Scandal monstru la Survivor România. Concurenții, la un pas de bătaie: „Nu mă împinge!”

Data publicării:
Kamara, Faimoșii, captură video Pro TV
Descriere foto: Kamara, Faimoșii, captură video Pro TV

Spiritele s-au încins între Faimoși și Războinici, care s-au certat în timpul probei de imunitate.

Cea mai nouă ediție de la Survivor, de pe 17 ianuarie, a venit cu o imunitate pentru tabăra Faimoșilor, dar a adus, în același timp, și un scandal monstru între concurenți. Totul s-a întâmplat în timp ce DOC, de la Faimoși, și Robert Moscalu, de la Războinici, erau pe traseu, unde încercau cu disperare să aducă un punct taberei lor. Totuși, în timp ce concurenții se concentrau pentru a termina proba, echipa albastră punea extrem de multă presiune pe adversarul lor, dorindu-și cu orice preț să-l facă să piardă. 

Acela a fost momentul în care Kamara a izbucnit nervos, s-a dus în fața  Războinicilor, iar Andrei Krișan a încercat să-l dea la o parte. Spiritele s-au încins forte tare, iar de aici, până la bătaie, a mai fost doar un pas. 

„Păi și ce, voi trebuie să stați acolo! Eu n-am venit în partea asta! Vedeți că am fost destul de respectuoși, săriți calul”, a spus Maria Lungu.

„Nu, dar te-ai băgat în mine!”, i-a răspuns Kamara.

Mai mult, după acest episod, artistul a încercat să o dea la o parte pe adversară, lucru ce a enervat-o și mai tare pe aceasta. 

„Nu mă împinge, mă! Nu mă împinge! Noi am avut obraz! Voi n-ați avut obraz. Păi cum să vină aici? ”, a răbufnit Războinica.

„Gata, Maria! Că ai țignalul ăla”, a intervenit DOC.

„Păi până acum ne-am înțeles și vine ăsta să-mi spună unde să stau!”, i-a răspuns Maria.

Te poate interesa și: „Îmi făceam nevoile spate în spate cu Carmen Grebenișan sau Vica. Mi-era și rușine, ne vedeam unul altuia...”. Gheboasă susține că nu a mai rezistat la Survivor din cauza condițiilor grele

 

Maria Constantin, prima Faimoasă eliminată

Primul Faimos care a părăsit tabăra, după votul publicului, a fost chiar Maria Constantin. Artista își dorea cu orice preț să rămână în continuare în competiție, însă votul de nominalizare primit de la Ionuț Ieftimoaie a trimis-o direct acasă. Ajunsă în România, aceasta a stat de vorbă cu fanii ei, cărora le-a povestit toate condițiile dure la care a fost supusă în junglă.

„Te schimbi acolo, în spate, de față cu toți. Lumea se întoarce cu spatele. Nevoile ți le faci în junglă, te duci mai încolo. E adevărat că se întâmpla să mai dai nas în nas cu câte unul în drum spre «toaletă».


Despre menstruație pot să vă spun că e o chestiune medicală. Nu ne dădeau pastile care să oprească ciclul, nu se întâmplă așa! Pot, însă, să vă spun că pentru o femeie se produc niște modificări hormonale, cu cât stai mai mult în concurs.

Eu nu am avut schimbări hormonale, pentru că nu era cazul. La o săptămână nu se văd aceste schimbări. Domnul Teo, domnul doctor, mi-a explicat foarte bine de ce se întâmplă aceste schimbări: din cauza lipsei mâncării, pentru că na, corpul trebuie să-și ia de undeva vitamine și resurse. La femei, după o anumită perioadă petrecută la Survivor, nu le mai vine menstruația, asta se întâmplă.Cu mâncarea nu am avut probleme. Eu oricum mănânc foarte puțin. M-am obișnuit și cu cocosul. Am slăbit însă foarte mult într-o săptămână. Se și vede!”, a povestit Maria Constantin.

Citește și: Ce mănâncă concurenții de la Survivor România 2023, când nu sunt filmați: "În afara orelor ..."



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel