TM2023. Evenimentele săptămânii din cadrul Programului Timișoara - Capitală Europeană a Culturii

Data publicării:
TM2023. Palatul Culturii din Timisoara/ foto Agerpres
Descriere foto: TM2023. Palatul Culturii din Timisoara/ foto Agerpres

Greu de ales. Filme, teatru, concerte sau ce? Știință, tehnologie, teatru, empatie, anime, muzică. Sunt doar câteva „ingrediente” care alcătuiesc, în această săptămână, rețeta culturală de care ne putem bucura cu toții. În plus, avem, în premieră, și o bienală dedicată patrimoniului cultural, a cărui importanță este tot mai mult conștientizată în ultimii ani. 

Ne întâlnim și cu Sarmalele Reci, în turneu aniversar, dar și cu Mircea Baniciu sau Tudor Gheorghe. Avem și expoziții noi, precum cea a Ioanei Nemeș sau „Paralelele” româno-sârbe de la Muzeul Național de Artă. Avem și teatru pentru toate vârstele și gusturile, dar și un festival de muzică al cărui concert inaugural îl are drept oaspete pe unul dintre cei mai valoroși contratenori din lume. 

Sunt, bineînțeles, și petreceri la care putem / puteți dansa pe muzica preferată. Altfel spus, avem, iar, zile pline. Trebuie să faceți un singur lucru: să alegeți ceva și să mergeți până acolo. Restul vine, cel mai probabil, de la sine. Pentru că, nu-i așa, și pofta vine mâncând.

 


100 de ani de Campus UPT, cu muzică, lumină, videomapping

17 noiembrie, ora 19
Centrul de Conferințe al UPT

A trecut un secol de când campusul Universității Politehnica a început să-și facă simțită prezența în viața Timișoarei. În timp, campusul a devenit un adevărat  spațiu de dialog între studenți, cadre didactice și comunitatea locală. La aniversare, toți timișorenii sunt invitați să celebreze acești ani frumoși în care arta și tehnologia au învățat să conviețuiască și și-au devenit una alteia surse de inspirație.

Pentru a marca acest moment special, cei de la UPT au pregătit un program plin de surprize. El include proiecția unui film documentar despre viața și istoria campusului UPT, animație regizată de Carmen Lidia Vidu, o conferință susținută de Anna Rosling Rönnlund, designer suedez și specialist în vizualizarea datelor, autoarea cărții „Factfulness: Ten Reasons We're Wrong About the World – and Why Things Are Better Than You Think”, aflată pentru prima dată în România, o instalație de lumină, un videomapping și altele.

Accesul este gratuit, în baza unei rezervări care se face prin completarea acestui formular. 


Heritage First! But when?

17 - 18 noiembrie
Faber, str. Peneș Curcanul

Heritage First! este prima bienală din România dedicată exclusiv patrimoniului cultural. Organizată de Asociația Locus, alături de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică și Asociația de la 4, ea propune mai multe evenimente culturale, cu scopul de a evidenția și explora relația oamenilor cu spațiul și comunitățile în care trăiesc, dar și de a co-crea și promova bune practici din domeniul dezvoltării sustenabile a patrimoniului. 

Activitățile propuse conectează Timișoara cu Băile Herculane, oraș recent inclus în Rețeaua Orașelor Termale Istorice din Europa și în Traseul European al Orașelor Termale Istorice, singurul oraș termal din România în aceste liste. Patrimoniul cultural este abordat prin intermediul a două perspective - una artistică, însușită prin intermediul experienței unei rezidențe artistice mobile, și una de specialitate, conturată de o serie de conferințe care vin în urma întâlnirilor tematice desfășurate în Băile Herculane la începutul lunii septembrie.


 

Festivalul in : v z b l, despre empatie și compasiune

Festivalul in : v z b l, organizat de Teatrul Basca, propune, în ultima lună de spectacole, un program bogat, ale cărui ingrediente principale sunt empatia, solidaritatea și compasiunea.

Spectacole de teatru, dans și circ din România, Franța și Germania ajung în Piața Traian în ultimă lună a Festivalului in : v z b l. Acestea transmit mesaje puternice și își propun să apropie și să sensibilizeze publicul față de grupurile vulnerabile din societate. În această săptămână sunteți invitați la patru spectacole. 


Un weekend plin cu filme japoneze, la Cinema Timiș

IZANAGI - Japanese Film Festival pornește prin țară în lunile noiembrie și decembrie cu o retrospectivă încărcată cu filme animate japoneze apreciate la nivel mondial. La finele acestei săptămâni, pasionații de cultură japoneză din Timișoara se vor putea bucura pe marele ecran de filme precum Grave of the Fireflies, Ghost in the Shell sau Spirited Away. 

Festivalul IZANAGI a început în 2019, ca răspuns la dorința comunității de a vedea filme anime în cinematografe, și s-a bucurat de un real succes, proiecțiile din toate edițiile fiind sold out. Festivalul urmărește explorarea și înțelegerea culturii japoneze și deschiderea unor noi perspective despre film și despre alte forme de artă, focalizându-se pe fenomenul manga-anime și impactul său asupra lumii. 


Dialoguri literare – Mircea Dinescu și Marcel Tolcea

15 noiembrie, ora 18
Universitatea de Vest

Un dialog literar remarcabil îi aduce în prim-plan pe Mircea Dinescu, poet, scriitor și publicist cu o carieră remarcabilă, distins cu numeroase premii literare prestigioase, inclusiv Premiul Herder, și pe Marcel Tolcea, doctor în filologie, poet, eseist și publicist, un profesor dedicat la Universitatea de Vest și fost director al Muzeului de Artă din Timișoara. 


Vernisaj Ioana Nemeș: Rituals, Keepers and Storms

15 noiembrie, ora 18
Art Encounters, bd. Take Ionescu

Expoziția Rituals, Keepers and Storms, curatoriată de Diana Marincu și Kilobase București, este un gest necesar de recuperare a corpului de lucrări Relics for the Afterfuture (Brown), realizat de regretata artistă Ioana Nemeș (1979–2011). Fundația Art Encounters își continuă astfel misiunea de a reda vizibilitatea unor artiști valoroși.
 


Mircea Baniciu, în concert la Timișoara

16 noiembrie, ora 21,30
The 80s Pub, str. Arieș

Nume de referință în rock-ul românesc, activ încă din anii '70, Mircea Baniciu este în continuare un artist complet, îndrăgit de toate generațiile. Poveștile lui sunt legate de trupele Phoenix, Pasărea Colibri și Pasărea Rock, muzica lui e puternic conectată cu Timișoara, iar concertele sunt ca o călătorie printre cele mai cunoscute hituri românești.

 
Sarmalele Reci, turneu aniversar la 30 de ani

17 noiembrie, ora 20
D'arc bar, Piața Unirii

Înființată ca o trupă de protest social, simbol al civilizaţiei cu parfum caragialesc, care face haz de necaz în ţara lucrurilor bine făcute şi neterminate, Sarmalele Reci s-a dovedit o trupă profetică. Un amestec original şi eclectic de rock’n’roll, funk, jazz şi folclor, cu versuri scrise cu artă, cântecele trupei au mesaje emblematice și încă actuale.

 
De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin

17 noiembrie, ora 20
Cinema Timiș, Piața Victoriei

Lansat la TIFF, difuzat la Anonimul și Astra, filmul de debut la Carlei-Maria Teaha este un portret fascinant și duios al Norei Iuga, un personaj unic: poetă, romancieră și traducătoare, suflet tânăr și avangardist, cu spirit ludic și autoironie. E povestea unei scriitoare ale cărei cărţi au fost interzise pentru „erotism morbid", povestea unei femei care trăiește poezia.

 


  

Tudor Gheorghe, din nou la Timișoara

19 noiembrie, ora 19
Sala Capitol, bd. CD Loga 2

Un nou eveniment unic al lui Tudor Gheorghe, împreună cu Corul și Orchestra Concertino, dirijor și orchestrator, Marius Hristescu. În ultimele decenii, Tudor Gheorghe si-a creat bunul obicei de a-și răsfăța de fiecare dată publicul, căruia îi pregătește premiere surpriză. Artistul nu a făcut rabat de la calitate, cu fineţurile poeziei culte şi populare, si se bucură de săli pline. 

 

Miercuri, 15 noiembrie

Din alte vieți, Cinema Victoria, ora 10
Drum’n’Basme, Facultatea de Arte și Design a UVT, ora 13
Atelier Post Growth Toolkit [The Game], UPT Campus Creativ, ora 15
Cercetarea artistică, practică academică sau necesitate a artistului?, Facultatea de Inginerie electrică și energetică a UPT, ora 17
Ateliere de grafică și artă digitală, FITT, ora 17
Lansare de carte „fanSecure” – Traian Abruda, Nemesis Art Club, ora 18
H2O: Transition – ateliere creative cu Laura Samonid și Livia Mateiaș, Muzeul Apei, ora 18,30
Între revoluții, Cinema Victoria, ora 18,30
Whatsapp, girl?, de Marco Tesei, FITT, ora 19
Instrucțiuni pentru a deveni un altul, după Édouard Louis / Network, Teatrul German, ora 19
Nine to five | Festivalul in : v z b l, Teatrul Basca, ora 19
Piesă pentru femei și bărbați, Sala 2, ora 19
Yoga in the library, Biblioteca UPT, ora 19
Explicație pentru tot, Cinema Victoria, ora 20

Joi, 16 noiembrie

Bucătăria familiei Balaur, Teatrul Merlin, ora 9,30
Boyz and Girlz, Colegiul Tehnic Electrotimiș, orele 10 și 12
Rokoko și Rikiki - fabuliști pentru o zi, Teatrul Merlin, ora 11
Zaiafeturi, Teatrul Merlin, ora 13
Boyz and Girlz, Casa Tineretului, ora 15,30
Progress. Paradigm Shifts #5, MultipleXity, ora 17
Orizont 50 – expoziție de fotografie, Timiș Info, ora 18
Evenimentul / Network, Teatrul Maghiar, ora 18
Caractere, Galeria Brăteanu, ora 18
Tihi dečak/Băiatul tăcut, Teatrul Merlin, ora 18
Secetă, Cinema Victoria, ora 18,30
Brâncuși, dragostea mea, Iulius Congress Hall, ora 19
WYSIWYG Film Festival: Restart, Nemesis Art Club, ora 19
(anti)glonț – Spectacol de Teatru Jurnal, Teatrul Național, ora 19
Tschick. De ce am furat mașina, Teatrul German de Stat, ora 19,30
Concert extraordinar / Ansamblul Musica Ricercata, dirijor Gabriel Bebeșelea, solist Valer Sabadus, Filarmonica Banatul, ora 20
Puțină rugină, Teatrul Thespis, ora 20
K-pop party experience, Crush drink & dance, ora 20
Sauna secretelor: proiecție specială & discuție, Cinema Victoria, ora 20,30
Human Installation (nonverbal), ARCha, ora 21
Balkan Party, Casa del Retro, ora 22
Black Party, Like Pub, ora 22

Vineri, 17 noiembrie

Atelier de modelaj în lut pentru seniori, Muzeul Apei, ora 10
Concursul Interactiv Digital Media Student & International Spotlight Heritage Student Contest 2023, Biblioteca UPT, ora 11
Vernisaj: CosmoSapiens / Katana Adelina Maria, Casa de Cultură a Studenților, ora 17
Confort nordic, Cinema Timiș, ora 17
Clovnul acesta sunt eu, Teatrul Merlin, ora 18
„Parallels. Timișoara/Novi Sad”, Muzeul Național de Artă, ora 18
Încă două lozuri, Cinema Victoria, ora 18,30
Campusul UPT celebrează 100 de ani de existență, Centrul de Conferințe al UPT, ora 19
Colour Me Intrigued,  Mmmerit Gallery – Palatul Marschall, ora 19
Rock n Ghena, M2 event venue, ora 19
Cum găsesc reziliență în comunitatea mea?, Muzeul Apei, ora 19
Concert simfonic, dirijor Izabele Jankauskaite, soliști: Meike Hartmann, Doru Roman, Filarmonica Banatul, ora 19
Iubește-mă 5 minute (spectacol de dans contemporan), Casa Tineretului, ora 19
Balul gorjenilor, Venue, ora 19
(anti)glonț – Spectacol de Teatru Jurnal, Teatrul Național, ora 19
Videomapping pe clădirea Bibliotecii Centrale a UPT | 100 de ani de Campus UPT, ora 19
Noblesse Oblige în concert, Centrul de Conferințe al UPT, ora 19
Sunset Session 3 - Communication. Project 2.0, MYAH, ora 19
Cântecele elfilor, vampirilor și ale vârcolacilor / Susanna Wolf - soprană, Ioan Mihăilescu - pian, Sala Orpheum, ora 19
100 de ani de campus UPT. Conferință Anna Rosling Ronnlund, Centrul de Conferințe UPT, ora 19
Terrorhammer, Ruyned, Nemesis Art Club, ora 20
Hip-hop Retro Party by DJ Flavius, Crush drink & dance, ora 20
Jeanne du Barry, Cinema Victoria, ora 20,30
What’up in Ro? / Beyond familiar limits / proiecție de filme de dans românești și internaționale, Casa Tineretului, ora 20,45
Lansare single & concert Mădălina Pavăl Orchestra, Pixel, ora 21
LED DiscoTECH,  Facultatea de Construcții, ora 21
Keep on rolling / KuKy x NotSoCommon DJ, D’arc, ora 23
Astronaut Kru vs. Frenky SS, Hamei, ora 23
The One with the ZU w Adi Mihăilă „The Hitman” & DJ Energy K, Fratelli, ora 23

Sâmbătă, 18 noiembrie

GAME ON! Festival – festival de jocuri de societate, FITT, ora 10
Heritage First! But When?, Faber, ora 11
Bookmaking extravaganza: Zgripțuroiul din dulap / Luminița Alexandru și Pisica Pătrată, Cărturești Victoriei, ora 11
Leaf a Trace – atelier de impresiuni vegetale cu Ame Ceramics, MYAH, ora 11
Atelier practic de inițiere în teatru de animație, Teatrul Merlin, ora 11
Atelier de reciclare creativă, Muzeul Apei, ora 11
Atelier de modelaj în lut, Muzeul Apei, ora 11
Incursiune în lumea vegetală. Atelier de ilustrații, MV, ora 12
The Tale of Princess Kaguya, Cinema Timiș, ora 13
Bobiță și Buburuză 5 – Povestea lunilor, Cinema Victoria, ora 15,30
Theatre Into & Self expression, Casa Tineretului, ora 16
Your Electro Way Dance Battle, Faber, ora 16
Spirited Away, Cinema Timiș, ora 16
Mareele de primăvară ale unei fete cuminți, Cărturești Victoriei, ora 16
Art Tech Fusion, Nemesis Art Club, ora 17
Anatomia unei prăbușiri, Cinema Victoria, ora 17
Unde ești, Adame?, premieră, rectoratul UPT, ora 17,30
Miya Yoshida / The Very Art of Listening, Muzeul Corneliu Mikloși, ora 17,30
Closing Talk – The Autumn School of Curating, Art Encounters, ora 18
Connecting the dots: Balkan Cultural Encounters, Sala Multifuncțională CJ Timiș, ora 18
„HAND(S)”, expoziție Doru Covrig, Galleria 28, ora 18
Saturday to Remember, C House Milano, ora 18
Makunouchi Bento – live / The Virtual Bluscreen-Collar Choir, Muzeul Corneliu Mikloși, ora 19
Princess Mononoke, Cinema Timiș, ora 19
Road Trip, Bastion 1, ora 19
Unde ești, Adame?, rectoratul UPT, ora 20
Vlad Dobrescu DJSET, Pixel, ora 20
Timișoara Soundscapes, We Are Creepz, Mononom, ora 20
Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii, Cinema Victoria, ora 20
Vorbe văzute, Galeria 5, ora 20
Wild Angels prezintă Rebel Rock, Manufactura, ora 20
Romance by night, Salsa Addicted, ora 20,30
Recital nocturn Mysterium I / soliști Elicia Silverstein – vioară, Marco Mencoboni – orgă, Biserica Sfânta Ecaterina, ora 21
Saturday Groove w. Max Rein, Cabinet – Fain Bar, ora 21
Notsocommon DJ & P01, D’arc, ora 22
Surprise Mothrf#cker!, Nemesis Art Club, ora 22
Frenetik Kru Neurofunk edition w/ Jade, Escape Underground Hub, ora 23
Vahabundos#2 pres. Franky Rizardo, CRAFT, ora 23
Mad Hatters, Hamei, ora 23

Duminică, 19 noiembrie

GAME ON! Festival – festival de jocuri de societate, FITT, ora 10
Wolf Children, Cinema Timiș, ora 10
Atelier de yoga pentru adulți, Muzeul Apei, ora 10
Teatru de păpuși, Iulius Town, ora 11
Mattika. Atelier de exprimentare pentru copii, Muzeul Apei, ora 11,30
Your Name, Cinema Timiș, ora 13
Interzis câinilor și italienilor, Cinema Victoria, ora 15,30
Ghost in the Shell, Cinema Timiș, ora 16
100 de lei, Cinema Victoria, ora 17
Otello, de Giuseppe Verdi, Opera Națională Română, ora 19
Disneilend, Festivalul in: v z b l, Teatrul Basca, ora 19
Concert Nightlosers, Porto Arte, ora 19
MMXX, Cinema Victoria, ora 19
Grave of the Fireflies, Cinema Timiș, ora 19
Tortuga (blake doom) + Maha Sohoma (fuzz rock), M2 event venue, ora 20
Stand up comedy night, Crush drink & dance, ora 21
Recital nocturn Mysterium II / soliști Elicia Silverstein – vioară, Marco Mencoboni – orgă, Biserica Piaristă, ora 21

Luni, 20 noiembrie

Boyz and Girlz, Liceul Bartok Bela, ora 13
Neo-Arh: Amprente ale stilului neoromânesc în capitala europeană a culturii, Timiș Info, ora 17,30
Soare cu dinți, Festivalul in: v z b l, Teatrul Basca, ora 18
Emigranți / Toma Cuzin, Tudor Istodor, ONRT, ora 19
Costel – 1 star rating, stand up comedy, Casa del Retro, ora 19
Bărbatul perfect defect, Sala Capitol, ora 19
Musica Ricercata op. 6 – Lux Timisiensis, Recital Cantemir 300 / 350, Derya Turkan Ensemble, Liceul „Ion Vidu”, ora 20

 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Timisoara 2023


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel