Scandalul nutriționiștilor. Dr Bilic o desființează pe Lygia Alexandrescu

Data actualizării: | Data publicării:
Dr Mihaela Bilic foto Facebook
Descriere foto: Dr Mihaela Bilic foto Facebook

Dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist, o desființează pe Lygia Alexandrescu, despre care spune că nu ar avea competențe medicale în nutriție. 

Nu este prima dată când cele două au o dispută publică. Mihaela Bilic o acuză pe Lygia Alexandrescu că nu ar avea competenle medicale în nutriție și ar fi prezentată greșit drept medic nutriționist. Scandalul celor două nutriționiste a ajuns chiar și în instanță. 

 

Acum, dr. Bilic a răbufnit din nou, pe rețelele de socializare.

 

Cu aripi furate te poți lăuda, dar nu poți zbura!
Mai este vreunul dintre voi care n-a auzit de merele Red Love? Atât am povestit despre aceste mere, încât lumea a început să le numească “merele lui Bilic”... ceea ce nu sunt, deși mi-ar fi plăcut. Eu le-am descoperit și am vrut să le aduc în atenția consumatorilor ca pe un produs special, interesant, care merită încercat. Le-am folosit ca să ilustrez ideea de alimente funcționale, adică acele produse care ne hrănesc, dar au și beneficii suplimentare pentru sănătate.


#SuperMere și #SuperLapte sunt cele două concepte în care mi-am investit energia și pasiunea, într-o perioadă în care nevoia de alimente sănătoase a fost mai mare ca oricând. Cine credeți că s-a alăturat efortului meu de educare și informare a populației? Persoana care mă târăște prin tribunale, dupa ce printr-o postare pe Facebook i-am dat la o parte masca și am arătat că nu este medic nutriționist- doamna doctor în științe inginerești Lygia Alexandrescu. După ce distinsa doamnă s-a plâns în justiție  că din cauza mea nu mai este chemată de către televiziuni, de când am scris în postarea mea că nu este medic, se vede treaba că acum îmi îmbrățișează conceptul- culmea ironiei, prin demonstrarea contrariului celor afirmate... la televizor.
Inițial am fost indignată de atitudinea lipsită de decență și transparență față de public, apoi am realizat beneficiile acestei situații. Este proba supremă, așa se poate demonstra cum poate fi indusă în eroare opinia publică: prin simpla validare pe care o televiziune sau alta alege să o ofere unei persoane!! 


O televiziune a ales să ceară opinia doamnei doctor în științe inginerești, pe care o numesc- după cum vedeți și în poză- medic nutriționist.

 Distinsa doamnă nu numai că nu corectează această confuzie, dar profită (din nou!) de percepția pe care prescurtarea “DR.” o creează în rândul oamenilor și continuă nestingherită activitatea de consultații în nutriție din poziția, cel puțin tacit asumată și avantajos necorectată, de medic nutriționist!
Într-o țară în care impostura, chiar și după demascare, are loc în continuare pe ecrane și în media, sub aceeași titulatură menită să inducă în eroare, stau și mă întreb a cui e vina? E de datoria unui specialist să prezinte diploma/certificatele care atestă veridicitatea afirmațiilor sale? E de datoria jurnaliștilor să se informeze despre autenticitatea și buna-credință a surselor pe care le folosesc/citează? E de datoria justiției/ autorităților să lămurească astfel de situații și să protejeze populația de impostură? E de datoria telespectatorilor/consumatorilor să fie vigilenți atunci când primesc recomandări/ sfaturi de la o persoană/specialist? Cred că este puțin din toate. Impostura nu va dispărea peste noapte, doar că fiecare dintre noi trebuie să-și asume responsabilitatea pentru faptele sale. Erori, greșeli și neînțelegeri pot apărea oricând, ele însă trebuie corectate/penalizate/ asumate. E o mare diferență între greșeală și minciună, între înșelătorie și neînțelegere... cu aripi furate te poți lăuda, dar nu poți zbura!”, a scris dr. Mihaela Bilic pe contul său de socializare. 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel