Suma uriașă primită de Anamaria Prodan la America Express: „Eu nu-s o prezență ieftină deloc”. Ar fi fost cea mai bine plătită concurentă

Data publicării:

Anamaria Prodan ar fi beneficiat de o ofertă extrem de bună, pentru a filma în cadrul emisiunii America Express.

Anamaria Prodan a făcut parte din competiția America Express pentru câteva episoade, fiind „handicapul” echipei formate dintre Cătălin și Romică Țociu. Impresara însă s-a dovedit fiind, de fapt, de mare ajutor pentru cei doi, pe care i-a ajutat să cucerească și imunitatea mare, lucru care i-a adus direct în Argentina. Totuși, se pare că negocierea a fost destul de amplă pentru vedeta care nu a acceptat să-și părăsească confortul propriei locuințe pentru o sumă prea mică de bani. Astfel, potrivit click, Anamaria Prodan ar fi încasat 10.000 de euro pentru fiecare zi de filmare, aceasta petrecându-și 5 zile în America, astfel încât ar fi plecat acasă cu o sumă frumușică de bani. Chiar dacă impresara nu a putut să confirme acest zvon, aceasta spune că nu ar pune nici măcar un story pe rețelele de socializare pentru 2,500 de euro, semn că, într-adevăr, a fost renumerată cu mulți bani.

„Nimeni nu are cum să știe și nu este normal să se știe onorariul meu sau al altcuiva. Speculațiile ziarelor sunt mii și făcute pe spatele celor ce-s cei mai puternici. 

Eu nu-s o prezență ieftină deloc și nici nu am să fiu, căci mi-am construit un nume în foarte mulți ani, cu sacrificii enorme. 

Eu pentru 2500 de euro nu pun nici măcar o reclamă pe Internet, pe conturile mele de socializare. Prin urmare, speculațiile presei mă distrează. Ce bani câștig eu este strict problema mea. Și este personală suma!”, a declarat Anamaria Prodan, potrivit click!

Citește și: Aflați în echipe diferite, Mike și Iulia Albu nu au respectat regulile jocului și au primit penalizare la America Express: „Nu vă putem ierta”

Cât câștigă, în medie, vedetele la astfel de show-uri

Recent, Mihai Trăistariu a vorbit la modul general despre onorariile care se oferă întotdeauna la astfel de show-uri de televiziune, acesta fiind, la rândul său, ofertat pentru anumite formate. Astfel, artistul spune că în cazul în care este vorba despre o persoană cu notorietate, atunci 2.500 de euro este suna propusă pentru fiecare ediție. În schimb, dacă numele nu este atât de răsunător în media românească, vedeta respectivă poate încasa în jur de 1.500 de euro. 

„La America Express nu m-au ofertat, la Asia Express m-au ofertat. Eu știu, de exemplu, când am fost în junglă, căci asta înseamnă peste tot, că te plătesc pentru fiecare ediție în care reziști să rămâi în competiție. Nu se oferă o sumă fixă, de la început. Ei zic că, dacă reziști 7 ediții iei 7 x 1.500 de euro, nu chiar câte 2.500 de euro pentru o ediție. Depinde cum se negociază și ce vedetă de calibru e.

Dacă îl iei pe Cătălin Botezatu, da, trebuie să îi dai 2.500 de euro pentru o emisiune. Dar dacă iei o vedetă mai micuță, gen Nicole Cherry, merge și cu 1.500 de euro. Așa e și la concursul „Splash! Vedete la apă”, pentru fiecare emisiune în care reziști. Deci, vedetele mari iau cam 2.500 de euro, pentru o emisiune, iar astea mai micuțe iau cam 1.500 de euro, pentru fiecare emisiune”, spune Mihai Trăistariu, potrivit ciao.

VEZI și: Andreea Esca și-a încurajat copiii să semneze cu Antena 1. Cum au fost Alexia și Aris Eram pregătiți de părinți, înainte să plece în America Express



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel