Secretul siluetei Ioanei Picoș. Actrița a renunțat definitiv la două alimente: „Nici copiii nu consumă” / EXCLUSIV

Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Ioana Picoș ne-a dezvăluit care este secretul siluetei sale, dar ne-a vorbit și despre educația alimentară pe care le-a oferit-o celor doi gemeni ai săi.

Ioana Picoș, actrița cunoscută din „La Bloc”, „Iubire şi onoare” şi „Pup-o mă”, cea mai nouă producție de pe Prima TV, arată impecabil la vârsta de 36 de ani. Vedeta, care este mamă a doi gemeni, și-a revenit spectaculos după naștere și are o siluetă care atrage toate privirile. Acest lucru nu este întâmplător însă, pentru că frumoasa actriță face sacrificii uriașe pentru a-și menține ridicate standardele de frumusețe. În exclusivitate pentru Spectacola, Ioana Picoș ne-a declarat faptul că sunt peste 15 ani de când  renunțat definitiv la carne, iar zahărul este și el de domeniul trecutului, când vine vorba de alimentația actriței.

„Pe mine toată lumea mă întreabă cum de am doi copii și arăt așa. Sunt o mămică fericită, care a slăbit repede. Alimentația sănătoasă e cea care mă ajută. În momentul în care dăm la o parte făinoasele albe, paste, pâine, dar și zahăr, atunci se schimbă lucrurile și nu mai pui kilograme, pentru că nu ai de unde. Cât timp am alăptat, aș fi mâncat tot zahărul din lume, dar am reușit să  mă abțin și l-am înlocuit cu sirop de arțar, miere și siliton, care este din mesteacăn. Eu nu mai consum zahăr de mai bine de zece ani.”, a declarat Ioana Picoș în exclusivitate pentru Spectacola. 

Mai mult, vedeta le-a oferit și celor doi copiii aceeași educație alimentară, iar cei doi au înțeles exact despre ce este vorba.

„Copiii deja știu asta, nici ei nu mănâncă zahăr, iar de fiecare dată când văd un dulce sau primesc ceva, mă întreabă: „Mami, e cu zahăr?”, pentru că ei știu că zahărul nu face bine, ne îngrașă, crește bacteriile, ei știu că fac carii de la zahăr. Le-am făcut o educație alimentară în acest sens. Sunt dulciuri fără zahăr, care se găsesc peste tot. Există ciocolată fără zahăr, acadele, absolut orice. Ei nu au ideea asta, că le lipsește ceva, pentru că eu le dau dulce, doar că nu are zahăr.”, ne-a mai spus aceasta.

Cum au reacționat gemenii Ioanei Picoș, după moartea tatălui lor, Mihai Făgădaru: „Au avut un șoc. Aveau patru ani atunci” / EXCLUSIV

 

Ioana Picoș a renunțat de 17 ani la carne

Mai mult, sunt deja 17 ani de când Ioana Picoș nu mai consumă deloc carne, care a fost înlocuită cu peștele.

„Sunt de 17 ani și vegetariană, am renunțat la multe lucruri. Mănânc doar pește și fructe de mare. Nici copiii nu consumă carne, mănâncă tot pește. Ei sunt foarte sănătoși, tot timpul suntem atenți la analize, ideea este să știi cu ce să înlocuiești. 

Eu am și alăptat doi ani, deci dacă n-aș fi știut să mă hrănesc, cu siguranță s-ar fi văzut pe mine niște carențe uriașe, nu ai cum să dai atât din tine și să nu ai nimic. Dar eu pun la loc de fiecare dată, sunt atentă, iar sfatul acesta îl am pentru toate mămicile. Trebuie să ai grijă mai întâi de tine, ca să poți avea de cel mic. Noi, mamele, ajungem la epuizare, apoi ce mai facem?”, a continuat actrița.

Sportul, nelipsit din viața actriței

Nu în ultimul rând, frumoasa actriță nu uită nici de antrenamentele fizice. Chiar dacă nu merge în sala de fitness pentru asta, Ioana face sport acasă, unde cei doi gemeni iau mereu exemplul mamei lor. 

„Fac și sport, copiii mă văd făcând sport și fac odată cu mine, facem acasă. Le arăt prin puterea exemplului. Eu le zic că nu e bun zahărul, eu nu mănânc zahăr, nu e bine asta, nici eu nu fac. Copiii nu învață ceea ce le zici, ci ceea ce faci, ei imită. Nu e ușor și nu-mi iese de fiecare dată, dar mă străduiesc.”, ne-a mai mărturisit Ioana Picoș.

Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Ioana Picoș EXCLUSIV



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel