Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Data publicării:

Actorii din „Clanul” au avut recent ultima zi de filmare.

Unul dintre cele mai îndrăgite seriale românești din toate timpurile a ajuns la final. Actorii din „Clanul”, de pe Pro Tv, și-au terminat misiunea de pe platourile de filmare și au încheiat, astfel, colaborarea care a fost un real succes. Fanii mai au în continuare de urmărit câteva episoade, până să afle deznodământul poveștii fascinante, însă actorii au fost extrem de emoționați și de nostalgici să dezvăluie faptul că de acum înainte nu se vor mai întâlni pentru a da viață personajelor atât de îndrăgite din serial.

„Și aici se încheie minunata noastră călătorie... Am terminat filmările chiar acum. S-a încheiat „Clanul”, cel puțin la capitolul filmare, voi mai aveți ceva de urmărit. Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama, sunt aici cu Lia, care mi-a făcut-o cadou pe Magda.”, spune Cătălina Grama pe rețelele de socializare.

„Mai aveți de văzut, noi l-am văzut pe tot, dar voi mai aveți.”, a dezvăluit și Lia Bugnar.

„Mai aveți, o să vă placă tare, tare. Bravo nouă!”, a continuat și Jojo.

Citește și: Șerban Pavlu, complet uimit de un actor din Clanul: „Pentru mine e un șoc. De unde are tehnica, de unde știe?”

Lia Bugnar, scenarista serialului, nu urmărește „Clanul”

Lia Bugnar, scenaristă, dar și actriță în serialul Clanul, ne vorbea în trecut despre faptul că aceasta nu urmărește proiectul asupra căruia și-a pus amprenta într-un procent extrem de mare. În ciuda succesului de care se bucură serialul, Lia Bugnar nu și-a dorit „să tragă cu ochiul” la secvențe, întrucât a vrut să rămână în minte cu propriul scenariu. 

„Toți suntem suma întâlnirilor noastre, lucrurilor pe care le-am văzut, le-am întâlnit, așa ne formăm noi ca oameni, în continuare pentru mine e mai fascinant la teatru. Aici sunt atât de multe măestrii puse la un loc, încât dacă toată lumea face cât de bine lucrurile, nu prea ai cum să o dai în bară și Clanul este un exemplu, asta se întâmplă.

Eu sunt un om care nu mă uit la televizor, eu în fiecare sezon văd doar primul episod, după care nu văd ce am scris niciodată. Eu nu mă uit la televizor deloc, punct, la nimic, eu nu știu nimic, și atunci mă uit doar la primul episod, după care rămân închipuindu-mi. Eu știu actorii, cât de buni sunt, iar eu cu atât rămân. Joc și eu în el și nu mă uit să mă văd pe mine niciodată și joc deja de ceva timp.”, a declarat Lia Bugnar, în exclusivitate pentru SPECTACOLA. 

VEZI și: Scena filmată de Denis Hanganu alături de Carmen Tănase pentru Clanul, care l-a pus în dificultate pe actor: „Foarte greu” / video

„Nu pot să mă uit”

Astfel, aceasta spune că singura promisiune pe care o poate face este că se va uita în viitor la serial, însă în prezent este mult prea atașată de tot ce înseamnă producția de pe Pro TV, regizată de Anghel Damian.

„Nu pot să mă uit. Chiar dacă nu văd filmul, eu cunosc oamenii, aproape mi-e și frică să mă uit la film, pentru că în mintea mea îi am într-un anume fel. O să aștept să treacă niște ani și într-o bună zi o să mă așez și o să văd toate episoadele de la primul la ultimul, acum sunt prea implicată, mi-e greu, nu pot. Mi-e bine așa, am povestea în capul meu, ea se întâmplă, mai văd bucățele pe Instagram și mă uit de zici că mă uit pe gaura cheii, așa am o foame, dar nu, mi-e frică.”, ne mai spunea ea.

Citește și: Cum au colaborat Lia Bugnar și Anghel Damian la serialul Clanul, după despărțire: „Zici că suntem o sectă”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel