtea zile pentru a petrece la Opera Comică pentru Copii împreună cu publicul nostru drag.  Vă așteptăm cu inima deschisă și cu o cupă de șampanie (bineînțeles, pentru copii!) la reprezentațiile de gală ale baletului Pinocchio, o poveste nemuritoare, cu un mesaj la fel de actual și în zilele noastre.”, a declarat Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

 

Un balet fermecător, semnat de un coregraf de renume, Mihai Babușka, „Pinocchio” ne vorbește tuturor despre legătura magică dintre părinte și copil, despre adevărul care învinge. Pe cât ar fi de poznaș și mincinos, pe atât de drag ne este Pinocchio! În spectacolul nostru, păpușa de lemn cioplită de meșterul Geppetto prinde viață și, cu talent, ne povestește în pași de dans toate ghidușiile și aventurile prin care trece.

Săptămâna Cărților Deschise la OCC

 

În perioada 25 martie - 2 aprilie, Opera Comică pentru Copii organizează, în premieră, un adevărat Festival al Cărților pentru Copii. Vor avea loc mai multe evenimente culturale menite să încurajeze lectura în rândul celor mici și conștientizarea rolului lecturii, precum lansarea sediului Librăriei OCC, maratoane de lectură din partea Echipei OCC, schimb de cărți, donare de cărți și lecturi în spații neconvenționale.

 

Printre autorii contemporani care vor lansa titluri noi la Librăria OCC sau vor organiza ateliere de lectură pe baza volumelor deja disponibile se numără Alexandra Rusu („Cartea năsoaselor”), Ioana Nicolaie („Aventurile lui Arik” și „Arik și mercenarii”), Bianca Opriș („Roua și Pădurea Fermecată”), Carmen Tiderle („Trecere pentru pitoni”), Cristina Andone („Ziua lui Dar Motanul” și „Cartea Bunătății”) și Lavinia Braniște („Rostogol iluzionist”).

 

Evenimentul se va extinde și în afara porților OCC, prin ateliere de creație având ca tematică lectura pentru copii și desfășurate în școli și grădinițe, precum și cu momente de lectură susținute de artiștii OCC în spații neconvenționale, puse la dispoziție de partenerii instituției.

 

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către  soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole  de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”,  „Abonamente” sau „Voluntariat”.

 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Dată: 17 Martie 2023, 14:54 | Categorie: Teatru - Opera
Get it on App Store Get it on Google Play