Rețeta pentru o căsnicie fără stres. Tehnica lui Serghei Mizil, după un mariaj de 25 de ani: „Secretul e la femeie!”

Data publicării:
Sursă foto: Facebook/ Serghei Mizil
Descriere foto: Sursă foto: Facebook/ Serghei Mizil

Serghei Mizil dezvăluie secretul unei relații fericite și armonioase cu soția. Ce face vedeta pentru a se bucura o căsnicie lipsită de stres.

Serghei Mizil își dezvăluie secretul mariajului. Fără îndoială, povestea vieții lui Serghei Mizil ar putea fi subiectul unui roman sau film, cu atât mai mult cu cât acesta nu se autocenzurează niciodată, iar viața sa pare un volum deschis. La fel cum a dezvăluit amintirile sale din agitata tinerețe, când era prieten cu Nicu Ceaușescu, celebrul Serghei Mizil a vorbit fără ezitare despre mariajul său cu Cora, femeia care îl însoțește de peste 25 de ani. Serghei se află la a doua căsnicie și are două fiice, Smaranda, din prima căsătorie, și Ana, din frumoasa poveste de iubire pe care o trăiește alături de Cora Niculescu Mizil.

Poate vrei să citești și: Serghei Mizil și Miron Cozma, întâlnire de gradul zero. Cum arată femeia ideală: „Nu m-a deranjat niciodată dacă s-a dus cu alt bărbat”

Femeia are puterea

Cora și Serghei Mizil se bucură de o căsnicie de peste 25 de ani, iar el, care a avut o viață extraordinar de aventuroasă, pare să se fi "domolit" alături de a doua sa soție, care, la rândul ei, i-a dăruit o fiică. Chestionat cu privire la secretul unei căsnicii de lungă durată, excentricul Serghei, mereu rebel, mărturisește că a fost deosebit de important faptul că soția sa îi acordă libertatea necesară. În același timp, recunoaște că și bărbatul trebuie să ofere partenerei sale o libertate egală.

 

„Nu am de ce să divorțez, pentru că am o relație foarte bună cu soția mea. Nu mă sufocă, mă duc unde vreau, fac ce vreau, vreau să plec la mare, plec la mare, sau la munte, unde vreau eu!

Secretul e la femeie! Să nu fie sufocantă. De fapt, nici bărbatul, nici femeia nu trebuie să-și sufoce partenerul. Și asta ca să stai pentru copii, nu! Dacă nu te mai înțelegi, atunci divorțezi și gata!', a dezvăluit Serghei Mizil pentru Click.

Fiicele lui Serghei Mizil

Mezina familiei Mizil, Ana Mizil, cea mai mică dintre fiicele lui Serghei, beneficiază de o învățătură selectă, fiind doctorandă în Științele Comunicării la Universitatea București. Ea a fost implicată în mai multe organizații neguvernamentale și deține un titlu de Master în Cercetare în Sociologie, obținut la Facultatea de Sociologie și Științe Sociale.

 

În trecut, Ana Mizil a ocupat poziția de manager asistent la Fundația Universitară "Carol I" din București și a fost expert sociolog în cadrul proiectului "Fii parte la diversitate". Mezina familiei Mizil a suferit un accident de mașină, în urma căruia a pierdut un deget, și, pentru o perioadă, a evitat aparițiile la televizor.

Despre fiica cea mare a familiei Mizil, Smaranda Mizil, se vorbește că a preluat personalitatea tatălui său. Ea are un fiu și este o persoană independentă, fiind divorțată de tatăl copilului.

Cele două mențin o relație deosebită cu tatăl lor, așa cum au dezvăluit în podcastul "Fiță cu Adiță", acum ceva timp.

 

„Eram în Herăstrău, cu colegii de la Zap (n.r- unde a lucrat ea pe vremea aia) și eu le spuneam: ‘Să vedeți ce tată simpatic am, muriți de râs cu el, n-ați mai întâlnit așa om în viața voastră. Și nu știu cât a trecut, vreo jumătate de oră, noi eram la etaj, chiar în dreptul scărilor, și apare el în trening, beat mort, că o dăduse pe tărie.

El când o dă pe tărie devine așa puțin mai agresiv. Și-a sfâșiat tricoul, răcnea ca un animal și a început să le muște pe toate de obraji, de sâni. A fugit toată lumea și nici nu și-au mai plătit nota. O nebuneală. Eu le ziceam: Stați, nu fugiți, el e tatăl meu simpatic. Nu vrei să știi cum era a doua zi. Și-a spart farfurii în frunte.

Atunci a fost alegerea: Ori dă foc la casă, ori își sparge farfurii în cap. Și-a spart farfurii și înmuia pâine în palincă și o lipea pe frunte, a doua zi. Și acasă parcă și-a spart. Voia să ne dea foc, o nebuneală. El doar când bea tărie, altfel e simpatic. Nu agresiv fizic, că nu a bătut pe nimeni, agresiv verbal’, au povestit cele două fete.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Showbiz


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel