TM2023: Amintiri despre bucatele din verile de odinioară

Data actualizării: | Data publicării:
TM2023. Palatul Culturii din Timisoara/ foto Agerpres
Descriere foto: TM2023. Palatul Culturii din Timisoara/ foto Agerpres

Iubitorii gusturilor inedite sau cei care doresc să redescopere arome de vară de odinioară sunt invitaţi, joi, la o călătorie culinară în Livada unei pensiuni din Timişoara, în cadrul proiectului "Lecturile Culinaria Banatica".

Cel de-al treilea episod al proiectului reprezintă o oportunitate unică de a explora tradiţiile gastronomice locale şi de a învăţa direct de la cei mai buni în domeniu, promite Caius Merşa, coordonatorul proiectului Culinaria Banatica.

Antropologul culinar Caius Merşa a detaliat, pentru AGERPRES, că proiectul, în ansamblu, doreşte punerea în ordine a bucătăriei româneşti din Banat, care, în opinia sa, este prima bucătărie fusion din Europa.

Unul dintre deserturile tradiţionale bănăţene preferate de Caius Merşa este laptele de pasăre, care este pe bază de bezea în trei variante, cea franceză, elveţiană şi italiană şi exista o reţetă.

"Consider că Păstorel şi Sanda Marin sunt părinţii bucătăriei româneşti. Ile Flottante, strămoşul laptelui de pasăre din România, lipseşte din acea carte de bucătărie pe care o foloseau mamele şi bunicile noastre, pentru că au fost tăiate 500 de reţete din cartea Sandei Marin. Acum s-a retipărit o ediţie completă. Eu aveam o ediţie din 1945 şi am văzut că lipsesc 500 de reţete, exact acelea care dădeau baza a ceea ce ştiam noi să facem. Noi trebuie să ne punem bucătăria într-o ordine. (...). Despre condimente, localul trebuie să aibă totuşi o limită. Să ne gândim la cafeaua care nu este tradiţional românească, dar este servită pretutindeni. La fel este şi cu condimentele. O mare parte din condimente, seminţele pe care noi le mâncam aici în prima jumătate a mileniului trecut, sunt în nomenclatorul buruienilor din România şi foarte multe dintre ele sunt la modă", detaliază Merşa.

Prezenta ediţie a evenimentului se va desfăşura sub tema "Amintiri despre bucatele din verile de odinioară", la care vor participa Diana Mihuţ, asistent cercetare în cadrul Departamentului de Studii Româneşti al Universităţii de Vest din Timişoara (UVT) şi Otilia Hedeşan, directorul Centrului de Cercetare pentru Patrimoniu şi Antropologie Culturală al UVT, care vor împărtăşi poveşti şi amintiri legate de bucatele care au încântat gusturile în verile copilăriei.

Evenimentul face parte din Programul cultural naţional "Timişoara - Capitala Europeană a Culturii 2023" şi este finanţat prin programul GROW, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara, cu sume alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Culturii. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Gabriela Ungureanu | Categorie: Expozitii


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel