TM2023. Tramvaiul Poeziei. Care este traseul la a treia ediție și cum te înscrii ca să ai parte de călătorii inedite, cu lectură și recitaluri muzicale

Data publicării:

Dăm startul unei veri poetice, la Timișoara! Tramvaiul Poeziei, eveniment ajuns la a 3-a ediție, este o invitație adresată publicului larg de a se bucura, pe 3 și pe 4 iunie, de 5 călătorii interdisciplinare în tramvaiul desenat de artistul Dan Perjovschi. Călătoriile oferă ocazia incursiunii în lumea poeziei contemporane, a orașului, dar înseamnă totodată și momente muzicale și povești de pe 3 trasee din oraș, cu scopul de a crea o experiență inedită pentru redescoperirea lecturii și a reconectării cu Timișoara. Tramvaiul Poeziei este un proiect al Asociației „Arta Nu Mușcă”.

Urmează stația poeziei! Cele 5 călătorii urban-poetice îi au în centrul atenției pe 5 poeți cunoscuți și apreciați de public: Svetlana Cârstean, Moni Stănilă, Alina Purcaru, Radu Vancu și Andrei Dosa, fiecare având atribuite, în cele 2 zile, câte două ore de lectură și discuție, moderate de Raisa Beicu, de profesie jurnalist, creatoare de conținut, pasionată de cultură.

 

Tramvaiul Poeziei are un program special de weekend, fără opriri în stații, cu plecări stabilite astfel:

3 iunie, ora 12:00. Invitată specială: Svetlana Cârstean 3 iunie, ora 14:30. Invitată specială: Moni Stănilă 3 iunie, ora 17:00. Invitată specială: Alina Purcaru 4 iunie, ora 12:00. Invitat special: Radu Vancu 4 iunie, ora 14:30. Invitat special: Andrei Dosa.

Toate plecările sunt din Depou (B-dul Dâmbovița 67) și retur, urmând 3 trasee. Accesul publicului este gratuit și este permis în limita locurilor disponibile persoanelor care se înscriu cu un email la adresa: [email protected]. Participanții sunt rugați să specifice cursa dorită și cum ar descrie Timișoara în 2 cuvinte. Viziunea lor despre oraș va ajuta la realizarea unui poem colectiv ce va fi publicat după încheierea evenimentului.

 

Pe parcursul acestor călătorii inedite, publicul va putea afla și informații captivante despre Timișoara de la ghidul istoric Marius Daniel Igna, care va însoți participanții în cele 2 zile ale evenimentului. Mai mult decât atât, întreaga experiență culturală va fi îmbogățită de recitaluri muzicale susținute de artiști locali: Andrei Mihail Radu și Abel Chircă la vioară, Csaba Zsolt Maksay la violoncel, Alexandra Mahu și Bogdan Preda la flaut.

 

„După cele 2 ediții din București, mi-am dorit ca proiectul să călătorească și în alte orașe, unde publicul e mai puțin expus la evenimente dedicate poeziei. E o mare bucurie să venim la Timișoara, proiectul fiind deja validat și inclus în programul capitalei culturale europene, dar și pentru că în acest oraș a funcționat primul tramvai din România. 

Pregătim o experiență inedită pentru cei 300 de călători în cele 5 curse, astfel încât, oamenii să simtă că pășesc într-o altă lume, datorită unei instalații florale speciale, cărți și alte surprize, unde își pot lăsa deoparte  grijile și să se reconecteze afectiv cu orașul în care trăiesc și cu lectura”, a menționat Loredana Munteanu, fondator al Asociației „Arta Nu Mușcă” și organizator Tramvaiul Poeziei.

Cu 2 ediții anterioare realizate în București, Tramvaiul Poeziei schimbă macazul pentru ediția din acest an și staționează la Timișoara. Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Arta


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel